La prima vedere, Donald Trump și Vladimir Putin par protagoniștii perfecți ai unei revoluții conservatoare globale. Ambii disprețuiesc liberalismul occidental, critică ipocrizia instituțiilor internaționale și preferă forța brută în locul diplomației subtile.
Din nefericire, visul unei ”Internaționale Naționaliste” care să unească Washingtonul și Moscova împotriva globalismului este o iluzie optică. În realitate, cei doi lideri sunt precum doi magneți cu aceeași polaritate: cu cât încearcă să se apropie mai mult ideologic, cu atât forța de respingere a intereselor naționale devine mai violentă.
Marea schismă dintre cei doi pornește de la fundamentul puterii lor, anume energia. Rusia, considerată de occidentalii belicoși o benzinărie mascată într-o țară, depinde masiv de prețurile ridicate ale hidrocarburilor. Trump, în schimb, promovează o politică de dominație energetică americană (”Drill, baby, drill”). Șeful de la Casa Albă inundă piețele cu gaz natural lichefiat (LNG) și petrol de șist. Fiecare baril de petrol american vândut Europei sau Asiei este un dolar scos din buzunarul Kremlinului. Competiția feroce în domeniul energiei convenționale transformă orice tentativă de prietenie într-un joc de sumă nulă.
Mai mult, bariera din calea unei ”mari înțelegeri” ruso-americane este consolidată de obsesia lui Trump față de China. Pentru Statele Unite sub republicani, Beijingul este inamicul existențial. Trump ar dori o colaborare cu Rusia doar în măsura în care Moscova ar trăda Beijingul, o mutare imposibilă pentru Putin. La rândul ei, China, deși partener al Rusiei, joacă paradoxal rolul ”globalistului” în această ecuație. Președintele Xi Jinping susține o variantă multilaterală a comerțului global, vitală inclusiv pentru supraviețuirea economică a unei Rusii intens sancționate.
Aici intervine și factorul intern american. Chiar dacă Trump și-ar dori o relaxare a relațiilor cu Moscova, el este încătușat de Congres și de propriul partid. Senatorul republican Lindsey Graham, un aliat ocazional al lui Trump, tocmai a anunțat că a primit OK-ul Casei Albe pentru a promova legea care sancționează giganți precum China și India, dacă aceștia continuă să alimenteze mașinăria de război a lui Putin. ”Trebuie să facem costul afacerilor cu Rusia atât de ridicat, încât nici măcar prietenii lor să nu și-l poată permite”, spune senatorul Graham. Abordarea extrem de dură lovește direct în strategia de supraviețuire a Moscovei.
Pe teren, acțiunile administrațiilor americane (inclusiv sub influența republicanilor) au vizat sistematic interesele rusești, nu doar prin sancțiuni, ci și prin operațiuni de tip ”piraterie legală”. Confiscarea activelor rusești și a petrolierelor din flota fantomă a Kremlinului sunt două exemple care vorbesc de la sine despre politica SUA față de Moscova. În plus, presiunea s-a accentuat asupra aliaților-cheie ai lui Putin (vezi regimul Assad din Siria, Venezuela lui Maduro și Iranul). Ceea ce demonstrează că SUA, indiferent de președinte, nu pot accepta sferele de influență rusești. Lucru confirmat și de analistul George Friedman, de la Geopolitical Futures: ”Statele Unite nu au prieteni sau dușmani permanenți, au doar interese. Iar interesul SUA este să prevină apariția unui hegemon în Eurasia”.
În concluzie, mișcarea antiglobalistă ratează o șansă istorică unică. Dacă Moscova și Washingtonul și-ar fi putut coordona eforturile, ordinea liberală post-1945 s-ar fi prăbușit rapid. Din nefericitre pentru patrioții din România și din Europa, naționalismul de tip ”America First” și ambiția Moscovei de a fractura hegemonia unipolară par a fi incompatibile. Ele sunt ca două săbii prea mari pentru a încăpea în aceeași teacă.
În timp ce Trump și Putin se află pe poziții divergente, China își consolidează culoarul și rămâne singurul jucător capabil să navigheze profitabil printre ruinele vechii ordini mondiale.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu