C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Scrisoare deschisă către politicieni, jurnaliști și susținătorii căsătoriilor homosexuale

În legătură cu „drepturile homosexualilor (LGBT)”, mulţi oameni de bună credinţă sunt sensibili la argumentul „libertăţii pentru toţi” şi „toleranţei”, însă, după cum se va vedea în continuare, în occident, unde persoanele LGBT au dobândit drepturi, situaţia ajunge exact invers, heterosexualii fiind aceia care se văd lipsiţi de dreptul la o altă opinie şi la propriul lor mod de viaţă, în toate statele lumii ajungându-se adesea la situaţii incredibile.



Aşadar, de ce nu suntem de acord, noi, cei care alcătuim o mare majoritate din populaţia acestei ţări, cu  „căsătoriile homosexuale”? Nu pentru că am fi nişte oameni răi, ci pentru că:

– Nu dorim ca, ÎN GRĂDINIŢE ŞI ÎN ŞCOLI, COPIII SĂ FIE ÎNVĂŢAŢI CĂ HOMOSEXUALITATEA ESTE NORMALĂ, că este doar un alt mod de viaţă; nu dorim ca, în concordanţă cu „teoria gender”, copiii să fie încurajaţi să-şi nege sexul biologic, insistându-se asupra lor să-şi aleagă singuri sexul preferat (şi să-şi înceapă viaţa sexuală cât mai repede), aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în statele americane Masssachussets [1] şi California [2] sau în Suedia [3], DUPĂ CE „CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE” AU DEVENIT LEGALE [4]

– Nu dorim  să se organizeze PARADE „GAY” LA GRĂDINIŢE, ca de exemplu în Suedia  [5]

– Nu dorim  ca PĂRINŢII care nu sunt de acord ca copiii lor să fie ÎNDOCTRINAŢI LA ŞCOALĂ CU HOMOSEXUALITATE ŞI PORNOGRAFIE să fie ARESTAŢI, ca de exemplu în Germania [6], în Massachussets [7], în Canada  etc. – sau chiar să îşi piardă calitatea de părinte [8]

– Nu dorim  ca, o dată ce relaţiile homosexuale vor fi declarate în mod oficial „normale”, sub protecţia braţului armat al luptei împotriva „disctriminării, homofobiei etc., să asistăm LA EXPLOZIA UNEI PROPAGANDE GENERALIZATE A HOMOSEXUALITĂŢII ŞI A ALTOR PERVERSIUNI în societate şi la alocarea de FONDURI IMENSE grupărilor activiste homosexuale, aşa cum s-a întâmplat în statele aflate în respectiva situaţie [1]

– Nu dorim să se legalizeze şi ADOPŢIILE DE COPII DE CĂTRE CUPLURILE HOMOSEXUALE, tot pe principiul (prost înţeles) al „nediscriminării” faţă de cuplurile heterosexuale – pas care deja a fost făcut în multe state în care s-au legalizat căsătoriile homosexuale [9]

– Nu dorim să asistăm la apariţia unor întregi generaţii de tineri educaţi în „familie” încă de la început în spiritul homosexual şi supuşi unor abuzuri uşor de bănuit, având în vedere că agresarea sau coruperea lor sexuală în cadrul cupurilor homosexuale adoptive nu va fi apărată nici de instinctul matern şi patern, nici de credinţa creştină sau măcar de codul moralei tradiţionale ori de o cultură tradiţională de reprimare a impulsurilor. [10] (studiu statistic : [11])

– Nu dorim eliminarea din legislaţie şi din actele oficiale a DENUMIRILOR DE „MAMĂ” ŞI „TATĂ” (PENTRU TOŢI CETĂŢENII!), denumiri care în noua „logică” ajung o ofensă la adresa diferitelor „minorităţi sexuale” – de exemplu, în Franţa şi Ontario certificatele de căsătorie menţionează acum „PARTEA A ŞI PARTEA B” ÎN LOC DE „SOŢ ŞI SOŢIE”.

Apelative precum „mamă” şi „tată”, „ziua mamei”, „el” sau „ea”, sunt eradicate în şcolile din Canada, în legislaţia din Franţa etc. : [8][12]

În statul Massachusetts cuvântul „SEX” a fost ÎNLOCUIT CU „IDENTITATE DE GEN”; Comisia Anti-discriminare din Massachusetts a amendat regulile și politicile pentru ca acestea să respecte SCHIMBAREA DE LA SEX BIOLOGIC LA „IDENTITATEA DE GEN” : [13][1]

– Nu dorim să plătim amenzi ruinătoare dacă o persoană transgender consideră că nu i ne-am adresat cu apelativul potrivit : [14]

De exemplu, în Canada, ODATĂ CU LEGALIZAREA CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE a devenit discriminatorie adresarea prin care se presupune că o persoană este bărbat, femeie sau heterosexual. Aşadar este obligatoriu să se folosească apelative speciale care să nu trimită la gen, în funcţie de un curriculum special oficial : [8]

– Nu dorim ca, în calitate de simpli cetăţeni, să fim AMENDAŢI, CONCEDIAŢI, obligaţi să PARTICIPĂM LA CURSURI DE REEDUCARE FORŢATĂ sau să fim chiar ÎNCHIŞI dacă vom fi puşi în situaţia de a AFIRMA ceea ce credem – că „mariajele homosexuale” nu sunt bune, că homosexualitatea nu este ceva bun sau sănătos, că este un păcat sau că este imorală -, aşa cum s-a întâmplat în occident în numeroase cazuri: [15][16][17][18][1]

(În Franţa un bărbat a fost amendat până şi PENTRU CĂ A PURTAT UN TRICOU CARE AVEA IMPRIMAT PE EL O FAMILIE FORMATĂ DINTR-UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE! : [19]).

– Nu dorim nici ca  PERSOANELOR JURIDICE PRIVATE (HOTELIERI, COFETARI, FLORARI, FOTOGRAFI, CONSILIERI PRIVAŢI etc.) care au refuzat să aibă relaţii comerciale cu persoanele deviate sexual să fie AMENDATE, obligate să PARTICIPE LA CURSURI DE REEDUCARE FORŢATĂ sau să fie ÎNCHISE, aşa cum s-a întâmplat în occident în numeroase cazuri (Canada, Anglia, New Mexico şi alte state americane etc.) : [8][15][20][21][22][23].

– Nu dorim să se impună şi la noi, prin lege, ACCESUL BĂRBAŢILOR care declară că se cred femei (transsexualii – „T”-ul din LGBT”) la toaletele, dușurile şi vestiarele FEMEILOR, inclusiv în unitățile școlare, aşa cum se întâmplă deja în SUA, începând cu 13 mai 2016 : [24].

Acest lucru a început în statul Massachusetts, ÎN CARE SE LEGALIZASERĂ CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE CU MAI MULŢI ANI ÎN URMĂ : [25].

– Nu dorim sancţionarea PREOŢILOR care AFIRMĂ că homosexualitatea nu este bună sau este un păcat, aşa cum s-a întâmplat în multe state, printre care Suedia, Marea Britanie, Tasmania : [ 26][27][28].

– Nu dorim obligarea PRIN LEGE a BISERICILOR să CUNUNE RELIGIOS CUPLURILE DE HOMOSEXUALI ÎN BISERICĂ, ca de exemplu în Danemarca, prin aceasta forţându-se dizolvarea Bisericii [29] ; nu dorim nici SANCŢIONAREA PREOŢILOR care REFUZĂ SĂ ÎMPĂRTĂŞEASCĂ CU SFINTELE TAINE PERSOANELE LGBT, ca de exemplu în statul Maryland din SUA : [30][31].

– Nu dorim nici ca BISERICILE SAU ORGANIZAŢIILE RELIGIOASE să fie OBLIGATE PRIN LEGE, cu riscul de a fi desfiinţate, SĂ ANGAJEZE HOMOSEXUALI sau să OFERE ÎNSPRE ADOPŢIE COPII CUPLURILOR HOMOSEXUALE, precum în Marea Britanie sau SUA : [32][33][1].

– Nu dorim ca, pe aceeaşi logică şi fără alt contraargument valabil decât morala de sorginte creştină (care însă este abolită ca argument odată cu acceptarea „căsătoriilor” homosexuale), să se legalizeze (şi deja se fac paşi în acest sens) o serie întreagă de alte deviaţii sexuale „nedreptăţite” şi denumite „tabuuri”, precum: POLIGAMIA, INCESTUL, ZOOFILIA, PEDOFILIA, NECROFILIA etc. Argumentele pro vor fi aceleaşi: „iubirea” şi „nefericirea” celor ce nu se pot căsători oficial în diverse moduri deviante.

Astfel:

– în legătură cu   POLIGAMIA, deja în Brazilia a avut loc o astfel de „„căsătorie”, pe aceeaşi bază juridică ca şi „căsătoriile” între persoane de același sex : [34].

– deja, în Vancouver, Canada, UN COPIL poate avea TREI PERSOANE CA PĂRINȚI recunoscuţi oficial, iar în Marea Britanie, un copil poate fi PROCREAT OFICIAL DE  TREI PĂRINŢI: [35][36].

– cu aceleaşi argumente, eliminându-se morala, se fac paşi şi în favoarea INCESTULUI : [37][38][39].

– ţările care au recunoscut așa-zisele căsătorii între persoane de același sex admit acum oficial existența unui grup LEGAL de lobby PEDOFIL : [40].

– De asemenea, după ce, la presiunea lobby-ului homosexual, Asociaţia Americană de Psihologie a legitimat homosexualitatea, în ultimul său raport, pregătit îndelung, a trecut PEDOFILIA la capitolul „orientări sexuale”, revenind apoi, parţial, la presiunea mediilor conservatoare : [41]

– alţi paşi înspre „dezincriminarea PEDOFILIEI”, în Canada : [42]

– de asemenea, în „lumea civilizată” se fac paşi înainte şi înspre ZOOFILIE : [43]

– După trans-genderi, acum și „OAMENII-CÂINE” (oamenii care se cred câini – sau pisici – etc. – care ţin şi ei de „T”-UL DIN LGBT”!) vor „drepturi egale” – şi, în aceeaşi logică, în statele care îi iau în serios, cu preţul propriei lor disoluţii, le vor avea!

În definitiv, dacă este legal, legitim și încurajat ca un bărbat să pretindă că este femeie, de ce n-ar fi posibil să „fie” un câine? Dacă divorțul de realitate este norma și ceea ce contează este doar fantasma din mintea unora, fireşte că această fantasmă poate lua formele cele mai aberante! [44]

                                                          În concluzie:

Având în vedere evenimentele petrecute în ţările care au legalizat căsătoriile homosexuale, este evident că problema nu se mai poate pune în termenii clasici, nu se mai poate spune că este vorba de o luptă pentru o mai mare libertate a homosexualilor.

În realitate este vorba despre a schimba legea/ordinea socială după care TOŢI cetăţenii unui stat trebuie să se ghideze. Odată instituită o stare de fapt prin lege, orice refuz de a se plia la ea a cetăţenilor, orice limitare, ba chiar orice critică vor fi sancţionate de către stat, deoarece vor face atingere legii.

Având în vedere toate aceste abuzuri pe care le-am văzut mai sus, toată această OPRIMARE A OAMENILOR CARE ALEG SĂ RĂMÂNĂ NORMALI ŞI MORALI, ne întrebăm: aceasta este „iubirea homosexualilor, care învinge” şi „toleranţa” lor? Această dictatură LGBT se doreşte a fi o libertate mai cuprinzătoare decât cea „retrogradă”, care a dăinuit în întreaga lume până acum câţiva ani?

Şi de ce oare oare mass media nu spune nimic despre aceste efecte dictatoriale asupra cetăţenilor obişnuiţi?

În realitate, legalizarea căsătoriilor homosexuale nu reprezintă preocuparea infimei minorităţi a homosexualilor, ci agenda unor ONG-uri obscure (fără nicio reprezentativitate la nivelul populaţiei), prezente în aproape toate statele lumii civilizate şi finanţate din exterior, de a-şi impune, prin intermediul puterilor politice internaţionaliste de stânga părerile lor privind SCHIMBAREA FORŢATĂ, la 180 de grade, a noţiunii de om.

