Analize și opinii

2011 aduce o noua criza in zona euro

Europa ar putea fi lovita de o noua criza a datoriilor peste cateva luni, pietele fiind tot mai ingrijorate de valoarea mare a bondurilor pe care guvernele din zona euro trebuie sa le vanda in 2011. Analistii estimeaza ca sunt doar 20% sanse ca zona euro sa mai existe peste 10 ani, in timp ce pesimistul Nouriel Roubini spune ca liderii europeni trebuie sa se opreasca din imprumutat deoarece abordarea lor nu va functiona.

Bancile europene trebuie sa refinanteze in acest an 400 de miliarde de euro, insa la aceasta suma se adauga cele peste 500 de miliarde de euro ale guvernelor, dar si alte sute de miliarde din datorii bazate pe ipoteci care au ajuns la maturitate. Toate acestea creeaza conditiile pentru haos pe pietele de credit din Europa, scrie Daily Telegraph.

“Ceea ce vedem are potential sa se transforme in a doua criza a creditelor. Totusi, de data asta va fi mult mai grav decat inainte”, a declarat Celestino Amore, fondatorul IlliquidX, firma specializata in tranzactionarea datoriilor. “Guvernele au reusit sa incetineasca procesul, dar problemele nu au disparut. Raman datorii de trilioane de dolari care trebuie refinantate sau vandute”, a adaugat el.

Amore sustine ca toata lumea se va grabi sa isi vanda activele la fel cum s-a intamplat si in vara anului 2007, inainte de izbucnirea crizei financiare internationale. Cu toate acestea multi manageri de fonduri de investitii si alti mari investitori incearca sa isi reduca expunerea la bonduri, ceea ce inseamna ca nu va fi suficienta cerere pentru toate datoriile pe care bancile si guvernele vor incerca sa le vanda.

Unele banci isi pregatesc deja strategiile pentru cel mai pesimist scenariu si spera ca isi vor ajuta clientii sa vanda bondurile. “Cred ca veti vedea pe toata lumea grabindu-se sa vanda obligatiuni foarte devreme in ianuarie pentru ca nimeni nu vrea sa piarda nicio fereastra de finantare disponibila”, le-a spus un bancher jurnalistilor britanici.

Un alt director executiv al unei importante banci britanice a declarat pentru The Sunday Telegraph ca s-ar putea intampla ceva in prima jumatate a anului, asa ca banca lui se grabeste sa emita bondurile.

Zona euro are doar 20% sanse de supravietuire

Si Centrul pentru Cercetari Economice si de Afaceri (CEBR) a avertizat ca o noua criza este foarte posibila in zona euro deoarece numai Spania si Italia trebuie sa refinanteze obligatiuni de peste 400 de miliarde de euro in primavara.

“Zona euro s-ar putea prabusi in acest moment, desi politicienii europeni sunt capabili sa raspunda crizei, in mod normal. Daca euro nu se prabuseste, acesta ar putea fi anul in care moneda unica s-ar putea deprecia substantial, spre paritate cu dolarul”, spune directorul general al CEBR, Douglas McWilliams, potrivit Bloomberg.

El a adaugat ca zona euro s-ar putea prabusi deoarece tarile membre nu vor putea sa ia masurile dificile necesare pentru a-si face economiile competitive pe termen lung. “Acordam o sansa din 5 ca zona euro sa supravietuiasca in forma actuala, in urmatorii zece ani”, a precizat el.

De asemenea, Banca Centrala Europeana a avertizat ca exista un risc de competitie pentru finantare in zona euro, facand referire la climatul macroeconomic nesigur si la ingrijorarea pietelor cu privire la unele tari de la periferia uniunii monetare. Un avertisment similar a fost emis si de Bank of England, care spune ca bancile europene sunt vulnerabile in fata tensiunilor de pe pietele financiare.

La randul lor, analistii Credit Suisse spun ca pozitia bancilor din Europa s-a deteriorat in a doua jumatate a anului trecut, iar acest lucru a pus si mai multa presiune pe banci sa vanda multe obligatiuni in prima jumatate a lui 2011. Banca elvetiana a adaugat ca finantarea va fi mai scumpa, iar bancile care nu si-au modificat preturile vor avea probleme.

Roubini: Abordarea liderilor europeni nu va functiona

Avertismente similare vin si din partea lui Nouriel Roubini, care afirma ca zona euro trebuie sa-si rezolve problemele legate de datoriile suverane si ca riscul de haos creste semnificativ din cauza liderilor europeni care continua sa se imprumute.

Roubini sustine ca procesul dureros de ajustare, austeritatea fiscala si reformele structurale trebuie sa continue si in acest an deoarece cresterea economica este slab, iar unele state inca sunt in recesiune, potrivit La Tribune.

Economistul a adaugat ca abordarea actuala a liderilor europeni, adica de a se imprumuta cu gandul ca este vorba doar o problema de lichiditate si nu una de solvabilitate, nu va functiona, iar instabilitatea ar putea duce in cele din urma la iesirea din zona euro a membrilor mai slabi.

In ceea ce priveste economia globala, Roubini spune ca acest an va fi marcat de razboiul monedelor, de conflicte comerciale si orientarea statelor spre protectionism. Revenirea economica ar urma sa aiba loc cu doua viteze, tarile dezvoltate urmand sa continue revenirea in forma de U, in timp ce tarile emergente vor avea un ritm mai accelerat, intre 6,3% si 7,8%, dar si un risc de supraincalzire care va conduce la o inflatie de aproximativ 6%.

autor: Alexandru Toreanik

sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Nu mor caii, când vor câinii! Caii suntem noi poporul, iar câinii sunt guvernanţii. Dar sunt convins că în cel mai scurt timp, câinii vor ajunge să moară de foame.