Pasul înapoi pe care Trump l-a făcut în războiul tarifelor arată fără dubiu că principala țintă a Casei Albe a rămas China.
Deglobalizarea înseamnă în primul rând aducerea acasă a companiilor americane dezvoltate, timp de decenii, pe teritoriul chinez. Taxele vamale de 125 la sută tocmai asta vizează.
Xi Jinping a dat de înțeles că va rezista presiunii. Și că Beijingul va găsi suficienți parteneri comerciali astfel încât să compenseze pierderea pieței americane. Practic, chinezii porniți să ducă globalizarea pe noi culmi nici nu concep întoarcerea la o lume cu granițe tarifare, care să protejeze produsele autohtone (inclusiv românești!) în raport cu cele fabricate în Shenzhen. Fabrica lumii vrea să profite până la capăt de marile oportunități pe care Kissinger le-a pus pe tavă chinezilor începând cu anii 70.
În paralel, multinaționalele umflate peste măsură în ultimele decenii de globalizare fără limite fac tot posibilul pentru a zădărnici planurile administrației Trump. Bineînțeles, sprijinite din plin de politicienii școliți la Davos și rămași la butoanele puterii în majoritatea statelor europene.
În timp ce presa occidentală accentuează ”eșecul” Casei Albe, căderea burselor și prăbușirea dolarului, Partidul Comunist Chinez înfierează politicile imperialiste ale americanilor. Tovarășii de la Beijing, priviți cu admirație și respect de potlogari ca Ursula von der Leyen sau Emmanuel Macron, se zbat cu o energie demnă de o cauză mai nobilă să apere sfânta globalizare de asaltul barbar al deglobalizării trumpiste.
Cu un patos care amintește de Scânteia de odinioară, jurnaliștii chinezi de la publicația Global Times relatează cum China ”luptă până la capăt” pentru globalizare, ca un cavaler al ordinului economic mondial. În contrapondere, Trump e prezentat ca un soi de Grinch al capitalismului, care vrea să fure Crăciunul comerțului internațional.
Să fim serioși: dacă globalizarea e o petrecere, atunci China a fost ani de zile barmanul care dilua băuturile și încasa bacșiș dublu. Acum, când petrecerea pare să se spargă, tovarășii sunt indignați că cineva a îndrăznit să stingă luminile. ”Cum adică să ne întoarcem la economii mai autonome? Tocmai aranjasem lanțurile de aprovizionare să depindă numai de noi!”, se plâng chinezii.
Beijingul preferă să joace rolul martirului. Publicația de partid Global Times ne asigură că ”lumea are nevoie de China” și că ”lanțurile globale de aprovizionare nu pot funcționa fără noi”. Poate că au dreptate tovarășii lui Xi, însă lumea începe să-și dea seama că a depinde de un singur furnizor, fie el și ”fabrica lumii”, a devenit extrem de păgubos. Și de riscant în raport cu domenii de securitate națională.
Trump, cu toată abordarea lui de elefant într-un magazin de porțelanuri, a reușit să expună vulnerabilitatea în doar câteva zile de agitație maximă. Iar China nu poate decât să gesticuleze indignată. Nu are alte argumente decât ”voința unită și forța colectivă a societății chineze, unde toată lumea lucrează împreună la bine și la greu”.
Propagandiștii comuniști de la Global Times titrează fulminant: ”China nu va da înapoi în războiul comercial și nici nu are nevoie să o facă – atunci când tendința globalizării economice este de neoprit și conceptul unei comunități cu un viitor comun pentru omenire este adânc înrădăcinat în inimile oamenilor, orice furtună va fi doar o notă de subsol în acest proces istoric”. China rămâne angajată cu fermitate față de globalizare și aliniată ”voinței comunității internaționale”. Bineînțeles, vorbim despre comunitatea internațională a corporatiștilor de la Davos.
China se agață de globalizare ca de un colac de salvare, în timp ce apele protecționismului american se ridică. Tovarășii lui Xi pot să continue să cânte oda unității și a luptei ”până la capăt”, însă realitatea e mai puțin poetică: Beijingul e prins într-un joc pe care nu-l mai controlează. Valul schimbării nu mai poate fi oprit.
Puneți-vă centurile de siguranță. Urmează mari turbulențe.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu