Sub pretextul ”luptăm cu rușii și chinezii”, americanii își bat joc de parteneriatul strategic cu Europa. Relația transtalantică altădată înfloritoare s-a transformat într-o umilire fără precedent a bătrânului continent, în vreme ce afacerile yankeilor explodează cu un cinism feroce pe fondul războaielor din Ucraina și Iran.
Summit-ul de joi al Consiliului European, conceput inițial să trateze competitivitate față de China și SUA și independența strategică, va fi deturnat complet de criza energetică provocată de războiul SUA-Israel-Iran și blocarea Strâmtorii Ormuz. Ursula von der Leyen a admis public că Europa se află printre principalii păgubiți de încercarea Statelor Unite de a schimba regimul de la Teheran prin forță. ”Este crucial să reducem impactul asupra prețurilor (…) Avem nevoie de o privire comprehensivă asupra modului de a scădea facturile la energie ale oamenilor”, a subliniat șefa Comisiei Europene.
Un diplomat UE a sintetizat pentru Politico frustrarea papagalilor europeni, incapabili să ridice obiecții cu privire la orice decizie a Casei Albe: ”Nu vrem escaladare comercială. Vrem SUA implicați în Ucraina și NATO. Merită să riscăm acestea doar ca să fim vocali despre Iran? Până acum, nu”.
Poziția Bruxelles-ului ilustrează perfect relația Stăpân-Vasal consolidată în ultimii cinci ani. SUA au profitat fără scrupule de incapacitatea cronică a liderilor UE de a apăra interesele europene. Americanii i-au tratat pe alde Merz, Macron și Starmer ca pe niște parteneri de categoria a treia – simple marionete care execută ordinele fără să crâcnească, dar urlă retoric ”independență” și ”suveranitate” pentru publicul de acasă inept sau spălat pe creier.
În ultimii ani, primul dosar emblematic a fost Pfizergate. Von der Leyen a negociat direct, prin SMS-uri șterse ulterior, contracte supraevaluate și supradimensionate de miliarde de euro cu Pfizer, favorizând Big Pharma americană în detrimentul contribuabilului european. Ulterior, țările UE au aruncat milioane de doze inutile, iar cetățenii au plătit prețul. Un exemplu clasic de mega-corupție la Bruxelles, unde interesele americane au prevalat asupra celor europene.
Al doilea dosar important: energia și Ucraina. După 2022, sub presiunea Casei Albe materializată prin sabotarea conductei NordStream, UE și-a tăiat craca de sub picioare. A renunțat cu entuziasm la gazul rusesc ieftin, chipurile din solidaritate cu Ucraina (35-40 la sută din importuri erau din Rusia) și l-a înlocuit cu o dependență și mai mare de GNL american scump (importăm acum din SUA până la 50-60 de procente din necesar).
Pe deplin conștient de consecințe, președintele Trump ne-a mai aplicat o lovitură sub centură odată cu conflictul din Iran. Prețul petrolului a explodat la peste 100 de dolari barilul, iar prețul gazelor GNL s-a dublat. În calitate de principal exportator, SUA profită din plin. Americanii vând și mai multă energie la preț de speculă, în timp ce Europa suportă ”cu fruntea sus” inflația și implicit sărăcirea populației.
Culmea cinismului și a tupeului, după ce a bombardat Iranul alături de Israel, Trump cere acum NATO și Chinei să intervină militar pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. ”NATO se confruntă cu un viitor «foarte rău» dacă aliații SUA nu ajută la deschiderea strâmtorii Ormuz”, a avertizat președintele american, după ce a subliniat, rânjind, că Europa și China ”depind mult mai mult de petrolul din Golf”.
La toate umilințele de mai sus se adaugă faptul că războiul din Ucraina continuă binemersi. Liderii UE suflă cu putere în pânzele umflate de miliardele de euro plătite de europeni fie direct, fie prin decontarea armamentului și a muniției trimise de Pentagon prin intermediul NATO.
Relația de vasalitate dintre SUA și UE, incapacitatea desprinderii continentului de sub comanda Casei Albe, are și o dimensiune mai întunecată. Serviciile secrete americane dețin dosare întregi despre corupția structurală de la Bruxelles, dublată de eventuale implicări în episoade de tip Epstein. Există speculații persistente despre vulnerabilități personale ale unor lideri UE conectați la rețele de șantaj care i-ar face extrem de docili față de Washington. Ideea că o parte din elitele europene sunt compromise explică de ce ele refuză cu obstinație orice ruptură reală de Washington (măcar în cazul deciziilor ”sinucigașe”).
Avem de-a face, practic, cu un sindrom Stockholm geopolitic auto-impus: se pare că victimele (liderii UE) s-au îndrăgostit de mafioți americani care le-au sedus fie cu bani, fie cu dosare compromițătoare. Iar acum sunt tratați ca niște sclavi, bătuți cu linia la palmă și umiliți în ultimul hal, dar măcar pretind că stau cu capul sus în fața Rusiei. Unchiul Sam nu i-a abandonat în brațele lui Putin.
În concluzie, în relația Stăpân-Vasal, SUA exploatează fără scrupule slăbiciunile europene (corupție, dependență, frică), în timp ce liderii de la Bruxelles se laudă cu ”unitate” și ”valori”. Iar din când în când se rățoiesc la Trump de ochii lumii, ca să nu creadă populimea că sunt chiar atât de nemernici pe cât reiese din acțiunile lor.
Summitul de joi nu va schimba nimic: doar va confirma, încă o dată, că stăpânul dictează, iar vasalul execută.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu