Gigantul austriac Schweighofer și-a vîndut, brusc, toate pădurile achiziționate de-a lungul celor 16 ani de prezență în România, către o firmă suedeză. Firma austriacă, reamintim, are un dosar la DIICOT în care este anchetată pentru tăieri ilegale de păduri. E interesant de știut motivele reale ale tranzacției anunțate azi, și la fel de itneresant ar fi răspunsul la întrebarea: avem și un Sebastian Ghiță al pădurilor?
Ce face și mai interesant anunțul de azi al Schweighofer e faptul că austriecii chiar s-au întrebuințat pentru ca el să ajungă la cunoștința cît mai multor oameni, inclusiv prin difuzarea în regim de publicitate, în media.
De ce e așa preocupată compania să se afle asta? La urma-urmei, e o tranzacție ca oricare alta.
Din comunicat aflăm că austriecii au vîndut compania subsidiară Cascade Empire S.R.L., precum și divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire S.R.L., către compania suedeză GreenGold Group, fără a se pomeni prețul plătit. Pădurile deținute de Cascade Empire însumează 14.283 hectare, localizate în județele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamț și Suceava.
Fondatorul și președintele companiei suedeze GrenGold, care a cumpărat pădurile de la austrieci, este un român, Sorin Chiorescu, în vîrstă de 44 de ani.
Un personaj cu o biografie foarte specială, despre care s-a mai relatat în presa de la noi.
Încă mai înainte de a fi absolvent al prestigioasei Universități ”Ștefan cel mare” din Suceava, înființată în 1990, Chiorescu începe să facă afaceri în 1992, la doar 18(!!) ani, punînd pe picioare un business de import-export între România, Rusia, Turcia și Polonia.
Din 1996, trăiește și muncește în Franța, SUA și Suedia, în această din urmă țară fondînd, în 2007, o firmă de nișă dedicată investițiilor, inclusiv în țara noastră. Ulterior. Chiorescu a obținut un doctorat în tehnologie, în Suedia și un Masterat în management financiar și afaceri internaționale la Stockholm School of Investments.
Chiorescu, devenit un expert în domeniul forestier, a înșirat la viața sa locuri de muncă sonore, precum Weyerhauser Company, Seattle, SUA, National Office of Forestry din Nancy, Franța, Trätek AB, din Suedia.
Dar și Romsilva, regia pădurilor din România.
Același Chiorescu a fost afaceristul care, acum cîțiva ani, a cumpărat de la Universitatea Harvard suprafața uriașă de peste 33.000 de ha de pădure din România, pe care le-a revîndut ulterior, după doar 6 luni, grupului suedez IKEA.
Decizia americanilor de a vinde a fost luată, ca și în cazul Schweighofer, în urma declanșării unor scandaluri legate de proveniența dubioasă a unor suprafețe de pădure din cele achiziționate, mai precis din retrocedări ilegale.
Acum doi ani Riseproject scria că pădurile cumpărate de Harvard și ajunse finalmente la IKEA făceau obiectul unor anchete ale procurorilor români pentru retrocedări ilegale.
În 2015, totodată, Ministerul Mediului depunea un raport la Parchetul General prin care arăta că s-au descoperit în perioada ianuarie 2014-aprilie 2015 zeci de mii de metri cub de lemn fără acte de provenienţă la fabrici deţinute de Schweighofer Holzindustrie.
Anul trecut, în iulie, DIICOT Suceava începea cercetările împotriva companiei austriece, în speța amintită.
Una peste alta, concluziile ar fi următoarele:
Prima, aceea că două nume sonore la nivel internațional, Harvard și Schweighofer, decid parcă peste noapte să vîndă uriașe suprafețe de pădure, adunate din bucăți cu multă trudă, în ambele cazuri fiind implicate anchete ale parchetelor.
A doua, că în amîndouă cazurile, cumpărătorul e un misterios român cu cetățenie suedeză, care pare mai degrabă un dealer de terenuri decît un afacerist interesat de ce anume ar putea produce respectivele terenuri.
Un român cu un profil extrem de asemănător cu cel al lui Sebastian Ghiță, cel care învîrtea afaceri grele aproape de pe băncile liceului.
Avem, oare, și un Ghiță al pădurilor?
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics
Se spune ca ce Dumnezeu a creat (legat), omul sa nu strice (dezlege), or, in cazul padurilor, s-au adus grave prejudicii ecosistemului, habitatului, biotopului, in general, dovada alunecarile masive de teren, deteriorarea ireversibila a structurii de rezistenta a solului. Megadosarele fundamentate pe retrocedari ilegale, afaceri pamantesti. Observati cum se cutremura pamantul, dezlantuie apele…