Analize și opinii

Adrian Tirca: “Unde ne sunt lingătorii de altădată?”

Zic sondajele că Diaspora votează în proporție de peste 60% cu Simion, restul se împarte între amărâții ceilalți.
Pe vremea când eram și eu un diasporean tefelist, votant de Băsescu și Iohannis și degrabă salvator de țărișoară, aflam de la distinșii comentatori publici că suntem niște eroi: noi cunoaștem capitalismul cel adevărat și democrația de la mama ei, așa că votul nostru este cu progresul, cu dezvoltarea. Nu suntem săraci să depindem de baronii locali și să ni se cumpere votul cu făină și ulei, suntem cultivați și am făcut studii pe bune, nu la fabricile de diplome din țară, și nu suntem contaminați de cultura corupției românești.
Numai laude auzeam pe vremea aia de la intelectualii ciolanului. Toți băsiștii finanțați de USAID ne făceau statuie pentru cât de corect votăm și ce înaltă ținută civică avem. Iar acum? Alina Mungiu Pippidi propune nici mai mult nici mai puțin decât să ne fie ridicată cetățenia, că votăm prost și obtuz, iar Andrei Caramitru construiește tablouri plastice în care noi urlăm de foame în Occident (care parcă era prosper?) și ne-am haurit la cap pe fondul deprivării calorice.
Unde ne sunt lingătorii de altădată? Cum de noi, ăștia cu stagii vechi prin Occident, votăm AUR și Simion ca toți știrbii cu patru clase care n-au ieșit din satul lor, conform propagandei, în vreme ce intelectualii de corporație, care au mers prin Vest doar la city breakuri, rup cămașa de pe ei cu cât de proeuropeni sunt?
Păi dacă sunteți așa de proeuropeni, mergeți voi de trăiți prin Molenbeek, Schilderswijk, Bijlmer (e ok, nu tre să știți ce sunt, că nu vă trimite corporația cu teambuildingul pe acolo) și pe urmă poate vă pică vreo fisă despre noile tendințe politice de pe Continent, pe care tonomatele în gura cărora vă uitați, și care sunt doar niște securiști obosiți, le pun pe seama propagandei ruse.