Dacă problema numărul 1 de securitate a SUA a fost ”narcoteroristul” Maduro, de ce Trump a amenințat-o cu moartea pe Delcy Rodriguez (noul președinte al Venezuelei) în cazul în care nu colaborează cu Casa Albă? Din informațiile curente reiese că Rodriguez nu este suspectată de trafic de droguri sau de terorism.
Apoi, dacă ”viitorul aparține patrioților”, adică suveraniștilor, ce ne facem cu patrioții din Siria, Venezuela, Cuba, Columbia, Irak, Iran, Nigeria, Nicaragua, Rusia și China, pe care Trump i-a avut sau continuă să-i aibă în vizor pentru a fi debarcați de la putere? Cum se împacă neocolonialismul american (vezi și Groenlanda) cu noțiunea de suveranitate pe care Trump a fluturat-o de la tribuna ONU?
Liderii suveraniști de talia lui Maduro sunt considerați OK doar dacă acceptă să colaboreze cu Statele Unite în detrimentul Rusiei și al Chinei? Pare-se că da, cu o singură mare excepție: Victor Orban.
Sentimentul multor patrioți este că Trump s-a urcat pe valul mare de antipatie stârnit, pe bună dreptate, împotriva globaliștilor, doar ca să tragă foloase pentru un grup restrâns de miliardari din America. El folosește încă retorica suveranistă cu privire la biserică, migrația ilegală și ideologia ”woke”, dar evită să destructureze instituțiile globaliste care alcătuiesc fundamentul agendei de distrugere a granițelor și implicit a statelor lumii.
Pe de altă parte, o politică non-intervenționistă a SUA, similară Chinei, ar fi echivalentă cu pierderea rapidă a hegemoniei în favoarea Sudului Global. America nu mai dispune, din păcate, de metode diplomatice eficiente, în măsură să-i mențină supremația. Așa că folosește portavioanele, sateliții militari și, mai nou, trupele Delta Force ca principale unelte de coerciție pentru a-și atinge obiectivele.
O astfel de atitudine războinică se lovește, însă, de pacifismul patrioților. Majoritatea fanilor MAGA nu doresc războaie. Nu aplaudă acțiuni în forță, ca răpirea lui Maduro stil reality-show, mai ales că sunt complet ilegale în raport cu dreptul internațional. Și sunt motivate pueril, fără argumente credibile.
Toată lumea a înțeles că-i vorba despre imensele rezerve de petrol, și nu de narcoterorism sau de empatia pentru suferințele venezuelenilor de rând (ce ne facem cu milioanele de africani subnutriți, care nu stau cu fundul pe mari rezerve de petrol?).
Apropo de petrol, sunt zeci de ani de când armata venezueleană și politicienii de la Caracas au derulat afaceri profitabile cu firme de profil din Statele Unite. Chiar și în ultima perioadă, cu Maduro la cârma țării, firma Chevron a extras și a exportat sute de mii de barili de petrol venezuelean. Doar că potențialul este enorm, iar Casa Albă și amicii petroliști își doreau să câștige mult mai mult. Și să mai frâneze din afacerile Rusiei și ale Chinei în zonă.
Chevron are o prezență istorică în Venezuela începând din anii 1920, fiind una dintre primele companii americane care au băgat bani în explorare și producție petrolieră. Investițiile totale, estimate la 2-5 miliarde dolari, au fost concentrate în proiecte onshore și offshore, inclusiv prin parteneriate cu PDVSA (compania de stat Petroleos de Venezuela, controlată de armată) după naționalizarea parțială din 2007, sub regimul Chavez.
Se estimează că în perioada 1990-2026 firma Chevron a înregistrat un profit net cuprins între 18.5 și 30 miliarde dolari. Așadar, declarațiile lui Donald Trump despre faptul că Chevron și alte companii americane ar fi fost ”jefuite” în Venezuela se referă în principal la naționalizarea industriei petroliere, considerată un ”furt” al proprietății private americane, chiar dacă Chevron a continuat să opereze și să obțină profituri substanțiale pe termen lung.
Una peste alta, patrioții de pretutindeni sunt pe de-o parte foarte mulțumiți de atitudinea lui Trump față de migrație și ideologia ”woke”, iar pe de altă parte indignați de răfuielile acestuia cu lideri prea apropiați de Moscova și Beijing. Nu în ultimul rând, sunt nedumeriți de jocul straniu al Casei Albe în Ucraina, de pe urma căruia rezultă un singur mare profitor cinic, fără scrupule (Statele Unite) și un foarte mare papagal (Uniunea Europeană).
Din nefericire, alternativa la Casa Albă se traduce prin lideri gen Kamala Harris. Adică cel mai scurt drum spre globalizarea fără niciun Dumnezeu.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu