România se remarcă în politica externă așa cum știe mai bine: prin absență. Președintele Nicușor Dan nu s-a obosit până la Conferința de Securitate de la Munchen. Sunt prezenți doar ministrul de Externe, Oana Țoiu, și ministrul Apărării, Radu Miruță (ambii reprezentanți ai USR). Bani aruncați pe fereastră de statul român, pe deplasări complet inutile. Și chiar jenante, dacă ne uităm la prestațiile Oanei Țoiu.
Altfel, relația transatlantică seamănă acum acum cu un pod foarte vechi, construit după 1945 sub leadership american, dar pe cale să se prăbușească sub greutatea ”bilei de demolare” a politicilor Trump. Conflictul este profund. Pe de o parte, avem viziunea administrației Trump – o hegemonie americană care are la bază obținerea de profit net și desființarea instituțiilor globaliste gen ONU (considerate, pe bună dreptate, limitări ale suveranității SUA). De cealaltă parte, elita europeană globalistă, reprezentată vocal de Emmanuel Macron, apără împărțirea echitabilă a puterii globale prin reguli comune și instituții transnaționale, de tip ”umbrelă”.
Raportul Conferinței de Securitate de la München 2026 sugerează destul de transparent că Trump lovește cu barosul în regulile și instituțiile globaliste construite cu migală, decenii întregi, de predecesorii președintelui american.
Pentru Donald Trump, hegemonia americană nu se negociază, ci se impune cu pumnul în masă. De cealaltă parte, alde Macron refuză statutul de vasal. Așa cum observa un analist de la Le Monde în deschiderea conferinței de la Munchen, ”Europa nu mai poate fi doar o notă de subsol în contractele de securitate ale Americii; ori devenim o putere suverană, ori rămânem un muzeu protejat contra cost.”
Diferențele față de ediția din 2025 sunt majore. Anul trecut, speranța unei continuități atlantiste încă exista. Astăzi, iluziile s-au risipit. Dacă în 2025 discuțiile se concentrau pe livrări de armament către Ucraina, în 2026 subiectul tabu, dar omniprezent, este ”Pacea lui Trump”. Frontul ucrainean a înghețat într-un război de uzură mult mai sângeros, însă Kievul nu are de gând să cedeze teritorii la propunerea Casei Albe. Negocierile sunt un joc de umbre: în timp ce SUA discută bilateral cu Moscova și ignoră Bruxelles-ul, Europa încearcă disperată să mențină linia frontului. Și să transforme sprijinul pentru Ucraina într-un test al propriei supraviețuiri ca actor global.
Divergențele dintre Washington și Bruxelles au devenit pretextul pe care Macron și aliații săi îl așteptau pentru a forța desprinderea UE de sub tutela americană. Europa încearcă să profite de jocul lui Trump pentru a reconfigura alianțele globale. Culmea, Comisia Europeană se îndreaptă spre aliați ai lui Putin din Sudul Global, spre India, Brazilia și China, ca o contrapondere la ”one man show-ul” de la Casa Albă. Este o mișcare riscantă, comparabilă cu încercarea de a schimba motorul unui avion în plin zbor.
Macron pledează pentru o ”împărțire echitabilă” a puterii mondiale, nu sub umbrela americană, ci alături de ea.
Problema este că viziunea franceză se lovește de un zid de rezistență internă în cadrul UE. State precum Ungaria, dar și facțiuni puternice din Germania (industriașii dependenți de piața SUA), rămân profund atașate de Washington. Pentru Orban, Nawrocki și chiar Merz, umbrela nucleară americană rămâne singura garanție reală de securitate. Proiectul de autonomie strategică al lui Macron (împins în prim-plan la ultima reuniune informală a liderilor UE, în Belgia) pare, în cuvintele unui diplomat german citat de Der Spiegel, ”un castel de nisip construit în fața unui tsunami geopolitic”. Tabăra pro-americană vede în Trump nu un pericol, ci un partener pragmatic care cere doar ca Europa să-și plătească facturile. Și respinge retorica pariziană despre ”ruperea” de Washington ca fiind o aventură periculoasă.
În concluzie, Munchen 2026 nu mai este despre securitate colectivă, ci despre definirea identității. Europa globalistă se comportă ca un adolescent care, forțat să părăsească casa părintească construită de americani, oscilează între euforia libertății și teama de a înfrunta singur cartierul periculos al gangsterilor înarmați până-n dinți.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu