Analize și opinii

Alexandra Preda: “Activiștii corporatiști anti-sistem reinventează democrația”

Activiștii corporatiști anti-sistem reinventează democrația – ei protejează interesele cetățenilor prin eliminarea voinței poporului în probleme de interes general
Activiștii corporatiști anti-sistem se prezintă ca apărători ai valorilor democratice, ai statului de drept și drepturilor fundamentale, însă, în realitate, acționează sub impresia unei elite, care, prin influența politică și profesională, încearcă să manipuleze opinia publică în folosul propriile interese.
Aceștia denunță corupția și abuzul de putere, pe care pretind că le-ar proteja instituții precum Consiliul Superior al Magistraturii, dar folosesc în schimb campanii mediatice agresive, presiuni interne și argumente distorsionate pentru a remodela sistemul judiciar în avantajul lor.
Mai mult, ei declară că CSM ar reprezenta o elită profesională privilegiată, care exercită abuzuri și tolerează corupția, dar în același timp, girează ideea unui referendum care ar implica consultarea exclusivă tocmai a sectorului profesional vizat, ceea ce înseamnă, în primul rând, o fractură gravă în gândirea logică.
Deoarece ideea în sine este perfect incompatibilă cu mecanismele democratice și cu statul de drept, presupunând ignorarea completă a voinței poporului și a separației puterilor în stat, aceasta devine un nonsens juridic, care reclamă o ignoranță vecină cu imbecilitatea pentru a fi concepută într-un sistem democratic.
În definitiv, atâta timp cât, legea fundamentală a țării și principiile democratice pot fi atât de ușor eludate în favoarea unor presupuse reforme democratice, trebuie să fie clar că, ceea ce se caută este fix opusul-eliminarea rezistentei democratice pentru a fi preluat controlul asupra instituțiilor din justiție și a se putea influența deciziile forurilor de conducere.