Analize și opinii

A doua scrisoare deschisă (ultima) către dl Hans G. Klemm, ambasadorul SUA în România

Domnule ambasador,



Am așteptat și încă mai aștept un răspuns la scrisoarea publicată în urmă cu câteva zile în ziarul Cotidianul, în care aduceam în atenția publică modul defectuos și nociv (în opinia mea) în care vă desfășurați activitatea de ambasador al Statelor Unite în România. Am făcut acest demers în dubla calitate de cetățean și jurnalist american, poziții care îmi conferă dreptul de a mă adresa dvs și/sau instituțiilor care v-au încredințat această misiune atât de importantă. Neprimind un răspuns, am decis să vă adresez această a doua scrisoare – ultima.

Domnule ambasador,

Așa cum am afirmat în scrisoarea anterioară, declarațiile dvs publice privind justiția și viața politică românească în general nu numai că încalcă flagrant Convenția de la Viena (conform căreia ambasadorii străini nu au dreptul să intervină în problemele cu care se confruntă țările în care sunt acreditați), dar nu fac decât să inflameze sentimentul antiamerican în România, fapt din ce în ce mai evident în ultima vreme. Drumul spre un asemenea comportament incorect într-o țară prietenă, membră a Uniunii Europene și parteneră NATO, a fost deschis de dna Victoria Nuland (fosta șefă a Departamentului pentru Europa de Est din Departamentul de Stat al SUA), continuat de dl Mark Gitenstein, predecesorul dvs în această funcție, și amplificat de afirmațiile publice – inacceptabile și partizane! – pe care le-ați făcut în ultimii ani.

Spre surprinderea mea, fostul președinte al României, dl Traian Băsescu, dar și actualul șef al statului, dl Klaus Iohannis, nu numai că au tolerat o astfel de atitudine, dar chiar au încurajat-o, ceea ce mă face să cred că lucrurile sunt mult mai grave, mai ales după recentul denunţ al fostului ministru al Societății Informaționale şi al Comunicațiilor, dl Gabriel Sandu, conform căruia doi foşti ambasadori americani în România – dnii Nicholas Taubman şi Mark Gitenstein – sunt acuzați că au participat la megaescrocheria Microsoft, în urma căreia statul român a fost păgubit de sute de milioane de euro, cu complicitatea unor înalți demnitari români, inclusiv a fostului președinte Traian Băsescu!

Dle ambasador,

Urmărind cu atenție prestațiile ambasadorilor americani în țările est-europene (și nu numai) din ultimii ani, am constatat că niciunul, cu excepția dvs, nu și-a permis să intervină atât de brutal în viața politică a unui stat independent fără să genereze o reacție din partea conducerii țării respective și/sau a societății civile, astfel de erori putând amplifica sentimentul antiamerican și genera conflicte politice și/sau sociale cu urmări mai greu de anticipat. Ca să dau numai un exemplu, îmi amintesc cum incompetența funcționarilor în mandatul de secretar de stat al dnei Hillary Clinton (când dvs ați fost numit ambasador în România) a declanșat dezastrul din Libia, în urma căruia diplomatul american Chris Stevens, ambasador în această țară, și-a pierdut viața, fiind lăsat fără apărare de câțiva birocrați din Departamentul de Stat!

Domnule ambasador,

Nu e în intenția mea să comentez sau să judec politica externă a României în relația cu Statele Unite, mai ales că sunt cetățean american și nu cred că am dreptul și competența necesare. Dl președinte Klaus Iohannis are atribuții clare privind acest aspect și cred/sper că domnia sa știe ce are de făcut. Tot ca cetățean american, care vă plătește salariul din taxe, am dreptul să pun sub semnul întrebării prestația dvs în calitatea de ambasador în România și să o aduc în atenția președintelui Donald Trump, a Congresului și a Departamentului de Stat al SUA. O voi face în calitate de cetățean american, dar și ca român, considerând că am datoria morală față de țara mea de origine să semnalez derapajele dvs celor în măsură să vă evalueze corect activitatea și să ia măsurile care se impun.

(Încă) aștept un răspuns public.

Cu stimă, Grigore L. Culian

New York, 5 octombrie 2017

Sursa: Cotidianul