Uniunea Europeană trebuie să plătească pentru baloanele de săpun create de politicienii ei: deficitul și datoria publică. Să ajungă prețul până la ieșirea sau excluderea vreunui stat din Uniune?
Unele state au salvat companiile afectate de criză, făcând astfel posibilă renașterea dezbaterilor privind intervenționismul. Altele s‑au prăbușit în deficite, aducând în atenția opiniei publice mondiale – dar mai ales pe masa de lucru a liderilor lumii – cererile de minimalizare a rolului statului. Voci supărate pe felul în care statele au găsit de cuviință să sufoce economia reală cer mai multă libertate de exprimare pentru mediul antreprenorial și o mai largă manifestare a economiilor private. Dar statele spre care se îndreaptă cererile acestor voci supărate nu sunt altele decât cele care au încurajat economia, dând frâu liber oricăror manifestări de genul cerere‑ofertă și care s‑au regăsit în fața unor convulsii majore generate taman de libertatea cu care s‑au construit instrumentele financiare „de piață“ speculative, cu grad foarte mare de risc. Sunt aceleași state care au permis împovărarea contribuabililor lor și care au condus la îndatorarea agravantă a propriilor bugete.
Astăzi, aceste state sunt forțate să trăiască pe datorii externe mai mari decât produsul lor brut sau să moară. Dar cum adică „să moară“ un stat? Financiar vorbind, să ajungă la incapacitatea de a mai onora creditorii. Să nu mai poată plăti un sfanț. Să nu mai poată funcționa aparatul administrativ din lipsă de bani.
Să sucombe în fața unor furtuni sociale de amploare nemaiîntâlnită. Cade euro? Cade Europa? Nu știm. Știm doar că retorica e din ce în ce mai plină de neclaritate, de îndoială și de temeri. Recent, directorul Fondului Monetar Internațional, Dominique Strauss‑Kahn, ținea să sublinieze că zona euro nu riscă să intre în colaps, dar rămâne esențială încrederea în liderii acestei regiuni. Citat de „Wall Street Journal“, Strauss‑Kahn spunea că „zona euro nu riscă să explodeze, riscul este că funcționează prost“. Dar dacă funcționează ceva prost, nu cumva tocmai liderii sunt de vină? Și dacă ei sunt de vină, nu cumva a pretinde că „esențială este încrederea în liderii regiunii“ este anacronic? Iar dacă încrederea în lideri nu mai funcționează, nu cumva ne întoarcem de unde am plecat și ajungem să spunem că Europa, așa cum o știm, riscă să nu mai funcționeze? Se pune întrebarea cu ce preț vor fi păstrate în Uniune acele economii care astăzi lovesc din plin în unitatea zonei euro. Cu ce preț pot fie ele date afară? Potrivit unui studiu Stratfor citat de Hotnews, costul ieșirii unui stat din zona euro este prea ridicat, chiar dacă ar exista motive reale ca țara respectivă să părăsească Euroland, iar „expulzarea sau ieșirea din zona euro a unui membru este ilegală fără modificarea tratatelor, sau în cel mai bun caz fără aprobarea tuturor celor 27 state membre“.
Dacă ne uităm la recentele decizii euro pene, ei bine, statele care au huzurit odinioară împrumutându‑se din greu să acopere cheltu ielile domestice scăpate de sub control sunt as tăzi forțate să strângă serios cureaua: HUZURUL este înlocuit de AUSTERITATE. Italia, Spania tocmai ne arată că LA VITA E BELLA este un trecut frumos, iar prezentul se transformă pe zi ce trece într‑o viață spartană. Astăzi, vor, nu vor, guvernele europene aleg austeritatea, „strâng cureaua“. Ne uităm la deficite: o iau razna. Ne uităm la șomaj: atinge cote alarmante și la Răsărit, și în Occident. Ne uităm la eco no mie: este în continuare blocată la Londra, Paris, Berlin, Roma, Madrid, precum și la Sofia, București, Budapesta sau Atena.
Acolo unde politicul a operat tăieri, s‑au auzit cel mai bine vocile de durere socială. Acolo unde încă nu s‑a trecut la terapia șoc, la Orizont se prefigurează colapsul. Este un moment dificil pentru întreaga lume, chiar și cele mai avansate economii au fost lovite de datorii publice mari și în această țară deficitul fiscal trebuie controlat. Din păcate, acesta va fi un moment de austeritate fiscală în zona euro și mai târziu în Statele Unite, Marea Britanie, chiar și în România. Roubini spunea în România că nici o țară nu este perfectă, „dar cu cât facem mai multe lucruri într‑o direcție bună, cu atât mai mult evităm bubble‑urile“.
Problema Europei este că o bună parte dintre locuitorii ei s‑au hrănit în ultimele două decenii cu baloane de săpun lansate de politicienii perindați prin diversele guverne. Astăzi, ne întrebăm de stabilitatea zonei euro tocmai pentru că politicienii au creat un balon de săpun numit datorie publică și un altul numit deficit. Și, înghițind baloane de săpun, europenii au pierdut din competitivitatea pe piața globală.
La adăpostul baloanelor de săpun s‑a construit o viață aparent roz. Astăzi, rozul pălește, iar cenușiul unor vremuri tulburi devine din ce în ce mai pregnant. Huzurul face loc austerității, sărăcia statelor devine o amenințare.
Daniel Apostol
sursa: moneyexpress.money.ro
E asa de simplu ! E la fel ca in viata fiecarei familii sau individ. Cum te intinzi mai mult decat ti-e plapuma, cum urmeaza o perioada in care strangi cureaua pana ajungi din nou la echilibru. Fiecare natiune stie cel mai bine unde a gresit.Si trebuie sa accepte sa se restranga, altfel ies alte nenorociri mult mai mari decat stransul curelei.Problema care se pune este ca trebuie sa o stranga toti !