Băi, nene, voi știți câtă lume trăiește tot în filmul ăsta prost cu covidul? Ahahahahahaaaaa…ăștia nu sunt normali, au rămas setați că mor, deși nu mai e niciun covid!
M-am distrat copios cu o prietenă, medic de aproape 25 de ani, care m-a sunat să îmi povestească că nu mai suportă, mă, stă de 20 de zile în carantină.
Relatarea e fabuloasă, un fel de comedie cu proști, am oprit microfonul de mai multe ori sa pot râde cu hohote, nu îmi venea să cred ce aud.
Primele 10 zile le-a stat în carantină cu copilul care, pentru că l-a durut în gât o noapte și a făcut febră o dată, l-a testat acasă de mai multe ori cu teste rapide și alea, ale naiba, nu sunt bune, mă, tot ieșeau negative.
Așa că ea, medic fiind, s-a prins că ceva nu e în regulă si s-a dus cu copilul să îi facă test PCR. Mă, și PCR-ul era pozitiv, deci a avut dreptate, copilul avea covid, Doamne, ce bine că s-a gândit să se ducă la PCR.
Apoi, după 10 zile de izolare cu copilul, fix în prima zi de libertate, abia începuse munca la cabinet, toți pacienții erau reprogramați, un tămbalău, seara a avut un chef de 15 prieteni, toți vaccinați, mă, cu 3 doze și, ca să fie și mai siguri, s-au și testat toți înainte de chef si au pus rezultatele pe grupul de pe whatsapp, ca să se vadă că sunt negative și să fie liniștiți ca nu se îmbolnăvește nimeni.
Și să vezi fază, mă! Din 15 inși, 12 au făcut covid dupa chef, mă, incredibil! Vaccinați cu 3 doze și testați!
Iar izolare, iar armatele de pacienți reprogramați, iar tămbălău!
Simptomele au fost foarte ușoare, o jenă în gât o noapte și o tuse seacă 3 zile, dar izolarea asta o omoară… Ahahahahahaaaaa!
Băi, nene, îi ascult pe-ăștia și mă minunez. Noroc cu testele astea ca altfel trece boala pe lânga ei și ei, proștii, nici nu află că sunt bolnavi. Nu le ridică niciun semn de întrebare că s-au vaccinat degeaba de 3 ori, nici că se testează degeaba, drept dovadă cheful cu teste negative!
Nu mi-am mai consumat energia să îi explic nimi, doar e medic, stie tot! Să trăiasca fiecare în ce lume dorește! Eu nu am mai răcit de când am făcut covidul acum un an și 3 luni, timp în care, vaccinații din jurul meu zac pe capete. Nu e lună să nu fie răciți. Unii au zăcut la pat câte o săptămână.
Nu m-am ferit niciun minut de ei, am stat lângă ei când tușeau și strănutau, am mâncat laolaltă, am mers la drum în aceeași mașină, nu am luat nimic.
Dacă îi întreb cum își explică asta, că mă au exemplu viu de nevaccinat mai sănătos decât ei toți, îmi răspund că am eu un sistem imunitar mai puternic. Păi l-oi avea, că nici nu mi-am batut joc de el la primul țipat al unui nebun care visează sa salveze oamenii sănătoși cu vaccinuri făcute din fuga calului.
Autor: Adriana Vitan Balint