”Arta supremă a războiului este de a supune inamicul fără luptă” (Sun Tzu). Pare că pentru Israel a funcționat, dacă luăm în considerare puținele războaie cu numeroșii inamici din zonă, în cei 76 de ani de existență. Iată un punct de plecare pentru o discuție despre cum ar trebui să reacționeze Iranul și Axa de Rezistență din Orientul Mijlociu la escaladările generate de cele două asasinate din Teheran și Beirut.
E clar că avem o situație diferită față de cea din aprilie, când Tel Aviv-ul a bombardat ambasada iraniană de la Damasc. Ne amintim că răspunsul Teheranului a fost telegrafiat și mai degrabă simbolic. Fără victime, fără pagube consistente măcar în bazele militare. Iranienii au dorit să-și expună capacitatea de a reacționa la scară mare, fără să atragă alte escaladări. A fost o umilință asumată. Războinicii islamiști din Orientul Mijlociu au strâns din dinți, frustrați în fața lipsei de alternative.
În scurt timp, s-a dovedit că show-urile de televiziune regizate pe filieră iraniano-americană au fost inutile. Demonstrația de ”putere” a Teheranului, în loc să oprească tentația Tel Aviv-ului de a lovi sub centură, a creat un nou imbold. Unul și mai puternic. Dovadă asasinarea liderului politic al Hamas în capitala Iranului și a liderului militar al Hezbollah în capitala Libanului.
Ce semnificație au aceste acțiuni? Ele ne spun nu doar că Netanyahu ignoră complet normele internaționale (asta știam deja!), ci și faptul că guvernul de la Tel Aviv merge pe varianta ”totul sau nimic”. Și că are prea puține temeri cu privire la o confruntare directă cu Axa Rezistenței dirijată de Iran. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Israelul consideră, cel mai probabil, că amânarea războiului ar întări incacceptabil poziția inamicului (inclusiv cu arme nucleare).
Desigur, calculele lui Netanyahu includ un sprijin direct și masiv nu doar din partea Statelor Unite, ci și a partenerilor occidentali, cu Marea Britanie, Franța și Germania capete de afiș.
Iranul a înțeles că oricât de nesemnificativ ar fi răspunsul la ultimele asasinate, Israelul va fi departe de a renunța la astfel de practici. Escaladările vor continua. De aceea războiul pare a fi inevitabil, cu un raport de forțe net în favoarea coaliției pro-israeliene.
Teheranul pare a fi într-o situație fără ieșire. Pe de o parte există presiunea imensă din partea islamiștilor radicali, indignați de atacul de la Teheran. Și a celor care sprijină cauza palestiniană. Ei doresc o reacție dură, pe măsura asasinatelor. De altfel, președintele iranian Masoud Pezeskhian, considerat a fi un politician ”moderat”, i-a spus ministrului iordanian de externe: ”Asasinarea lui Haniyeh este o gravă greșeală sionistă care nu va rămâne fără răspuns. Asasinarea lui Haniyeh ca oaspete la Teheran reprezintă o încălcare a dreptului internațional și sperăm că lumea o va condamna”.
Cât de puternic va fi răspunsul depinde, în mare măsură, și de capacitatea SUA, a Chinei și a Rusiei de a negocia cu iranienii care, de data asta, spun că s-au depășit toate liniile roșii. Joe Biden și Xi Jinping sunt cei mai interesați ca situația din Orientul Mijlociu să nu devină explozivă. Primul din rațiuni electorale în primul rând, iar Xi din motive economice. Cât despre Vladimir Putin, au existat numeroase informații pe rețelele sociale despre avioane întregi cu armament trimise de ruși la Teheran, ca răspuns la presiunile occidentului în Ucraina.
Greu de spus dacă eventuala poziționare a Rusiei împotriva Israelului, prin proxy-ul iranian, ar ajuta cu ceva Moscova sau mai degrabă ar complica războiul cu regimul Zelensky și aliații NATO.
Singurul profitor cert al escaladării rămâne Netanyahu, care are acum șansa de a distruge puncte strategice din Iran, Siria și Liban, în pofida riscului de a încasa, de asemenea, lovituri extrem de dureroase.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu