Mare tam-tam în mass-media mainstream după schimbările în structura de putere de la Kremlin. S-a vorbit despre ”demiterea” ministrului Apărării, generalul Șoigu, când în realitate a fost vorba de o promovare în funcția de secretar al Consiliului de Securitate. Este cel mai important organism al Rusiei în materie de apărare, care ia decizii strategice în probleme cheie. Un soi de CSAT, dar mult mai implicat. Șoigu va conduce ”de facto” Consiliul, în locul lui Patrușev, iar Medvedev, în calitate de vicepreședinte al Consiliului, îi va raporta în continuare lui Putin. Președintele din oficiu al acestui organism suprem de securitate rămâne Vladimir Putin, potrivit Constituției. Surprinde retrogradarea lui Nikolai Patrușev în funcția de consilier prezidențial. Patrușev, fost director al FSB (succesorul KGB-ului) rămâne un apropiat al lui Putin, adept al liniei dure a Kremlinului. Ieșirile sale în mass-media au punctat, în esență, lupta rușilor cu întreg occidentul, în special cu Statele Unite, pentru ”supraviețuire”. O teorie respinsă categoric de aliații NATO.
Se apropie alegerile din 9 iunie, iar propaganda guvernamentală a primit ordin clar pe unitate: promovați realizările spectaculoase ale României din 2007 încoace, de când am intrat în Uniunea Europeană. Se oferă publicului exclusiv partea plină a paharului, cu miliardele investite în infrastructură, în proiecte publice și private. Nu se suflă un singur cuvânt despre câștigurile uriașe ale multinaționalelor franco-germano-olandezo-americane, care ne-au invadat fiecare cartier, fiecare străduță. Nu se spune nimic despre pierderea suveranității (practic, a libertății!) odată cu directivele de la Bruxelles și implementarea PNRR-ului. Nimic despre împrumuturile uriașe, cu garanții pe măsură, care ne înrobesc pe termen nelimitat. Nimic despre corupția evidentă de la vârful UE, ”anchetată” în mod profesionist de eroina noastră, Laura Codruța Kovesi. Nimic despre scăderea abruptă a nivelului de trai după pandemie și odată cu debutul războiului; despre pregătirile lui Iohannis în vederea implicării României pe frontul din Ucraina; despre înarmarea excesivă, la prețuri exorbitante, fără licitații sau negocieri transparente, la ordinul expres al Casei Albe; despre transformarea țării într-o colonie numai bună de muls; despre exodul masiv al forței de muncă înalt calificate, oameni inteligenți pe care i-am pierdut definitiv. Mesajul acestor jurnaliști cumpărați la bucată, ”Votați mafioții-globaliști din PSD și PNL întrucât avem nevoie de stabilitate”, sfidează bunul simț. Este similar unei înjurături la adresa oricărui cetățean cu capul pe umeri, minim informat.
”Se exercită o presiune uriaşă, de-a dreptul uimitoare”, spune Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, referindu-se la încercările SUA de a-i coopta pe unguri în așa-numitul ”efort de război”. Budapesta a refuzat să antreneze militari ucraineni și să tranziteze armament occidental în direcția frontului. Însă Casa Albă insistă ca Orban să contribuie măcar financiar la fondul comun de 100 de miliarde de euro propus de Ursula von der Leyen. ”Astăzi, în cercurile NATO, un punct de vedere asumat în mod clar, pe scară largă, în mod deschis şi fără niciun sentiment de ruşine, este acela că ucrainenii trebuie ajutaţi chiar şi cu riscul propriei noastre securităţi”, a subliniat Szijjártó. El a menționat că Slovacia şi-a donat deja toate avioanele către Kiev, iar în prezent apărarea antiaeriană a ţării este asigurată de Ungaria şi Cehia. România urmează să-i livreze lui Zelensky, la rându-i, unicul sistem de rachete Patriot funcțional, în timp ce așteaptă avioanele F-35 (10 miliarde de dolari, un fleac!) undeva după anul 2030. Până atunci, ne bazăm că aliații NATO vor rezista în Ucraina. Vor fi, ca și până acum, ”scut în calea invadatorilor ruși”. Băi, ej prost?!
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu