Analize și opinii

Vine referendumul pentru apărarea familiei!

Nu ştiu cât va încerca domnul Liviu Dragnea şi cât va încerca PSD să „profite” de pe urma referendumului de modificare a Constituţiei în sensul protejării căsătoriei şi familiei de definiţii ideologice şi nefireşti.



Ce este însă uşor previzibil e faptul că puţinii dar vocalii adversari ai acestui demers vor încerca să profite de susţinerea pe care şi PSD-ul o acordă acestui demers, încercănd să ofere o interpretare politică a acestuia şi să lase impresia că de fapt a participa la referendum va fi o încercare de validare a ….Partidului Social Democrat.

Cert este că ne aşteaptă o perioadă complicată în care diverşi agenţi de influenţă, comisari politici şi ideologici mascaţi în jurnalişti şi formatori de opinie, vor încerca să obţină invalidarea referendumului prin convingerea electoratului să nu iasă la vot.

Scenariile sunt deja previzibile şi …vizibile.

Se va încerca asocierea referendumului cu Partidul Social Democrat, mizându-se pe faptul că o bună parte din electorat urăşte PSD-ul mai mult decât îşi iubeşte propria identitate europeană şi creştină: ca atare nu va vota un „demers PSD”, chiar dacă e conştientă că „familia homosexuală” e de fapt o abominaţie.

Se va încerca asocierea referendumului cu catolicii şi evanghelicii, mizându-se pe faptul că o parte a credincioşilor creştin-ortodocşi vor prefera să nu meargă la referendum decât să se simtă parte a unui demers ce poate fi suspectat de „ecumenism”.

Se va încerca asocierea referendumului cu Biserica Ortodoxă Română, mizându-se pe faptul că vor fi catolici, evanghelici şi agnostici care nu vor dori să ajute, prin votul lor, la o victorie morală şi (de ce nu?) politică a Bisericii Ortodoxe Române.

Se va merge mai departe cu acuza că a nu accepta o abominaţie ideologică elaborată în Occident este o trădare a „euro-atlantismului” şi va fi o victorie a lui Putin.

Cum vom răspunde?

Cred că fiecare dintre noi, cei 3 milioane de oameni care am semnat pentru această iniţiativă civică şi care avem obligaţia de a ieşi la vot şi de a aduce alături de noi alte 2-3 persoane care să voteze, avem deja răspunsurile.

Toţi ştim că a fi european înseamnă a avea o identitate (chiar dacă nu neapărat şi o credinţă) creştină. De aceea demersul nostru este cel mai european lucru cu putinţă pe care îl putea face societatea civilă românească.

Toţi ştim că, exceptând USR- partid care s-a sinucis politic din pricina susţinerii „căsătoriilor” homosexuale- toate partidele politice din România susţin păstrarea singurei definiţii fireşti a căsătoriei şi a familiei. În această chestiune nu există PSD, PNL, ALDE, PMP, UDMR, PNŢCD ci există o voinţă politică, manifestată într-o majoritate zdrobitoare, pentru afirmarea unor adevăruri de elementar bun simţ.

Toţi ştim că în chestiunea înţelegerii familiei nu există falii interconfesionale şi nici măcar inter-religioase. Creştini, iudei, musulmani, toţi înţelegem că familia este o instituţie prea importantă pentru bunul mers al oricărei societăţi, ca să nu putem accepta redefinirea ei după orice moft sexual sau ideologic.

Ne revine ingrata misiune de a repeta până ne vom plictisi de tot, toate aceste adevăruri. Deci mingea este la noi!

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog