Iata un fenomen straniu: generalizarea gandirii penale, colonizarea statului cu insi convinsi ca anumite infractiuni la zi se iarta si in cer si pe pamant. Disparitia constiintei comiterii unor fapte penale la nivel oficial. Romania devine incet un stat in care oficialii sai, inalti sau marunti, nu mai par a fi capabili sa faca distinctie intre bine si rau, intre lege si faradelege, intre a fi om si a fi penal. Daca la nivel oficial se intampla asta, ce te astepti de la omul de rand? Ce vede el in jur? Care este modelul de societate propus? Ce le scrie judecatoarea Birsan membrilor CSM: am fost OM cu voi, v-am ajutat in viata, cum ati indraznit sa-mi aprobati cererea de perchezitie?
Dupa ce le bate obrazul, judecatoarea Birsan, cercetata de procurori pentru trafic de influenta, isi incheie scrisoarea cu urmatoareea fraza: “Ştiu că am avut şi am lângă mine pe omul de la care am învăţat, învăţ şi voi învăţa ce înseamnă să fi OM, pentru că numai aşa poţi fi JUDECĂTOR”.
Asta spune, cred, totul despre un mod larg raspandit de a gandi si de a actiona. A face putin trafic de influenta inseamna, de fapt, a fi om. Ce-i rau in asta?
Poate am gresit, spune Birsan, dar oameni suntem. Sa ne ajutam ca fratii. Tot din acest motiv judecatorul care a dat mandat de interceptare in acest dosar a simtit, probabil, nevoia presanta de a-si anunta colegii. Om este si el, nu se stie cand greseste si cind va avea nevoie de serviciile judecatoarei avertizata discrect ca DNA-ul e pe urmele ei.
“Binele” facut astazi se va intoarce, intr-o buna zi, cand se va lovi de greu. Acest tipar stricat de gandire a infestat institutii intregi din stat. O masa critica de politicieni se comporta identic: mita, traficul de influenta, aranjamentul ilicit este, dupa mintea lor, singura cale de a razbi intr-o tara sufocata de coruptie.
A fi om in Romania inseamna, pentru multi, a intoarce un serviciu in momente grele, a pacali sistemul, a pune o vorba buna sus, a gasi pe cineva care te scapa, “te rezolva” sarind peste lege si rand. A fi om inseamna a comite fapte penale cu constiinta ca ai facut o fapta buna, ca ai ti-ai facut datoria fata de specia ta. Suprema dovada de umanitate este sa-ti ajuti aproapele care o comite grav. La urma urmei, oameni suntem si toti gresim.
Prima spaga e mai grea, pentru restul exista o explicatie: toti iau. Va amintiti de sutele de vamesi care luau mita ca mod de viata? Nici ei nu mai aveau constiinta ca fac ceva rau din moment ce toata lumea proceda la fel, de vreme ce traiau cu totii intr-o mare familie penala. Vi-l amintiti pe comisarul Soric, pentru care camataria era ceva onorabil? Pur si simplu omul nu intelegea sincer de ce un camatar trebuie incadrat la interlopi.
Cititi de doua ori halucinanta scrisoare a judecatoarei Birsan de la Inalta Curte catre cativa membri CSM. Mesajul este enuntat direct: am fost OM cu voi, fiti oameni cu mine. Cum ati putut aproba perchezitia casei in care v-am primit, v-am omenit? De ce nu ma ajutati la greu dupa ce v-am facut atata bine?
Acest mod de actiune nu inseamna a fi om. Se cheama, din pacate, tot trafic de influenta in forma continua si la vedere. Se cheama orbire, disperare, nebunie. Dar cand constiinta comiterii unor fapte penale a disparut, poti pune chiar pe o hartie oficiala modul cum gandesti pentru ca nu mai realizezi demult ca te afli in eroare.
O fi de vina mostenirea blestemata a comunismului, care pare sa fi modificat ADN-ul unei natii intregi. S-a reprodus un tip de societate in care reteua (de tip Voicu), relatia vinovata, datul din coate, prietesugul cu folos, amicitia lucrativa, propteaua politica, subminarea zilinca a legii, abuzul de putere au devenit un mod obligatoriu de organizare si actiune sociala.
Scopul imediat este “sa te descurci” iar tinta finala este “sa te realizezi”. Nu neaparat ca om, ci ca un mic animal social pentru care succesul in viata inseamna capacitatea de a invinge mereu sistemul, de a-l utiliza pentru a stoarce cat mai multe beneficii de pe urma lui, de a-l calca in picioare, de a fi mereu un privilegiat intr-o lume de condamnati.
Exista totusi o raza de speranta la noile generatii. Pentru ele trebuie luptat ca institutiile care astazi scot putregaiul la lumina sa ramana in viata. Macar urmasii nostri sa aiba sentimentul ca traiesc, cu adevarat, printre oameni.
Scris de Dan Tapalaga
sursa: prosistemhaha.wordpress.com