În pofida denumirilor pompoase ale unor partide și în ciuda discursului public al liderilor, există doar două tabere mari și late atunci când mergem la vot: globaliștii și patrioții.
Stânga, extrema stângă, centrul (cu variantele centru-dreapta și centru-stânga) și dreapta – toți trag la aceeași căruță. Singurii rămași indezirabili pe scena politică rămân patrioții. Sau extremiștii de dreapta, cum sunt etichetați de mass-media, cu unicul scop de a-i face nefrecventabili dintr-un condei.
Așadar, oricum s-ar intitula partidele aflate la stânga patrioților, orice ar scrie în statutul și programele afiliate, absolut toate luptă cu același inamic. Am văzut ce s-a întâmplat la alegerile din Franța, când partidele de stânga și de centru s-au aliat pentru a ”salva democrația” de balaurul naționalist. Fenomenul este generalizat în Uniunea Europeană. Iar mass-media, puternic subvenționată din fonduri guvernamentale și corporatiste, face o foarte bună echipă cu globaliștii răsfirați într-o largă paletă de partide și partidulețe.
Iată de ce lumea bună a Parisului a răsuflat ușurată după ce ”extremiștii de dreapta” din partidul lui Le Pen au ratat majoritatea în parlamentul francez, fără să fie nicicum deranjată de primul loc obținut de comuniști și socialiști – aka extrema stângă, la fel de globalistă ca democrații lui Joe Biden.
Falsa amenințare legată de ”ascensiunea extremismului de dreapta” a fost îndelung cultivată de mass-media și liderii globaliști pentru a crea solidaritate în lupta împotriva teroriștilor domestici, a putiniștilor și a rasiștilor. La apelul miliardarilor filantropi de la Davos, partidele politice tradiționale, indiferent de orientarea lor, și-au unit eforturile în cadrul unor largi coaliții, pentru a combate falsa amenințare. Sat cu sat, oraș cu oraș, țară cu țară.
O comparație cu pandemia și războiul este binevenită. Falsele amenințări apocaliptice (”coronavirusul”, respectiv ”măcelarul Putin”) au fost create special cu scopul de a se obține o coeziune de nezdruncinat împotriva dușmanului comun.
Toate aceste amenințări mortale, atent plăsmuite și exacerbate până la limita penibilului, au în subsidiar afaceri de sute de miliarde de dolari. Inclusiv deținerea puterii reprezintă o uriașă afacere. Poate cea mai tare dintre toate. Vorbim aici despre bugete publice de mii de miliarde de euro, aflate la cheremul unor potlogari ca Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron sau Joe Biden.
Cu alte cuvinte, globaliștii își perpetuează puterea prin punerea pe tapet a unei amenințări care în realitate nu ar face nimic altceva decât să curețe guvernele de globaliști. Adică să-i lase fără funcții, bani și influență în drumul lor către idealul mult-visat: Guvernul Mondial.
Una dintre consecințe este diluarea clarității ideologice. În multe state, alegătorii tradiționali ai stângii și ai dreptei se simt confuzi de pozițiile adoptate de partidele lor. Ei refuză să vadă că, în realitate, adevărata luptă se dă exclusiv între globaliști și patrioți. Indiferent de denumirea și istoricul partidelor.
O democrație funcțională necesită o competiție sănătoasă de idei și proiecte, iar când principalele forțe politice converg prea mult (vezi PNL-PSD în România sau CDU-SPD în Germania), riscul este ca diversitatea de opinii să fie sufocată. Și să ajungem la un soi de dictatură.
”Dreapta”, ”stânga” sau ”centru” au rămas doar iluzii. Cuvinte golite de conținut. La scrutinul prezidențial din toamnă, românii vor avea de ales între globaliști și patrioți. Iar dacă ultimii nu găsesc un candidat comun, agreat de majoritatea celorlalți suveraniști, atunci în decembrie vom avea un președinte sută la sută dedicat filantropilor de la Davos.
Un președinte de paie, ca și până acum.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu