O lume-ntreagă se întreabă ce-o fi în capul lui Trump, cum anume gândește următorii pași în negocierile legate de războiul din Ucraina. Discuțiile ruso-americane au fost până acum un adevărat carusel al emoțiilor, cu treceri bruște de la agonie la extaz. Și cu rezultate foarte puțin previzibile.
La preluarea celui de-al doilea mandat la Casa Albă, în ianuarie 2025, Donald Trump a adoptat o abordare extrem de conciliantă față de Vladimir Putin. Practic, declarațiile președintelui Statelor Unite echivalau cu o capitulare necondiționată a regimului Zelesnky. Și cu îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite de Kremlin.
Privind retrospectiv, tactica inițială a Casei Albe pare să fi fost doar o cacealma. O metodă cinică de a-i pune pe jar pe partenerii din Europa, speriați de moarte că Zelensky ar putea flutura steagul alb. Iar criminalul de război Putin, aflat pe cai mari, ar prinde curaj pentru a ajunge cu tancurile până hăt-departe, la Paris, Londra și Berlin.
Strategia lui Trump a avut rezultate de-a dreptul spectaculoase, însă de natură strict financiară, de afaceri cu armament. Perspectiva înfrângerii Ucrainei, urmată de ”atacul rusesc iminent” asupra Uniunii (în cel mult 2-3 ani, potrivit analiștilor) au fost argumente arhisuficiente. La ultimul summit NATO, politicieni-marionetă ca Nicușor Dan s-au grăbit să anunțe majorarea bugetului apărării până la 5 la sută. Președintele Trump a reușit performanța uluitoare doar din vorbe: a lăsat să se înțeleagă că a bătut palma cu Putin, iar Kievul va capitula după ce Zelensky va fi scos rapid din peisaj.
Aflat cu sacii în căruță, Trump își permite acum să schimbe radical tonul față de Moscova. Poziția sa din ultima săptămână a fost marcată de frustrare, critici publice la adresa lui Putin și amenințări cu sancțiuni. La prima vedere ar putea părea o ”nebunie” specifică celui mai atipic președinte american din istorie, însă comportamentul acestuia denotă mai degrabă lipsă de scrupule și un calcul foarte pragmatic.
Analiza cronologică a pozițiilor lui Trump arată suficient de clar că negocierile inițiate de Casa Albă sunt departe de a fi haotice, așa cum ar putea părea la prima vedere. În ianuarie 2025, Trump și-a exprimat entuziasmul față de viitoarea relație cu Putin atunci când a afirmat că intenționează să se întâlnească ”foarte curând” pentru a negocia pacea în Ucraina. Poziția sa a fost în linie cu promisiunea din campanie de a rezolva conflictul în ”24 de ore”. Președintele SUA a sugerat în plus și disponibilitatea de a reduce sprijinul militar acordat Ucrainei, în paralel cu ridicarea sancțiunilor anti-rusești.
Trump părea convins că relația personală cu Putin, descrisă ca ”foarte bună”, ar facilita un acord rapid. Abordarea reflecta credința proprie că liderii autoritari răspund la negocieri directe, fără intervenția intermediarilor europeni. Totuși, declarațiile sale din februarie 2025, când democrații l-au acuzat de ”trădare” pentru afirmații precum ”Putin vrea cu adevărat pacea”, au stârnit reacții virulente. Globaliștii din UE reclamau o posibilă cedare în fața Rusiei. Și îndemnau la rezistență chiar și fără aportul SUA, printr-un proces de înarmare fără precedent. De aici și până la faimosul procent de 5 la sută au mai rămas doar câțiva pași. Pericolul rusesc trebuia reactivat de urgență inclusiv la Casa Albă.
Până în martie 2025, tonul lui Trump s-a înăsprit substanțial. El a amenințat cu ”sancțiuni devastatoare” dacă Putin nu acceptă un armistițiu de 30 de zile: ”Pot să fac lucruri care ar fi foarte neplăcute pentru Rusia din punct de vedere financiar”. Totuși, reticența sa de a implementa sancțiunile pregătite în Senat și cerute insistent de europeni indica o strategie duală: menținerea canalelor de dialog deschise, dar cu avertismente publice pentru a proiecta fermitate.
În mai 2025, Trump a devenit și mai critic, numindu-l pe Putin ”absolut nebun” după un atac masiv asupra Ucrainei. Schimbare de retorică a continuat în urmă cu doar câteva zile, când, după o convorbire ”dezamăgitoare” cu Putin, șeful de la Casa Albă și-a exprimat îndoielile cu privire la obținerea păcii: ”Nu știu dacă voi putea opri războiul”. Atacul Rusiei asupra Kievului, cu 550 de drone, aproape simultan cu discuția telefonică la nivel înalt, a amplificat frustrarea lui Trump, care l-a acuzat pe Putin că ”vrea să continue să ucidă oameni”.
Evoluția din ultimele șase luni sugerează că optimismul inițial al lui Trump a fost o strategie de negociere menită să testeze intențiile lui Putin printr-o abordare amicală. Secretul tacticii, descrisă inclusiv în filmul cu mafioți Nașul, ”Păstrează-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape”, constă în combinarea discuțiilor private, unde Trump menține un ton agreabil (”Putin este mereu foarte amabil, dar asta nu înseamnă nimic”), cu declarații publice dure destinate marelui public. Dualitatea îi permite lui Trump să negocieze fără a părea slab. Și să escaladeze presiunea dacă dialogul eșuează.
Putin a răspuns negativ la propunerile de armistițiu, conștient că încetarea focului ar fi doar în avantajul Ucrainei, în lipsa unui acord mai amplu despre cauzele profunde ale războiului. Atitudinea președintelui rus l-a forțat pe Trump să adopte o retorică agresivă, din care nu au lipsit amenințările cu sancțiuni, pentru a contrabalansa percepția de concesii excesive.
Se ridică întrebarea de unde vine schimbarea tacticii de negociere din partea Casei Albe de la ”compromisuri fără limită”, până la amenințări directe. Parțial, este o reacție la lipsa progresului: Putin a respins armistițiul și a intensificat atacurile, ceea ce l-a făcut pe Trump să realizeze că rușii așteaptă ca Zelensky să ridice steagul alb. Parțial, este o ajustare strategică pentru a răspunde criticilor din SUA și UE, care au avertizat că ”a permite Rusiei să câștige ar fi un dezastru pentru securitatea SUA” (Mike Pompeo, 3 iulie 2025). Totuși, ezitarea lui Trump în a impune sancțiuni sugerează că negocierile nu au fost total abandonate.
În viitorul apropiat, președintele Statelor Unite va alterna între presiuni publice (amenințări cu sancțiuni, critici la adresa lui Putin) și încercări private de a obține concesii, posibil prin noi convorbiri. Dacă Rusia își va intensifica ofensiva, este probabil ca Trump să impună sancțiuni limitate pentru a-și calma aliații europeni. În același timp, el va evita să ia măsuri care să rupă definitiv dialogul cu Moscova.
Așadar, schimbarea poziției lui Trump de la concesii maxime la confruntare deschisă este atât o reacție la intransigența lui Putin, cât și o strategie de negociere care combină amabilitatea (în privat) cu fermitatea (în public). Tactica inedită, de tip ”reality-show”, îi permite șefului de la Casa Albă să testeze limitele Rusiei, însă succesul va depinde de capacitatea lui Trump de a balansa dialogul cu presiunea, fără a-și îndepărta aliații europeni și fără a compromite interesele SUA.
Ce nu reiese de nicăieri este cum anume va proceda Trump dacă Putin va rămâne neclintit pe aceleași coordonate.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu