Site icon gandeste.org

A DAT DEJA RAPORTUL LA AMBASADELE STRĂINE. VOTUL POPORULUI E PENTRU KLAUS “UN DETALIU”.

Klaus Iohannis le-a transmis ambasadorilor UE că nu îl va desemna premier pe Liviu Dragnea. “Decizia va fi luată numai cu respectarea criteriilor de integritate”.



Iohannis s-a întâlnit marți cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, în cadrul unui dejun de lucru, găzduit de Ambasada Republicii Slovace.

”Referitor la situația internă, au fost discutate cu prioritate rezultatele și implicațiile alegerilor parlamentare care au avut loc în 11 decembrie. Președintele României a menționat că acestea s-au desfășurat în bune condiții, fiind foarte bine organizate.

În acest context, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că România are, în prezent, o democrație consolidată, ceea ce se confirmă și prin faptul că din viitorul legislativ nu vor face parte partide politice naționaliste, eurosceptice sau extremiste.

În ceea ce privește desemnarea noului prim-ministru, Președintele României a subliniat că va face acest demers numai cu respectarea criteriilor de integritate, fapt care a fost enunțat înaintea începerii campaniei electorale”, a transmis Administrația Prezidențială prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, șeful statului a menționat că, în ciuda situației complicate la nivel european, România își menține angajamentul ferm față de proiectul european și, de asemenea, cetățenii români sunt profund atașați valorilor europene.

În ceea ce privește aderarea țării noastre la zona euro, președintele României a menționat că aceasta rămâne un obiectiv strategic, menționând că mult mai important decât fixarea unui termen de aderare este ca România să facă eforturile necesare astfel încât să fie foarte pregătită pentru aderare într-o perioadă rezonabilă de timp.

Sursa: Fluierul.ro

Exit mobile version