Discursul sumbru al lui Joe Biden, din Biroul Oval, arată fără echivoc cât de importantă rămâne pentru Statele Unite continuarea conflictului din Ucraina. Demolarea Rusiei înainte de orice.
Casa Albă se găsea într-un impas. Unul foarte grav. Republicanii din Congres intenționau să închidă robinetul de la conducta de bani pentru Kiev. În același timp, cei mai mulți dintre cetățeni doreau ca SUA să oprească ajutorul necondiționat către regimul Zelensky. Cum Europa nu poate susține ani de zile, de una singură, uriașul efort de război (salarii și pensii, armament, muniție), globaliștii lui Biden s-au văzut puși în situația de a găsi o soluție.
Cum să-i convingă pe republicanii din Congres (trumpiștii, cum sunt alintați de CTP) să manifeste deschidere pe termen lung față de ”interesele de securitate națională”? Cine controlează Congresul? Cine are puterea de a obține, pe loc, un sprijin bipartizan, indiferent de context?
Unii politicieni și comentatori din spațiul euroatlantic pretind că lobby-ul evreiesc de la Washington este atât de puternic, încât poate trece ușor peste orice obstacole din Congres atunci când vine vorba despre securitatea Israelului.
Joe Biden a respirat ușurat încă de la primele salve de rachete ale Hamas. Știa continuarea. Prietenul și partenerul de cursă lungă al Americii se afla în pericol de moarte. Și trebuia ajutat de urgență. Mai întâi cu două portavioane (din totalul de 11), o duzină de diplomați de rang înalt parașutați în statele arabe și – în sfârșit, un pachet financiar consistent, trecut prin votul Congresului. Iată soluția pentru o problemă altfel imposibil de rezolvat, anume continuarea sponsorizării războiului din Ucraina. Până când? Știți răspunsul: ”Atât timp cât va fi necesar”.
Din cele 100 miliarde de dolari propuse de Casa Albă drept sprijin pentru Israel, Ucraina, Taiwan și rezolvarea situației de la granița cu Mexicul, nu mai puțin de 60 de miliarde se vor duce doar la Kiev. Adică grosul banilor. Ceea ce Biden și Deep State-ul globalist au urmărit imediat după declanșarea ostilităților dintre Hamas și Israel.
Adresările președintelui către națiune din Biroul Oval, la o oră de maximă audiență, sunt foarte rare. Se întâmplă doar la evenimente de o importanță majoră. Joe Biden a subliniat că cele 100 de miliarde reprezintă ”o mică investiţie” pentru a asigura pacea a generaţii întregi. Ajutorul acordat în mod special Ucrainei (cu Israelul la pachet, pentru a trece votul în Congres) este, nici mai mult, nici mai puțin, decât o ”prioritate de securitate naţională”.
Demagogia și ipocrizia nu au lipsit din discurs: ”(…) Valorile americane sunt cele care ne fac să fim o naţiune parteneră cu care vrei să lucrezi. Să punem toate acestea în pericol – să ne îndepărtăm de Ucraina, să întoarcem spatele Israelului – pur şi simplu nu merită. Este o investiţie inteligentă care ne va aduce dividende pentru securitatea americană timp de generaţii întregi. Ajutaţi-ne să ţinem trupele americane departe de pericol. Ajutaţi-ne să construim o lume mai sigură, mai paşnică, mai prosperă pentru copiii şi nepoţii noştri”. Și bomboana de pe coliva viitorilor morți din Ucraina: ”Dacă SUA nu oprește apetitul lui Putin pentru putere şi control în Ucraina, acesta nu se va opri la invazie, urmând să facă alte cuceriri, în Polonia sau în ţările baltice”.
Cunoaștem legăturile istorice ale Hamas cu CIA și Mossad. Nu ar fi prima oară când oameni cinici, fără scrupule, aflați la butoanele Puterii, sacrifică cetățeni nevinovați pentru a-și atinge interesele, sub pretextul că apără prioritățile de securitate națională ale Statelor Unite.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu