Unii internauți au intuit că va fi doar un show de televiziune încă de la primele drone lansate spre Israel.
A fost un eveniment regizat cap-coadă, în care atât israelienii, cât și partenerii americani au știut în fiecare clipă cum se vor desfășura ostilitățile. Dovadă ca, la doar câteva ore după ultimele drone doborâte, au reînceput să zboare avioanele comerciale pe cerul Israelului.
Pentru regimul de la Teheran mișcarea a avut un singur scop: să demonstreze pe plan intern și în sânul Axei Rezistenței că puterea de la Tel Aviv poate fi înfruntată cu succes după atacul asupra consulatului de la Damasc. Un atac care a încălcat flagrant ”ordinea internațională bazată pe reguli” și a condus la moartea unor ofițeri iranieni de rang înalt.
Simplii cetățeni din Teheran au ieșit în stradă ca după un meci de fotbal de la Campionatul Mondial. Nu se așteptau ca reacția ”dură” anunțată de președintele Ebrahim Raissi să aibă drept rezultat doar câteva gropi de obuz într-o bază militară de la marginea Israelului. Acțiunea s-a desfășurat în toiul nopții, așa că iranienii au fost privați până și de imaginea ”roiului” de drone care se îndrepta, amenințător, spre țintele stabilite de generalii Gărzii Revoluționare.
Din toată afacerea, guvernul Netanyahu a rămas cu o carte importantă în mânecă. O poate juca oricând, chiar pe teren iranian, fără să se sinchisească să ofere explicații suplimentare. Și cu rezultate cel puțin la fel de palpabile ca în cazul loviturii asupra consulatului din Damasc. Țintirea unor ”obiective strategice” ca uzina de îmbogățire a uraniului rămâne pe lista scurtă a Tel Aviv-ului.
În pofida dezvoltării din ultimii ani a capacităților ofensive și defensive ale propriei armatei, regimul islamic de la Teheran rămâne foarte izolat în cazul confruntării cu Israelul. Chiar și în grupul țărilor arabe. Generalii iranieni știu până unde pot întinde coarda. De aceea preferă să lupte prin intermediul unor organizații paramilitare proxy, ca Hezbollah.
Apropierea Iranului de China și Rusia, sub umbrela BRICS+, rămâne una de conjunctură. Alianța îi oferă Teheranului doar oportunitatea de a evita sancțiunile occidentale. Exercițiile militare comune cu rușii și cu chinezii dau bine la televizor, în fața propriului electorat, însă nu țin loc de garanții de securitate. Atât China, cât și Rusia (în condițiile războiului din Ucraina) se feresc ca dracul de tămâie de o alianță care să garanteze securitatea Iranului. Poate că în discuții private președintele Raissi a primit asigurări că BRICS+ ar putea deveni, la un moment dat, o alianță militară. Însă mai e mult până departe.
Cât timp Statele Unite, China și Rusia sunt fie vădit de partea Israelului, fie cel mult neutre, Iranul rămâne doar o simplă supapă prin care sunt strigate nemulțumirile și frustrările musulmanilor din Orientul Mijlociu. Nemulțumiri acumulate în zeci de ani și transformate în sentimente de ură, în special după ultimele acțiuni ale Tel Aviv-ului în Fâșia Gaza.
Până după alegerile pentru Casa Albă, foarte puțini sunt cei care au vreun interes ca războiul din Orientul Mijlociu să capate noi dimensiuni. Implicațiile asupra economiei mondiale ar fi dezastruoase.
În rest, rămâne să luăm act cu tristețe de reacțiile politicienilor-marionetă gen Iohannis. Ei condamnă ”în termenii cei mai fermi atacul Iranului asupra Israelului”, dar se fac că plouă atunci când ”ordinea internațională bazată pe reguli” e călcată în picioare tocmai de inițiatorii respectivelor reguli.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu