Analize și opinii

Adrian Onciu: SUB ORICE CRITICĂ

Chiar și după lovitura de stat din 6 decembrie, politicienii globaliști continuă să creadă că românii pot înghiți absolut orice minciună. Orice mârșăvie.
În loc să-și asume eșecul din SUA și Europa în mod onest, marionetele filantropilor de la Davos insistă să arunce vinovăția pe Rusia (atacuri cibernetice) și China (TikTok). Faptul că au pierdut clar puterea în America, iar în Uniunea Europeană se clatină principalii piloni, Franța și Germania, este mai puțin rezultatul acțiunilor unor lideri impotenți și corupți, cât interferența statelor ostile din Sudul Global. Oare chiar atât de proști îi consideră pe simplii cetățeni? Oare nu-și dau seama, nici măcar în ultimul ceas, că oamenii s-au trezit după pandemie, iar acum au acces la informații din surse credibile?
Încercarea infantilă de a împăca cele două Românii, venită din partea unora ca Predoiu sau Nicușor Dan, arată cât de departe se găsesc politicienii noștri față de realitatea din teren. Ei pur și simplu ar vrea ca românii să uite abuzurile regimului Iohannis. Și să meargă mai departe. Să le dea în continuare credit, în ideea menținerii țării pe ”drumul european”. O mare gogoriță, evident. Drumul european al României este subminat chiar de către corupții de la Bruxelles, care reușesc să ne dezbine prin deciziile sinistre din ultimii 4-5 ani. Ursula von der Leyen și gașca ei de marionete ale imperiului Soros sunt principalii dușmani ai europenilor.
Rusia sau China nu au nici cea mai mică legătură cu nesimțirea regimului Iohannis. La aproape două săptămâni de la puciul din ”vinerea neagră”, președintele încalcă legea cu dezinvoltură. În loc să-i permită premierului Ciolacu să stabilească de îndată agenda alegerilor din 2025, Iohannis își prelungește domnia la Cotroceni într-un dispreț absolut față de milioane de români. Mai mult, liderii europeni îi acoperă potlogăriile prin tăcere. Unii chiar îl încurajează. Ca de pildă Ursula von der Leyen, care știe ”cu siguranță” că rețeaua TikTok a influențat alegerile din România și urmează a da socoteală. Așa cum, de altfel, și administrația Biden a știut ”cu siguranță” că Trump este omul rușilor, iar laptopul lui Hunter Binen a fost o lucrătură a Kremlinului.
De neacceptat, totuși, tăcerea lui Donald Trump cu privire la lovitura de stat din România. Nu e ca și cum ar vorbi despre corupția din Congo.
Altfel, ne-am lămurit pe deplin și cu ”independentul” Nicușor Dan, împins în cursa electorală de generalii lui Iohannis – autorii puciului din 6 decembrie. Declarațiile primarului general vorbesc de la sine: ”Lucrul cel mai important în acest moment, în opinia mea, este ca oamenii să fie convinşi, cât mai mulţi dintre ei, că măsura anulării alegerilor a fost o măsură corectă. Şi dacă pentru asta trebuie să mai aşteptăm trei luni, eu cred că e bine să aşteptăm. (…) Mă bucură foarte mult anunţul pe care l-a făcut Comisia Europeană azi, prin chiar preşedinta Comisiei, că investighează, de asemenea, interferenţa TikTok cu alegerile din România. Deci ăsta este lucrul cel mai important. (…) Dacă se confirmă, şi eu înclin să cred că se va confirma, că a fost o influenţă a unui stat străin, cel mai probabil Rusia, această chestiune ţine de servicii de securitate externe”. Ăsta-i omul, o simplă marionetă a serviciilor.
Apropo de servicii, deputatul USR Nicu Fălcoi, membru în comisia parlamentară de control a SIE, precizează ”ca pentru proști” că încă din 2023 ”au apărut încercări de influenţare a opiniei publice, nu neapărat a alegerilor”. ”Sunt grupuri de influenţă create în toată lumea asta, în toată Europa. Rusia, în acest moment, acţionează nu numai în România”, a declarat Fălcoi, probabil referindu-se la influensărul Makaveli de pe TikTok, plătit parțial de Putin, parțial de Xi.
Da, avem politicieni sub orice critică. Nu doar corupți și incompetenți, dar și foarte, foarte proști, din moment ce cred că pot păcăli o țară întreagă prin astfel de manevre și diversiuni demne de cascadorii râsului.

Autor: Adrian Onciu