Analize și opinii

Adrian Onciu: S-A APRINS UN NOU FITIL

Deschiderea Jocurilor Perversității Paris 2024 a eclipsat evenimente mult mai grave din alte părți ale lumii. Spre exemplu atacul din Majdal Shams, orașul sirian druz din Înălțimile Golan ocupate de Israel după războiul din 1967. Un atac cu rachetă, soldat cu 12 victime din rândul civililor, dintre care zece copii.
În timp ce guvernul Netanyahu atribuie crima organizației Hezbollah din Liban, ultimii spun că racheta ar fi provenit de la o lansare ratată a armatei israeliene. O primă ripostă asupra unor obiective din Liban s-a consumat deja, însă potrivit unor oficiali de la Tel Aviv vor urma lovituri mult mai dure. ”Hezbollah nu va scăpa de pedeapsă pentru acest incident și va plăti un preț greu”, a declarat, ieri, ministrul israelian al apărării Yoav Gallant. Se anunță un conflict de lungă durată pe teritoriul libanez, având ca punct de plecare moartea celor 12 civili aflați pe un teren de fotbal din Înălțimile Golan.
Tel Aviv a descris victimele ca fiind civili israelieni. Totuși, majoritatea locuitorilor din Majdal Shams sunt druzi sirieni care trăiesc sub ocupație. Foarte mulți dintre ei au refuzat cetățenia israeliană și continuă să se considere sirieni, potrivit publicației The Cradle.
Războiul total între Hezbollah și Israel pare a fi iminent. Analistul american Larry Johnson, fost agent CIA, spune că vizita recentă a lui Netanyahu la Washington ar fi urmărit, printre altele, asigurarea sprijinului american (și implicit european) în cazul escaladării conflictului cu Hezbollah. Un sprijin de care ministrul de externe Israel Katz nu se îndoiește, potrivit relatărilor din mass-media. De subliniat că recentul atac soldat cu moartea a zece copii a fost considerat de guvernul Netanyahu o ”linie roșie”, în condițiile în care mii de copii au fost uciși în Gaza, în urma bombardamentelor israeliene.
Pe de altă parte, Hezbollah neagă categoric că ar fi lansat vreo rachetă către orașul Majdal Shams. De altfel, localitatea nu a fost niciodată atacată de Hezbollah în ultimele 300 de zile de confruntări intense în apropierea frontierei libanezo-palestiniene. Potrivit publicației Al Mayadeen, Rezistența nu s-a sfiit să își asume responsabilitatea pentru accidentele din trecut, cum ar fi cel din timpul războiului din 2006 din Liban, când o rachetă lansată de Hezbollah a lovit o casă din zona ocupată al-Nasirah.
Publicația The Cradle relatează că ministrul israelian al finanțelor, Bezalel Smotrich, împreună cu membri ai partidului Likud, ar fi fost expulzați de locuitorii din Majdal Shams în timp ce încercau să participe la înmormântarea celor 12 victime, pe 28 iulie.
Dacă SUA și Europa i-au dat mână liberă lui Netanyahu pentru a ataca Libanul, atunci situația din Orientul Mijlociu ar putea deveni la fel de explozivă ca în cazul unui conflict direct iraniano-israelian.
Deocamdată singurul lider de anvergură care a reacționat a fost președintele turc Recep Erdogan. El a amenințat că Turcia va trimite forțe în Gaza ocupată pentru a sprijini poporul palestinian: ”Așa cum am intrat în Nagorno-Karabakh, așa cum am intrat în Libia, am putea face același lucru cu Israelul. Nu există nimic ce nu putem face. Trebuie doar să fim puternici”.
În replică, ministrul de Externe al Israelului a spus că Erdogan va avea soarta lui Saddam Hussein, în timp ce liderul opoziției Yair Lapid a fost la fel de dur: ”Președintele Erdogan vociferează și delirează din nou. El este un pericol pentru Orientul Mijlociu. Lumea, și în special membrii NATO, trebuie să condamne ferm amenințările sale scandaloase la adresa Israelului și să îl forțeze să pună capăt sprijinului acordat Hamas”.
Este de așteptat ca Rusia și în special China să facă presiuni asupra Tel Aviv-ului pentru a manifesta reținere în fața unor noi escaladări, care ar putea să detoneze nu doar zona Orientului Mijlociu.