Adaug că ar trebui să învățăm cu toții din istoria USR că:
1. Justițiar-populismul nu este o formă de justiție, ci o formă de injustiție;
2. Ura nu omoară răul, ci pe acela care acționează sub imperiul ei;
3. Deși nu este scuzabilă, corupția are cauze aflate în afara persoanei celui corupt și de aceea ea nu poate fi lichidată fără tratarea lor;
4. Răul cel mai rău este cel care vine în lume cu chipul și în numele binelui absolut.
Că USR cade acum în groapa pe care a săpat-o și este victima crimei pe care a glorificat-o, nu mă satisface. Asta are valoare doar întrucât reprezintă o învățătură pentru cei care ar dori în viitor să facă la fel, ca și pentru cei care în viitor ar mai avea tentația de a se mai lăsa seduși de cântecele de sirenă ale lupilor moraliști. (Unii lupi moraliști – era să zic suveraniști – urlă și azi printre noi.)
Pentru prezent rezultă că avem datoria morală și civică de a scoate USR din istorie, refuzându-i votul.
Autor: Adrian Severin
Adauga comentariu