Atit din punct de vedere economic, dar si social/politic, toamna care vine va fi una a “temperaturilor inalte”. Insa am toate motivele sa cred ca moneda nationala ca rezista fara socuri importante acestei perioade dificile.
Care sunt punctele de sprijin ale afirmatiei de mai sus? Desi dobinzile pasive – cele oferite clientilor – pentru depozitele in lei au cunoscut ajustari semnificative in ultimele luni (iar acest fenomen va continua), ele ramin suficient de atractive pentru a nu da nastere fenomenului “fugii spre valuta” a economiilor populatiei.Randamentul economisirii in lei este pur si simplu mai bun iar romanii au invatat demult sa faca asemenea calcule cind este vorba de gestionarea resurselor personale. Din aceasta directie nu va exista, predictibil, o presiune.Reducerea rezervelor minime obligatorii a “disponibilizat” pe piata financiara atit lei, cit si euro, lasindu-i la dispozitia bancilor. Foamea de euro pe piata interbancara a scazut, nu a crescut in ultimele luni. Nimic nu se va schimba din toamna.
Unei comprimari economice in doua trimestre cu peste 8 la suta comparativ cu anul trecut i-a corespuns, natural, o reducere severa a importurilor. Ne referim atit la bunurile de consum (care au au urmat reducerea cererii solvabile a populatiei si sporirea tendintei de economisire) cit si la importurile de completare (folosite de industriile autohtone) si energetice.
Efectul a fost nu doar o ajustare a unui deficit de cont curent care devenise maladia numarul unu a economiei romanesti din ultimii ani de “supraincalzire”, ci si o reducere a cererii de euro/dolari (importurile se derulau/deruleaza in aceste monede).
Aceasta “dislocare” a cererii a fost mai importanta decit reducerea ofertei (si exporturile au cunoscut o cadere abrupta, deci si intrarile de valuta au fost sever diminuate din aceasta directie, fiind insa inlocuite, intr-o oarecare masura, de imprumutul de la FMI).
La ora actuala, in pofida unui declin economic evident, aparent paradoxal, presiunea asupra leului este mai redusa decit la finele anului trecut, de pilda.
Rezerva Bancii Nationale a Romaniei este suficient de confortabila pentru a-i permite o politica activa pe piata, daca este necesara, fara ca aceasta politica sa insemne diminuarea unor resurse pina la o limita preocupanta.
Hotarirea strategica a BNR de a apara moneda nu este un capriciu si nici o eroare economica. Este rezultatul natural al unei analize responsabile asupra unei economii dependente de importuri, care deruleaza sute de mii de credite in euro din anii anteriori, etc.
O depreciere severa a leului ar fi insemnat, dupa “principiul dominoului”, nu doar o inflamare a problemelor economice, dar si a celor sociale (oricum numarul debitorilor deveniti rau-platnici creste ingrijorator).
Doar deja notoria lipsa de capacitate de comunicare a Executivului a facut ca publicul larg sa nu inteleaga cum stau lucrurile cu o transa a imprumutului de la FMI (asa-zisa “deturnare” a sa spre consumul guvernamental).
In fapt, dispozitivul strategic de aparare construit de Banca centrala nu a suferit nici o stirbire (banii, sub forma lor valutara, nu ajung nici in pusculita domnului Boc si nici in seifurile Palatului Victoria, ci tot la BNR).
Atacurile speculative asupra leului au fost puternic contracarate inca de la inceputul anului, iar “baietii” prea isteti din Trezoreriile bancilor comerciale ar fi trebuit sa invete lectia.
Probabil ca au facut-o deja, desi unii inca spera, in mai multa sau mai putina taina, la “easy money” care ar fi venit in urma unei deprecieri mai importante.
Daca vor fi reluate asemenea atacuri, caderea frunzelor va fi momentul in care li se va demonstra, o data in plus, ca leul va fi aparat.
Companiile si/sau persoanele fizice ar trebui, asadar, sa evite greselile trecutului nu tocmai indepartat si sa se fereasca de contractarea creditelor in euro, daca veniturile lor nu sunt tot in aceasta moneda.
Oricum, comprimarea creditarii in ultimele luni reprezinta a alta premisa a reducerii cererii de valuta pe piata, deci o alta detensionare a presiunii pe leu.
De asemenea, trebuie evitate “monedelor exotice” – ultimii ani a fost moda francilor elvetieni, de pilda.
Asemenea monede, chiar aparent foarte solide, nu au ancore suficient de sigure, care sa impiedice fluctuatii care pot deveni dramatice la un moment dat, cu ceea ce decurge de aici (majorarea echivalentului in lei, printre altele).
Bancile comerciale au uneori tendinta de a face asemenea “jonglerii” dintr-un motiv foarte simplu: cistiga din doua parti, pe de-o parte din dobinda, pe de alta parte din curtaj.
Asadar, nervii tari si nu va lasati prinsi in mrejele unor Cassandre care viseaza la bani veniti usor, ca-n anii anteriori, eventual pe seama “inocentilor” (ne e greu sa-i numim clienti in circumstantele in care au fost jumuliti in anumite perioade).
Fiecare moment de drepreciere potentiala, chiar nesemnificativa, va fi exploatat psihologic in sensul unei diminuari a increderii in moneda nationala.
Sunt si din cei care, asa cum scriam mai sus, viseaza cu ochii deschisi la un curs de 4,5- 4,7 lei/euro. Iar pe fondul crizei si a inevitabilei reduceri a increderii in economie/administratie, asemenea voci au ecouri mai puternice decit vremurile normale.
Eugen Ovidiu Chirovici
Adauga comentariu