Site icon gandeste.org

”Adevărul ne va face liberi” – votez ”DA” la referendum

De câțiva ani, România a devenit mai degrabă un spațiu decât o țară. Încrederea în instituții a scăzut substantial, s-a diminuat încrederea în Biserică iar România a început să fie tot mai dependentă de valorile promovate în alte state.



România este o țară în majoritate covârșitoare creștină și totuși, în ultima perioadă, acest lucru a fost uitat deși este relevat de fiecare evaluare statistică. Nu mai contează adevărul, contează propaganda, contează ce ne spun așa-zisele elite. Astfel, au început scandările împotriva BOR și a cultelor în general, așa a început să fie televizată parada gay și Slujba de Înviere din ce în ce mai puțin. Din această cauză, acest referendum ne va arăta calea pe mai departe, acest referendum va demonstra că România nu este cea pe care și-o doresc ei, ci este România profundă, țara în care familia încă îndeplinește un rol central.

Cum a început totul?

În toamna lui 2015, Coaliția pentru Familie a decis demararea procedurilor de revizuire a Constituției pentru modificarea art. 48, alineat 1, FAMILIA, pentru a înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”. Pentru acest demers au fost strânse  peste 3 milioane de semnături ( cel mai mare număr de semnături strâns vreodată în România pentru o inițiativă legislativă).

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a aprobat proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţia României. Au fost 107 voturi pentru și 13 împotrivă. Astfel, referendumul pentru modificarea Constituției va avea loc în luna octombrie a acestui an.

NU există argumente împotriva referendumului, dar ei încearcă

Uniunea Europeană a fost fondată de creștin democrație, iar Comunitatea Europeană are la bază valorile Europei creștine. Moștenirea creștină nu poate fi separată de proiectul european, nici negată. Modificarea Constituției în sensul redefinirii familiei nu reprezintă un demers antieuropean, așa cum afirmă cei care – din neștiință sau rea-voință, manipulează astfel opinia publică.

Referendumul din octombrie nu are nimic de-a face cu negarea drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale ale comunității LGBTQ, ci cu afirmarea clară a identității creștine pe care o are poporul român în majoritatea sa.

Nimic mai fals, astfel de referendumuri au avut loc în 29 de state americane, Irlanda, Australia și Serbia.

Este dreptul oricărei organizații/ONG să-și susțină agenda în mod public. Este dreptul oricărei organizații să strângă semnături  pentru inițiative legislative.

Ambasada reprezintă interesele unui stat în alt stat. Fix acest lucru face și Ambasada Suediei la București.

Noi știm cine suntem, prin acest referendum este timpul să arătăm cine suntem noi și Europei.

Autor:  Alexandru David

 

Exit mobile version