Decizia de exploatare sau nu a gazelor de șist e complicată – poate că e cazul pentru un verdict pozitiv, poate nu. Trebuie multe analize de oportunitate.
Dar după cum arată lucrurile acum, nu e decât un tun clasic din seria privatizării profiturilor și a socializării pierderilor. Iată 3 manipulări:
1. “Economia are nevoie”
Orice sursă nouă de energie e bună, dar nu în orice condiții. Problema cu gazele e următoarea – România are deja resurse care-i acoperă peste jumătate din consum, dar redevențele sunt atât de mici, încât statul nu încasează mai nimic iar profiturile merg la Petrom – majoritar privată și la Romgaz – care arde banii pe prostii.
În lipsa redevențelor, producția locală este tratată ca gaz “ieftin”, la care salivează tot felul de clienți politici. Deci prima chestiune ar trebui să fie mărirea redevențelor la un nivel care să facă exploatarea gazului o afacere cu profit micuț, nu o rentă cum este acum. Pentru că dacă există rente, aproape sigur vor fi cedate contra șpagă, cum s-a mai întâmplat.
Cu preţuri liberalizate şi redevenţe subsahariene, dependenţa energetică rămâne în realitate la fel de mare ca acum.
2. “Explorăm, nu exploatăm”
Minciunica vârâtă recent de domnii Ponta și Vosganian este că se vor face doar contracte de explorare, nu și de exploatare, “ca să vedem cum stăm”.
În realitate, un contract de explorare include și perspectiva operațională – de exploatare, că nu e nimeni prost să îngroape sute de milioane și să găsească gaze fără a ști dacă va avea sau nu dreptul să le scoată. Afirmația ar fi adevărată doar dacă “explorarea” s-ar face pe banii statului, care nu există.
3. “E mâna rușilor”
Sperietoarea rusească este pe alocuri ridicolă, însă presupunând că ar fi adevărată:
a) Nu înseamnă automat, în fiecare caz, că ce-i bun pentru ruși e rău pentru români și invers. Discuția ar trebui să rămână tot în zona riscurilor și beneficiilor, nu să se mute în curtea vecinilor.
b) Presupunând prin absurd că demonstrațiile de la Bârlad ar fi manipulate… ei bine, este de preferat o mișcare populară manipulată decât o mișcare populară ignorată. Sunt sigure gazele de șist? Atunci convingeți-i pe oameni, promiteți-le o parte substanțială din veniturile încasate (ar trebui să eclipseze oricât ar fi dat rușii, nu?) iar la sfârșit treceți totul printr-un referendum!dependenta energetica
Autor: Lucian Davidescu
sursa: riscograma.ro
Adauga comentariu