Analize și opinii

Adrian Onciu: PRESIUNE PE XI ȘI PE MODI

Prăpastia dintre cele două mari blocuri, G7 și BRICS, se adâncește odată cu eforturile Statelor Unite de a izola Rusia prin sancționarea aliaților Moscovei.
China și India sunt principalele ținte ale Casei Albe. Recenta vizită la Beijing a secretarului american al Trezoreriei, Janet Yellen, a rămas fără ecou. Firmele chinezești au continuat comerțul cu Rusia, așa că Washingtonul a trecut la măsuri mai dure.
Statele Unite au impus ieri noi sancțiuni împotriva a peste 400 de entități și persoane ”pentru sprijinirea efortului de război al Rusiei în Ucraina”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat. Printre firmele luate în vizor se află și 42 de companii din China (pe locul doi ca număr, după cele din Rusia). Sigur că poate părea o furtună într-un pahar cu apă, însă eforturile Casei Albe de a slăbi China și de a-i forța mâna în chestiunea alianței cu Rusia nu se rezumă nici pe departe la cele 42 de firme.
Administrația Biden îi transmite lui Xi Jinping un mesaj clar: OK, îl ajutați pe Putin să-și ducă războiul, însă veți plăti un preț foarte mare. De altfel, presa de la Beijing publică din ce în ce mai multe materiale în care îi acuză pe americani de ”protecționism”. În calitate de cei mai mari exportatori la nivel global, chinezii au tot interesul să beneficieze de granițe deschise, cu taxe vamale inexistente sau foarte mici. ”(…) Protecționismul, pe de altă parte, conduce adesea la o inflație ridicată, la o eficiență redusă a producției și la creșterea costurilor de producție și de trai”, menționează publicația chineză Global Times.
Cele mai noi sancțiuni americane vizează entități din 16 jurisdicții, inclusiv în China, Elveția, Turcia și Emiratele Arabe Unite. Companiile – 63 rusești, 42 de chinezești, 18 din alte țări ar fi facilitat, printre altele, trimiterea de electronice americane către armata rusă sau producerea a mii de drone Shahed-136.
Vizitele recente ale premierului indian Narendra Modi în Rusia și Ucraina au urmărit să ia pulsul războiului, astfel încât New Delhi să mențină o echilibristică între profitul major din relația cu Moscova și amenințările cu sancțiuni din partea administrației Biden. Casa Albă vrea să pună piciorul în prag după modelul relației cu China. Din ce în ce mai multe voci de la Washington le transmit chinezilor și indienilor că nu pot sta cu fundul în două luntri. Nu pot profita, ca până acum, de spațiul economic occidental, și în același timp să mențină relații foarte strânse cu Rusia, inamicul numărul 1 al Americii. Întâlnirile lui Modi cu Putin și Zelensky tocmai asta au vizat – să găsească o soluție la ultimatumul Casei Albe.
Președintele Zelenski a mulțumit Statelor Unite pentru ”sancțiunile suplimentare puternice” anunțate în cursul zilei de ieri, dar a avut și un mesaj clar pentru premierul Modi: ”India își va juca rolul. Cred că India a început să realizeze că acesta nu este doar un conflict, ci un adevărat război al unui singur om, și numele său este Putin, împotriva unei întregi țări, al cărei nume este Ucraina. Sunteți o țară mare. Aveți multă influență și îl puteți opri pe Putin, îi puteți opri economia și îl puteți pune la locul lui. Și știți unde este locul lui”.
Dacă războiul se prelungește, China și India vor trebui să facă o alegere mai tranșantă între Rusia și spațiul G7.
Până atunci, situația din regiunea Kursk rămâne cel puțin ciudată. Fie rușii au un plan-surpriză, fie le lipsesc oamenii capabili să-i scoată pe ucraineni peste graniță. Cu cât soldații și mercenarii lui Zelensky vor rămâne mai mult în Rusia, cu atât problema se va complica pentru Putin. Mai ales că Moscova a reacționat foarte palid, până acum, la încălcarea tuturor liniilor roșii imaginabile.

Autor: Adrian Onciu