De ce au elitele României alergie la suveranism?
Pentru că s-au format în regimul curent, cel postdecembrist, în care România a devenit o anexă ultraperiferică a Occidentului.
Între 1958 și 1989 România a avut posibilitatea unui drum propriu, iar elitele formate în acel sistem aveau conștiință națională și doreau avansul propriei lor țări. Până la retragerea trupelor sovietice de ocupație, România a fost condusă de elite kominterniste care se reproduceau prin cooptarea unor generații de studenți cu studii în Uniunea Sovietică, mecanism stopat prin tragerea lor pe linie moartă de regimul Ceaușescu. Ceva similar are loc acum, când mecanismul de creare a elitelor se face prin studii în Occident prin care tinerilor li se inculcă, odată cu educația, punctul de vedere american, britanic, francez, bruxellez asupra lumii.
Acest lucru nu ar fi rău în sine neapărat, dacă am mai fi trăit în Pax Americana, în lumea unipolară în care Washington e boierul, Londra e feciorul, Bruxelles e vechilul, Paris boierul scăpătat intrat argat, și restul lumii marea plantație de iobagi. Acest sistem a intrat însă în criză ca urmare a propriilor contradicții, cea mai importantă fiind aceea între dorințe și putințe. Ceea ce exacerbează criza este nevoia elitelor occidentale de a pretinde că ea nu există, și de aici discursul lor absolut cretin care emană din presa și lumea lor academică. Astfel, dacă acum te formezi mental acolo, interiorizezi tot felul de concluzii contradictorii, pe care le reconciliezi prin sfântă indignare la adresa celor care ți le arată, de tipul “Cum îndrăznești tu, mujicule? Țațo, mor cu mitocanul!”
Ordinea Internațională Bazată pe Reguli prevede universalismul etic, în care toate statele lumii sunt egale în sistemul internațional. Din acest motiv, niciun stat nu are dreptul la sfere de influență și la zonă de securitate. Dacă Rusia pretinde să nu apară la Harkov rachete nucleare țintite spre Moscova, este o pretenție imperialistă fiindcă ce treabă are Rusia cu ce fac vecinii ei? Taiwan nu este nici măcar o țară recunoscută de cineva ca fiind diferită de China, dar întreaga lume liberă trebuie să se sacrifice luptând pentru libertatea ei în fața imperialismului chinez. Cu totul altfel stau, însă, lucrurile cu privire la Vacile Sfinte din sistemul internațional bazat pe reguli – America și Israel – care nu doar că au dreptul la sfere de influență, dar au și dreptul să bombardeze departe și să genocideze aproape dacă se simt amenințate… iar cum niște sensibili ca ei mereu se simt amenințați… au dreptul să invadeze pe oriunde.
Elitele românești postdecembriste astfel de gunoi au în cap, care le transformă în vasali față de centrele de excepție din sistemul internațional, și odată cu ei vasalizează și țara. România este instrumentalizată până la sacrificiu pe altarul intereselor occidentale pentru că această pătură de elite așa văd rostul oricărei țări, inclusiv a lor: să apere interesele Centrului sacrificând periferia, chiar și când periferia e fix locul unde ei s-au născut, au învățat limba maternă și apoi au fost educați să fie tefeliști, să ceară blugi-banane și excursii de lux în Franța.
Evident că, fiind un sistem al puterii discreționare americano-sioniste, camuflat în spatele unor aparente reguli despre care nu trebuie să fii un geniu să vezi că nu se aplică uniform, cei care apără Ordinea Bazată pe Reguli nu au la dispoziție decât instrumente rudimentare, de copii răsfățați, la care pot recurge: cenzura (“nu vreau să aud așa ceva!”), demonizarea (“cine observă așa ceva e rău!”), anularea (“cine gândește așa să fie arestat!”). Din acest motiv diviziile de așa-ziși factcheckeri cenzurează narativele după criteriul oportunității, nu al veridicității, scopul fiind permiterea în spațiul informațional doar a argumentelor favorabile Puterii, indiferent de valoarea lor de adevăr.
Așadar, criza sistemului internațional bazat pe excepționalismul discreționar americano-israelian se reflectă din plin și ca o criză cognitivă a elitelor postdecembriste, educate să interiorizeze legitimitatea unei astfel de ordini, precum și pseudoargumentele care o însoțesc. Respectivii nu au la ce să recurgă decât la tantrumuri, și din acest motiv vedem cum fac paradă de ură și isterie în spațiul public. Neputința pe care și-o urlă e de înțeles și merită toată compasiunea: s-au format în această ordine și nu mai au timp biologic să se adapteze la următoarea, așa că adoptă politica struțului: ce se prefac ei că nu văd, nici nu există, iar cine totuși vede e fie nebun, fie plătit. De parcă așa ar funcționa viața: să fii mituit ca să deschizi ochii, să iei șpagă ca să spui adevărul.
Autor: Adrian Tirca
Adauga comentariu