Preocupaţi să nu ne mănînce „Balena Albastră” şi să nu scape corupţii prin Ordonanţa 13, am uitat cu totul de marile scandaluri de care, nu cu mult timp în urmă, păream foarte preocupaţi. „Cineva” ştie că memoria mulţimii este scurtă şi nu face conexiuni, alungînd un eveniment cu altul, astfel încît primul să dispară din zona noastră de interes! Şi acţionează în consecinţă.
Astfel, nimeni nu mai vorbeşte acum despre PLAGIATUL LAUREI CODRUŢA KOVESI. Aflat în centrul atenţiei publice timp de cîteva luni bune, structuri extrem de diverse au pus umărul la aruncarea în derizoriu a plagiatului şefei DNA din teza sa de doctorat. Kovesi a obţinut doctoratul la Universitatea de Vest, în faţa unei comisii din care a făcut parte şi actualul ministru al Justitţiei, Tudorel Toader, după care, la festivitatea ce a urmat, au participat şeful SRI şi adjunctul său!
Dezvăluirea plagiatului a fost făcută de Mugur Cuvică, şeful GIP, care a scos la iveală furtul unui număr uriaş de pagini cu ajutorul unui soft folosit în întreaga lume. Ce a urmat este demn de filmele SF: s-au constituit mai multe comisii ciudate care, în faţa evidenţei, au acceptat, totuşi, că doar un procent de 4%, stabilit absolut arbitrar, ar fi plagiat, după care CNATDCU a dat verdictul de spălare a onoarei „cercetătoarei” Kovesi!
Acest tratament special de protecţie n-a funcţionat însă în cazurile Victor Ponta, Gabriel Oprea sau Petre Tobă, cărora li s-a retras titlul de „doctor”, ci doar în cazul Codruţei Kovesi, pion principal al sistemului în bătălia politică pentru Putere!
Şi CAZUL FLORIAN COLDEA a avut o rezolvare menită să-l scoată pe şeful executiv al SRI din centrul atenţiei după dezvăluirile devastatoare ale lui Sebastian Ghiţă şi Elena Udrea. După ce întreaga opinie publică părea oripilată în faţa informaţiilor care arătau implicare SRI în numirile din partide sau în principalele instituţii de forţă ale statului, totul s-a stins prin anunţarea trecerii în rezervă a generalului Florian Coldea, deşi, cum s-a scris în presă, activitatea acestuia este departe de a se fi încheiat. Nimeni nu a anchetat faptele pentru care era acuzat Florian Coldea, deşi Elena Udrea a depus un denunţ oficial, în care arăta cum plecau genţile cu cîte 500.000 euro pentru înfiinţarea unei televiziuni şi finanţarea unui institut de sonadrea opiniei publice!
Florian Coldea a rămas profesor (!!!) de informaţii, soţia sa a rămas în continuare în SRI, deşi a fost şi ea beneficiara concediilor de lux plătite de Sebastian Ghiţă. Pentru fapte similare, mulţi politicieni au fost anchetaţi, trimişi în judecată sau chiar condamnaţi pentru obţinere de foloase necuvenite, trafic de influenţă sau luare de mită, considerîndu-se că simple aplauze sau un act sexual ar fi avantaje nemeritate!
Ce să mai spunem de CAZUL RARINCA, în care fosta şefă a ÎCCJ Livia Stanciu s-a plîns la DNA că este şantajată de Mariana Rarinca, fosta secretară a soţului său, deşi aceasta nu a făcut altceva decît să ceară returnarea unei sume datorate? Cazul este foarte binecunoscut, deşi #Rezist nu a ieşit în stradă în faţa acestui abuz incredibil, aşa cum a făcut acum pentru salvarea Universităţii lui George Soros din Budapesta.
Mariana Rarinca a fost achitată prin sentinţă definitivă, dar cuplul Stanciu-Kovesi a pus la cale un întreg mecanism prin care a obţinut rejudecarea dosarului, cu un complet anume ales, astfel încît să se obţină o condamnare cu suspendare, iar judecătorii care o achitaseră pe Rarinca au fost trimişi în faţa Inspecţiei judiciare a CSM! Este îngrozitoare lipsa de reacţie a opiniei publice în faţa acestui abuz grosolan, acoperit chiar de către preşedintele Klaus Iohannis! Drept consecinţă a complicităţii, Livia Stanciu a fost numită de Preşedinţie judecător la CCR, deşi Mariana Rarinca înaintase un memoriu către Iohannis.
Peste toate, însă, stă DOSARUL CASELOR LUI IOHANNIS. Acesta este, fără îndoială, cazul cel mai spectaculos pe care „sistemul” l-a vrut uitat. Prin Sentinţe definitive ale instanţelor de judecată s-a stabilit că familia Iohannis a dobîndit prin acte false mai multe imobile din Sibiu. Conform legii, instanţele au sesizat comiterea mai multor infracţiuni de fals şi uz de fals, însă procurorii au plimbat dosarul de la un parchet la altul, astfel încît opinia publică să uite pur şi simplu de el. Chiar şi cînd familia Ţuluş a dat verdictul NUP, tot mai rămăseseră capete de acuzare, însă nimeni nu mai ştie unde este dosarul, deşi toate informaţiile arată că ar fi undeva în sertarele de la DNA.
Klaus Iohannis a beneficiat de sprijinul Liviei Stanciu, care i-a acceptat şi strămutarea dosarului, dar şi calea extraordinară de atac. Din fericire, judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti nu au intrat în această sarabandă şi au pus capăt acestui caz. Nu s-a mers însă pînă la capăt, astfel încît nimeni nu mai anchetează acum falsul şi uzul de fals al familiei Iohannis, atît de evident, încît, dacă altcineva ar fi fost în situaţia preşedintelui, ar fi fost demult anchetat, judecat şi condamnat!
La toate aceste cazuri s-ar mai putea adăuga Decizia CCR în cazul Ordonanţei 13, în urma căreia Codruţa Kovesi ar fi trebuit să-şi dea singură demisia, soluţia NUP în dosarul lui Dacian Cioloş în timp ce era prim-ministru sau decizia de achitare a lui Iohannis pentru incompatibilitate dată în timp ce era preşedinte.
Oriunde pe planetă sau cel puţin în ţările civilizate, nici unul dintre aceste cazuri nu ar fi fost „uitat” sau lăsat în nelucrare, ci ar fi fost urmat imediat de consecinţe, iar persoanele respective n-ar fi stat pe gînduri şi ar fi ieşit de bunăvoie din viaţa publică!
Pal Schmitt, preşedintele Ungariei, de pildă, şi-a dat imediat demisia cînd s-a dovedit plagiatul din teza de doctorat obţinută în 1992, deşi era un apropiat al premierului Viktor Orban, campion olimpic la scrimă şi chiar vicepreşedintele Parlamentului European! La fel a procedat şi ministrul Economiei din Germania, Karl-Theodor zu Guttenberg, care făcea parte dintr-o familie celebră, atestată încă din anul 1149, acesta demisionînd tot din cauza plagiatului, cu toate că, la vremea respectivă, era considerat succesorul Angelei Merkel la funcţia de cancelar!
Numai la noi, „Sistemul” reuşeşte să ne rîdă continuu în nas, acoperind toate cazurile flagrante cu tot felul de strategii de „spălare”, specifice, în general, sistemelor totalitare!
O vină, însă, avem şi noi, opinia publică, pentru că ne lăsăm prea uşor manipulaţi, pentru că uităm prea repede aceste abuzuri ale Puterii şi nu reacţionăm, aşa cum fac oamenii din ţările cu o democraţie puternică. În schimb, ieşim ca nişte roboţi în stradă la chemarea unor ONG-uri, risipind nevoia de protest pentru subiecte care sînt departe de interesele noastre concrete.
E o vorbă celebră care spune că aceia care uită, riscă să repete evenimentele, iar la noi uitarea parcă a devenit starea de normalitate din care nu vrem să ieşim nici de-ai dracului.
Autor: Ion Spanu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu