„Omenirea se confruntă cu un uriaș joc şi oricând o scânteie poate declanșa o catastrofă fără limite”[1].
Fără îndoială suntem cetăţeni ai planetei, suntem europeni, dar înainte de aceasta, suntem români şi se impune să nu uităm acest lucru, nu numai din punct de vedere moral, dar şi pentru că astăzi, în timpuri de reaşezare, mai mult ca oricând avem interesul pentru aceasta. Trăim vremuri frământate şi pe planetă au loc sub ochii noştri mutaţii pe care încă nu le înţelegem pe deplin. Nu ştim cum vor evolua schimbările, dar suntem datori să le facem faţă în primul rând ca oameni dornici ca această planetă a noastră să nu ajungă la o tragică autodistrugere şi să fie găsite pe plan universal soluţiile de echilibru care să asigure un mers înainte şi înainte de toate conservarea unor elemente de civilizaţie fundamentale.
Cei de astăzi ne găsim sub impactul unor întrebări şi a multor îngrijorări. Jocul marilor puteri şi uneori chiar al unor state „îndrăzneţe” poate să provoace o catastrofă în lanţ, deoarece soarta ne este legată planetar mai mult ca oricând. Umanitatea pentru a se conserva este obligată să găsească formule de coexistenţă şi de echilibru. Ca români ne găsim într-o poziţie geopolitică care ne impune multă înţelepciune şi vrând nevrând trebuie să ne mai întoarcem privirile şi spre un trecut care ne poate învăţa prin experienţele sale – uneori tragice! – ceea ce se impune să facem şi mai ales să nu facem. Vremurile au evoluat, dar învăţămintele lor, uneori, sunt din nou de acută acualitate. Armele atomice au căpătat un caracter de o gravitate excepţională. Controlul utilizării lor ridică probleme de o gravitate indiscutabilă. Hazardul, erorile de apreciere, dar şi politica de aventură ameninţă planeta noastră. Trebuie conştientizată în mod unanim – ca o lege fundamentală a conservării – necesitatea de a se ajunge la un acord general pentru menţinerea speciei umane, între altele şi prin fixarea unor reguli de toţi acceptate şi respectate referitoare la folosirea teribilei forţe a atomului.
Imaginea globului este mult schimbată şi evoluţiile care au avut şi au loc au dus la treptata diminuare a polarizării puterii politico-militare pe un continent sau două şi nu suntem departe de momentul în care imaginea planetei va fi din acest punct de vedere mult diferită, neîndoielnic judecând lucrurile în evoluţia lor istorică, dar ţinând seama şi de ritmul istoric accelerat al ultimelor veacuri. Numai întorcându-ne cu un secol în urmă constatăm schimbări majore în evoluţiile ţărilor planetei, în puterea lor economică şi mai ales în deplasarea centrelor de putere.
Deosebit de importantă este şi măsura în care o corelare a existenţei omenirii în ansamblul ei a devenit şi devine o imperioasă regulă generală de supravieţuire. Schimbările climatice ridică noi probleme şi problema energiei ridică şi ea îngrijorătoare semne de întrebare. Dependenţa şi interdependenţa s-au accentuat, reflectate pe planul dezvoltării social-economice şi într-o dezvoltare fără precedent a comunicaţiilor, ceea ce impune o altă viziune – globalizantă – şi necesitatea găsirii unei formule unanim acceptate de coexistenţă şi conlucrare, necesară fiecăruia şi în realitate tuturor. Dar unitatea impusă pe aceste planuri impune stabilirea şi respectarea unor reguli de fiinţare în toate privinţele, care să îngăduie dezvoltarea pe mai departe, corectându-se treptat dar cu „voinţa de a se face” evidentele discrepanţe. Este vorba de un proces laborios, plin de hăţişuri, în care interesele unora vin în contradicţie cu cele ale altora şi in care cu înţelepciune şi tact trebuie găsite formule şi soluţii care să fie acceptate şi respectate unanim. Din păcate dar poate şi din fericire – căci astfel pot fi până la un punct artizanii propriei lor deveniri! – oamenii nu urmează regulele restului regn animal, care au un caracter imuabil şi care au ajutat aceste fiinţe necuvântătoare să străbată zeci de milenii de existenţă. Oamenii îşi fixează ei singuri astfel de reguli şi acest lucru este departe a de a fi facil, deşi astăzi mai mult ca oricând au devenit indispensabile pentru menţinerea umanităţii în ansamblul ei.
Ne aflăm confruntaţi cu un uriaş joc, însufleţit fără îndoială de inteligenţa şi ingeniozitatea celor care-l practică, dar oricând o scânteie poate declanşa o catastrofă fără limite, dacă nu vom ajunge să înţelegem ca o regulă fundamentală a însăşi existenţei omului necesitatea imperioasă şi absolută a stabilirii şi mai ales respectării pe plan planetar a unor reguli unanim şi obligator acceptate de către toţi pentru conservarea a ceea ce reprezentăm şi a rezultantei ansamblului de civilizaţii. Situaţi într-o zonă nevralgică, „în calea răutăţilor”, sarcina noastră, a românilor, este dificilă. Experienţa istorică ne aminteşte această realitate. Înainte de toate, trebuie să ne păstrăm identitatea şi să găsim în ea simţămintele de unitate necesare oricărei naţiuni. Mai trebuie să ne păstrăm sentimentul naţional, dorinţa individuală de a fi parte a mersului înainte, educaţia naţională nefiind doar o formulă, ci o absolută necesitate, mai ales atâta vreme cât suntem confruntaţi cu sentimente ale altora care pun sub semnul întrebării evoluţia noastră. Una din regulele de bună convieţuire ale viitorului este tocmai asigurarea unui nivel de civilizaţie mondial lipsit de discrepanţe. Atâta timp cât există inegalităţi fără limite între şi înăuntrul comunităţilor umane echilibrul atât de necesar umanităţii nu poate fi realizat.
Nu ştim care va fi până la urmă viitorul omenirii. Sunt toate probabilităţile că în condiţiile de dezvoltare ale umanităţii în ansamblu se va ajunge la o treptată amalgamare pe toate planurile, dar până atunci drumul este lung şi nu se poate vorbi despre o astfel de evoluţie înainte ca toate condiţiile să nu fie asigurate pentru ca ea să poată avea loc în condiţii de deplină egalitate, de echilibru şi de fraternitate. Până atunci pentru noi – ca pentru toţi – naţiunea rămâne o realitate, neapărat necesară pentru a putea fi asigurate condiţiile necesare ca marea mutare ce se are în vedere să nu fie doar un abandon nepotrivit al unei situaţii de fapt rezultată dintr-o evoluţie milenară. Nu cred că ar fi potrivit un atare abandon, pe care unii şi – din păcate – tocmai cei tineri sunt dispuşi să-l facă, neţinând seama că beneficiază astăzi de o îndelungată luptă de rezistenţă şi de efectele unei evoluţii asigurate de înaintaşi cu înţelepciune, dar şi cu jertfe. Nu avem dreptul moral de a susţine că nu ne privesc simţămintele generaţiilor anterioare şi să le ignorăm. Fără îndoială, suntem cetăţeni ai planetei, suntem europeni, dar înainte de aceasta, suntem români şi se impune să nu uităm acest lucru, nu numai din punct de vedere moral, dar şi pentru că astăzi, în timpuri de reaşezare, mai mult ca oricând avem interesul pentru aceasta.
Adauga comentariu