Cum funcţionează zeciuiala în România: din trei miliarde de euro cuvenţi, statul primeşte doar 300 de milioane. În fiecare an.
1. Petrolul. Până în 2014, Petrom plăteşte o redevenţă de aproximativ 6% din valoarea petrolului extras, adică nu mai mult de 100 de milioane de euro pe an. Dacă ar negocia redevenţa pe piaţă, s-ar putea aştepta la de cinci ori mai mulţi bani. Contractul de privatizare este păgubos, suspect de păgubos, iar statului îi este aproape imposibil – juridic şi etic – să iasă. Schimbarea legii ar echivala cu un abuz al poziţiei de forţă, iar un impozit suplimentar ar pune România pe harta locurilor de ocolit. Înseamnă asta că nu sunt soluţii? Nici vorbă! Există soluţii comerciale.
Deocamdată, statul este sclavul Petrom, dar în curând va fi invers. Şefii de la Petrom au coşmaruri în fiecare noapte când se gândesc la „hold-up problem” şi se liniştesc în fiecare dimineaă în care statul nu le spune nimic. Chiar dacă au un contract care le asigură liniştea deocamdată, din 2014 statul – singurul furnizor de materie primă – are putere nelimitată de negociere. Asta înseamnă inclusiv puterea de-a cesiona oricui altcuiva.
Statul poate să îşi folosească încă de acum puterea de negociere din viitor. Să propună Petrom o redevenţă de 30% acum, iar – în caz că refuză – o redevenţă de 60% din 2014. Este o cifră nerezonabilă pentru ambele părţi, dar un scenariu clasic de teoria jocurilorNumai că statul are de unde porni negocierea în jos, cu alt cumpărător, în timp ce Petrom şi-ar pierde şi sursa de materie primă şi investiţiile făcute acolo. E vreo problemă? Păi câtă vreme e corect contractual, unde-ar fi problema? Şi statul pierde aproape cinci miliarde de euro în cei zece ani, tot corect contractual.
2.Gazele. 12 miliarde de tone pe an, care în mod normal ar valora 3,5-4 miliarde de dolari. Jumătate sunt extrase de Romgaz, jumătate de Petrom. Iar statul încă impune vânzarea lor la jumătate din preţ. Romgaz pierde, astfel, 800 de milioane de euro pe an.
Cine le cumpără? Când e consumul mic, toată lumea. Când e consumul mare, fie se face un coş, fie cine apucă. De fiecare dată a apucat Ioan Niculae, după ce a ameninţat că fără gaz ieftin combinatele lui chimice dau faliment. A fost salvat de fiecare dată, iar anul ăsta – după criză – a reuşit chiar să urce pe podiumul miliardarilor Români, după Patriciu şi înainte de Ţiriac.
3.Curentul. Mai exact, aşa-numitul „curent ieftin”, produs de Hidroelectrica. Băieţii folosesc faimoasa contabilitate de cizmărie: dacă am moştenit cizmăria de la tata, se cheamă că nu m-a costat nimic. Adică nu includ în bilanţ valoarea mare a investiţiei iniţiale şi nici profitul enorm pe care ea ar fi trebuit să-l aducă după amortizare, pe termen nelimitat. Cât se pierde? Între 500 şi 600 de milioane de euro pe an, în funcţie de cât plouă.
4.Pădurile. Romsilva joacă aceeaşi piesă de prost-gust, a celor câteva milioane de euro profit pe care-l varsă statului în silă. Anul trecut au fost 20. La 4 milioane de hectare, cât administrează, şi la un randament forestier conservator, ar trebui să verse la stat cel puţin un miliard de euro pe an.
5. Resursele minerale. Nisipul costă 36 de bani pe metrul cub. Apa minerală costă 1,5 bani pe litru. Marmura costă 3 euro pe tonă. Anual, statul încasează de aici 20 de milioane de euro, şi pierde cel puţin 100 de milioane.
sursa: standard.money.ro
Ca exerciţiu de imaginaţie, pentru cei care mai au neuroni în cap, este bine să ne amintim că în decembrie 1989, şeful economic la ambasada Romaniei din Viena, era fratele lui Ceauşescu. Adica securitatea învârtea afaceri prin securiştii a căror şef era fratele dictatorului. Ca printr-o minune, fratele s-a “autosinucis” în subsolul ambasadei. Toate lucrurile au rămas moarte şi hop peste noapte, austriecii, adica firme din Viena au început sa facă afaceri în România. Au ştiut şi unde să dea şpagă, au avut relaţii, cunoscuţi etc. le-au ieşit toate ca la carte. Asta denotă că băieţii cu ochi albaştrii,(haida de) s-au apucat de afaceri. Pentru ca in ministere si in diferitele locuri de decizie din Romania, au venit tot băieţii din sistemul comunist. Care băieţi, erau toţi ofiţeri activi în 1989. Aşa că numai un bou se poate minuna de ce a fost privatizată ţara, prin furăciuni. Staţi luniştiţi că au luat-o tot ai noştri. Cadrele de bază ale comunismului, adică securitatea. Ca doar nu vroiaţi să le ia vesticii. Cum se chinuie acum FMI să îngenuncheze ţara şi nu prea poate. Că băieţii la o adică se pot pişa când vor ei şi pe banca mondială, că doar relaţiile le au în continuare în tot fostul lagăr comunist. Iar lagărul comunist a fost o forţă, de care nu trebuie să uităm, tremurau vesticii. deocamdată în România se duce lupta între securitate şi serviciile secrete din vest. Averea este la ai noştri, dar vesticii încearcă să-i încalece cu disciplina bancară şi cu alte abureli finanţiste. Dacă securiştii noştri se lasă îmbrobodiţi şi vor da ţara din mână, voi avea convingerea, că într-adevăr sunt pui de ţărani prosti. Nu că aş ţine partea securiştilor, mai ales că sunt luptător rănit în decembrie 1989, dar m-aş oftica să nu avem şi noi “faliţii noştri”, ce numai ei!?