Uniunea Europeană a reuşit o performanţă excepţională. Deşi este dificil de a găsi o modalitate de a înrăutăţi semnificativ perspectivele economice ale UE, politicienii europeni au reuşit să găsească o cale de a-şi genera probleme adiţionale. Vorbind pragmatic, câştigul obţinut de UE de pe urma impunerii unui embargou împotriva Iranului este absolut nul (simpatia liderilor de la Tel-Aviv este o chestiune pe care o lăsăm în afara ecuaţiei), iar pierderile directe sunt cât se poate de vizibile. Deşi Germania insista ca embargoul să fie pus în aplicare de-abia peste 12 luni, consensul politic a dictat un termen mult mai apropiat: 1 iulie 2012. Principalii importatori europeni ai petrolului iranian sunt Grecia, Italia şi Spania, adică ţările care se confruntă cu serioase dificultăţi economice chiar şi fără efectul negativ al creşterii preţurilor la petrol. Efortul Arabiei Saudite de a compensa lipsa petrolului iranian are câteva deficienţe: rafinăriile sud-europene nu sunt pregătite din punct de vedere tehnic să proceseze petrolul saudit şi chiar dacă saudiţii ridică producţia de petrol la capacitate maximă, embargoul va crea un deficit de petrol de minim 450.000 barili pe zi. Exportul către ţările europene constituie doar 18% din exportul petrolier iranian, iar Iranului deja i-au fost oferite câteva soluţii financiare şi logistice de evitare a problemelor economice rezultante din embargou.
Printre ţările care nu au achiesat la embargou se numără principalii consumatori ai petrolului iranian: China, India, Turcia, Japonia şi Coreea de Sud. Toate aceste ţări dispun de ample posibilităţi logistice şi financiare de a prelua surplusul de petrol, mai ales în condiţiile unui discount “politic” oferit de partea iraniană. Blocarea accesului băncilor iraniene la tranzacţii în euro şi dolari nu va ajuta la blocarea economiei iraniene, deoarece deja există opţiuni alternative eficiente. În acest context, merită făcută următoarea observaţie: specialiştii iranieni nu sunt cunoscuţi pentru abilităţi deosebite în domeniul schemelor financiare şi succesul iranienilor în identificarea unor opţiuni financiare deosebit de inteligente duce la presupuneri cu privire la existenţa unui “import de idei” prin care anumite forţe direcţionează conducerea iraniană în conflictul cu Vestul. Conform ultimelor declaraţii oficiale, tranzacţiile cu petrolul iranian vor fi decontate prin două bănci comerciale: UCO Bank (India) şi Halk Bankasi (Turcia), ambele bănci fiind bănci de stat, ceea ce arată existenţa unei cooperări la nivelul cel mai înalt între ţările care doresc să ajute Iranul să evite pierderile din cauza embargoului. Deşi decontarea tranzacţiilor se va face în rupii, yeni şi aur, există riscul teoretic ca băncile implicate în aceste tranzacţii să devină ţinte pentru nişte sancţiuni individuale (aşa cum s-a întâmplat cu o bancă privată germană), însă faptul că ambele bănci sunt bănci de stat, corelat cu riscul real de a genera un scandal diplomatic monstruos, va descuraja eventuale tentative de a bloca aceste circuite financiare.
Judecând după materialele analitice publicate de agenţia iraniană Fars, se poate presupune că Teheranul se gândeşte serios la un gest care ar putea avea efecte devastatoarea asupra economiei europene. Decizia UE de a începe embargoul pe 1 iulie 2012 nu se datorează dorinţei de a oferi Iranului o perioadă în care să negocieze neînceperea embargoului, ci necesităţii de a reprofila rafinăriile sud-europene şi dorinţei de a da timp Arabiei Saudite să-şi crească producţia zilnică de petrol. Această situaţie îi oferă Iranului o oportunitate excelentă de a lovi UE într-un moment de maximă vulnerabilitate. În condiţiile în care opţiunile alternative de export sunt aproape finalizate, atât din punct de vedere logistic cât şi financiar, Iranul poate declara sistarea exporturilor începând cu 1 sau 15 februarie, prinzându-i pe europeni “în ofsaid”. Deşi Arabia Saudită poate (teoretic) compensa 2,15 milioane de barili pe zi, în următoarele două săptămâni producţia Arabiei Saudite poate fi mărită doar cu 200.000 de barili pe zi, restul capacităţilor adiţionale de producţie devenind disponibile pe parcursul mai multor luni. Dacă Iranul “închide robinetul european” înaintea termenului prognozat de UE, ţările cele mai vulnerabile din cadrul Uniunii se vor confrunta cu o creştere semnificativă a preţului la petrol într-un moment cât se poate de nepotrivit din punct de vedere economic. Grecia deja se află în pragul falimentului, iar situaţia din Italia şi Spania nu este deloc stabilă. O creştere semnificativă a preţului la petrol ar însemna faliment accelerat pentru Grecia, iar pentru Italia şi Spania va însemna o creştere a inflaţiei, cuplată cu o scădere drastică a PIB-ului. Din această perspectivă, se poate spune că îndeplinirea predicţiilor sumbre pe care le-a făcut agenţia chineză Dagong cu privire la economia europeană şi moneda euro depinde într-o măsură semnificativă de deciziile liderilor de la Teheran sau, mai corect, de deciziile celor care îi ghidează pe liderii de la Teheran.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu