Toate escaladările occidentului din ultimul timp, care culminează cu permisiunea de folosire a rachetelor cu rază lungă pe teritoriul Rusiei, au un scop foarte transparent: obținerea justificării pentru implicarea NATO în conflict la turație maximă. Și la vedere. Respectiva justificare va surveni imediat după ce Moscova va lovi, în contrapartidă, în afara granițelor Ucrainei. Cel mai probabil în Polonia sau România.
Strategii Pentagonului și ai Casei Albe mizează în continuare pe un război cu arme convenționale. Aceștia pretind irațional că rușii vor folosi arsenalul nuclear abia în ultimă instanță, când înfrângerea se va vedea clar la orizont. Ce-ar putea fi mai nebunesc de-atât?
Înaintea întâlnirii de ieri cu premierul britanic Keir Starmer, președintele Biden a dat de înțeles că amenințările lui Putin ar fi ”apă de ploaie”: ”Nu cred prea multe despre Vladimir Putin”. Kremlinul nu a reacționat după incursiunea ucraineană în Kursk, iar pe cale de consecință rușii sunt niște fricoși. Amenință la cacealma. Nu-și permit să atace NATO. Chiar dacă noi, războinicii euroatlanici, vom stabili ținte frumoase din interiorul Rusiei și le vom lovi decisiv. Avem sateliții noștri și specialiștii care operează lansarea rachetelor cu rază lungă. Zelensky doar trebuie să aplaude la final.
În timp ce generalii Pentagonului admit că rachetele cu rază lungă lansate spre Rusia nu vor schimba soarta războiului și că nu există o ”armă minune”, Statele Unite și Marea Britanie consideră că riscul legat de retorsiunea Moscovei este prea mic în raport cu beneficiile. De fapt nu există niciun risc, întrucât principalul beneficiu ar fi intrarea NATO în război cu ”argumente solide” în fața publicului naiv.
Acțiunile nebunești ale occidentului colectiv ar vrea să pară, totuși, rezonabile în ochii opiniei publice. Iată de ce Casa Albă a transmis oficial, prin intermediul secretarului Antony Blinken, că Iranul ar fi furnizat Moscovei rachete balistice cu rază scurtă (și a adus drept ”probă irefutabilă” imaginea din satelit a unei nave acostată în port). Presupusa livrare a fost imediat catalogată de Washington drept ”o escaladare dramatică a conflitului din Ucraina”. Cascadorii râsului, nu alta! Iranienii le-ar fi furnizat astfel americanilor motivația perfectă pentru folosirea rachetelor ATACMS și Storm Shadow pe teritoriul rusesc.
Moscova a simțit jocul escaladării și a încercat să îl contracareze. Este singura explicație a reținerii lui Putin de până acum. După operațiunea Kursk va urma, cel mai probabil, țintirea unor aerodromuri, lansatoare de rachete și centre de comandă și control de peste granița Ucrainei. De preferat înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite.
Iar aici intervine marea dilemă. Kremlinul încă speră că Trump ar putea să găsească soluția miraculoasă. Ar fi cel mai puțin costisitor, atât în vieți omenești, cât și în bani. Pe de altă parte, Casa Albă și Pentagonul știu că un ”gest necugetat” al lui Putin ar duce imediat la război convențional total între NATO și Rusia. Iar asta ar spori șansele Kamalei Harris – altfel foarte mici acum, în ciuda sodajelor lansate de mass-media.
Titluri bombastice ca ”Polonia/România a fost atacată” sau ”Măcelarul Putin declară război NATO” vor umple paginile ziarelor și vor avea ca scop strângerea rândurilor în jurul conducătorului suprem de la Washington. În perioade de criză, de pericol major, cu perspectiva unor lovituri nucleare, americanii și europenii vor fi invitați să meargă la arme. Și să țină piept barbarilor din est care, absolut din senin, au distrus o bază militară din Polonia (sau România). Au omorât atâția oameni nevinovați.
Kremlinul va primi ”șah” în curând. O mutare anunțată cu surle și trâmbițe, spre deosebire de Operațiunea Kursk. Iar o nouă ezitare a președintelui Putin va fi imposibil de digerat de către cetățenii ruși. Unii dintre ei se vor întreba dacă nu cumva există o înțelegere secretă între Deep State-ul de la Washington și cel de la Moscova.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu