Analize și opinii

Adrian Onciu: TRUMP A ȘTIUT

Recentele încercări ale Kievului de a submina capacitatea nucleară a Rusiei prin atacuri cu drone asupra bombardierelor strategice reprezintă o nouă linie roșie încălcată. Una care ar putea detona al treilea război mondial – o adevărată apocalipsă cu foarte puțini supraviețuitori.
Președintele Vladimir Putin a subliniat în mod repetat că atacurile asupra instalațiilor critice, inclusiv asupra infrastructurii nucleare, reprezintă o provocare directă la adresa securității Rusiei și necesită un răspuns dur. În cazul unor noi provocări, Moscova ar putea lua în considerare “măsuri asimetrice”, inclusiv asupra centrelor de decizie ale NATO.
Specialiști militari și ai serviciilor secrete din occident spun că ”lovitura-surpriză” din 1 iunie, cu zeci de drone ascunse în camioane, în apropierea țintelor aflate la mii de kilometri de granița cu Ucraina, nu ar fi putut avea loc fără sprijinul logistic al forțelor NATO. Comunicarea cu dronele, dar și transmiterea de informații prin intermediul sateliților occidentali reprezintă doar două dintre secvențele critice ale operațiunilor militare desfășurate pe teritoriul rusesc, care ar fi necesitat un minim aport din partea aliaților nordatlantici.
Cum era de așteptat, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și-a asumat întreaga incursiune, chipurile sub supravegherea directă a președintelui-marionetă Zelensky. De remarcat că nu este prima dată când Kievul pretinde că a acționat fără sprijinul aliaților acuzați în mod obișnuit de către Kremlin că se află la baza fiecărei noi escaladări.
Coincidență sau nu, cu doar cinci zile înaintea atacurilor cu drone asupra bombardierelor strategice rusești, președintele Trump a postat următorul mesaj pe rețeaua Truth Social: ”Ceea ce Vladimir Putin nu realizează este că, dacă nu aș fi fost eu, multe lucruri foarte rele s-ar fi întâmplat deja în Rusia, și mă refer la lucruri FOARTE RELE. Se joacă cu focul!”
Casa Albă și Pentagonul conștientizează foarte limpede faptul că atacul cu drone al Kievului a depășit o linie roșie mult mai groasă decât liniile anterioare. Tocmai de aceea, suspiciunile firești ale Kremlinului legate de posibila implicare a Statelor Unite ar fi necesitat o reacție din partea lui Donald Trump. O reacție de dezaprobare a escaladării extrem de periculoase a lui Zelensky, în plin proces de negocieri ruso-ucrainene în capitala Turciei. Și în condițiile în care Putin găsise în Trump un partener de dialog infinit mai rațional decât potlogarul Joe Biden.
Președintele Trump a ales, însă, tăcerea. Ceea ce a dus automat la speculația că nu ar fi deloc străin de atacul cu drone din 1 iunie. Mai ales că lovitura sub centură a venit imediat după mesajul amenințător la adresa lui Putin, postat pe Truth Social.
Așadar, atacul Ucrainei asupra bombardierelor strategice rusești a reprezentat o escaladare semnificativă, iar lipsa reacției lui Trump poate fi interpretată ca o omisiune strategică deliberată. O atenționare fermă că lucrurile pot deveni ”foarte rele” pentru Moscova dacă Putin refuză un armistițiu de 30 de zile fără condiții prealabile.
O cât de mică reacție de dezaprobare din partea lui Trump ar fi putut reduce tensiunile și facilita continuarea dialogului cu Putin. Absența acesteia a complicat enorm situația. Ca atare, Moscova ar putea răspunde foarte dur față de Kiev. În plus, nu este exclus să folosească evenimentul ca pârghie în negocierile cu Trump, sporind riscul de escaladare până în punctul declanșării WWIII.