Dar nu numai homosexualii beneficiază de un lobby mondial uriaş, ci întreaga manifestare LGBT, ale căror ramificări sunt nesfârşite, deoarece se bazează pe ceea ce poate afirma oricine că se crede, şi omul se poate crede, teoretic, orice! În orice caz, după cum am putut vedea în cazurile de mai sus, această mişcare mondială a început deja să elimine forţat  din societate raportarea la genurile biologice naturale.

Observăm, din dovezile prezentate, că, o dată cu recunoaşterea legală a cuplurilor de homosexuali, pe aceeaşi logică de argumentaţie superficială nu va mai putea fi oprită acceptarea (şi impunerea prin lege!) în societate a niciunei manifestări, oricât ar fi ea de reprobabilă şi imorală.

După cum se vede, există forţe în lume care doresc eliminarea cu totul, nu numai a familiei, ci şi a societăţii normale; însă, în această ţară, suntem o majoritate care nu vom accepta această dictatură a nebuniei.

Degringolada socială care ar urma poate fi oprită numai prin neacordarea niciunui „drept” în plus pentru persoanele LGBT şi prin MENŢIONAREA ÎN CONSTITUŢIE A FAPTULUI CĂ O CĂSĂTORIE NU POATE AVEA LOC DECÂT ÎNTRE UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE, aşa cum au cerut sub semnătură un număr de 3 MILIOANE DE ROMÂNI în primăvara acestui an. [45]

Nu va fi un caz fără precedent, de vreme ce, în Europa, un număr de 17 state (întâmplător, vecine cu România: Italia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Serbia, Muntenegru, Croația, Ucraina, Belarus, Macedonia, Bulgaria, Moldova, Armenia, Azerbaidjan.) – iar în lume, o largă majoritate a statelor – definesc căsătoria ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, în Constituție.

                                                                                                             Semnat: „Anonim 3 mil.”,
deoarece a spune adevărul, a apăra morala, ordinea socială şi siguranţa generaţiilor următoare a devenit, în zilele noastre, un delict!

 

Surse:

[1] http://www.culturavietii.ro/2013/11/28/efectele-casatoriilor-homosexuale-asupra-statului-american-massachusetts/

[2] Associated Press, 14 aprilie 2011.

[3] https://www.lifesitenews.com/news/gender-madness-swedish-pre-school-bans-him-and-her

[4] http://stiripentruviata.ro/din-culisele-campaniei-scolilor-sigure-din-australia-stiu-parintii-cu-adevarat-ceea-ce-vor-invata-copiii-lor-despre-universul-lgbt-comunitatea-lesbiana-gay-bisexuala-transgender/ sau Michael Cook, 2 decembrie 2015, Mercator.net

[5] http://www.culturavietii.ro/2015/06/18/suedia-parada-gay-la-gradinita/

[6] http://www.culturavietii.ro/2014/11/27/germania-doi-parinti-fac-puscarie-cu-randul-pentru-ca-refuza-sa-si-trimita-copiii-la-ora-de-educatie-sexuala/

[7] Traditional Values Coalition, 17 aprilie 2009;

[8] A Warning from Canada: Same-Sex Marriage Erodes Fundamental Rights: http://www.thepublicdiscourse.com/2015/04/14899/

[9] http://www.culturavietii.ro/2016/04/05/dupa-legalizarea-casatoriei-gay-mississippi-anuleaza-interdictia-adoptiei-de-catre-homosexuali/

[10] http://www.activenews.ro/prima-pagina/Un-cuplu-de-homosexuali-din-Australia-a-cumparat-un-copil-pe-care-l-a-abuzat-sexual-timp-de-mai-multi-ani-8395

[11] http://stiripentruviata.ro/cresterea-copiilor-cupluri-homosexuale-un-factor-de-risc-serios-pentru-sanatatea-si-bunastarea-lor/

[12] http://www.culturavietii.ro/2016/06/07/ontario-va-modifica-definitia-parintilor-pentru-include-cuplurile-lgbtq/

[13] https://www.conservativereview.com/commentary/2016/06/massachusetts-house-overwhelmingly-passes-bill-legally-abolishing-biological-sex sau http://www.culturavietii.ro/2016/06/06/sua-massachusetts-primul-stat-care-legalizat-casatoria-unisex-abolit-prin-lege-sexele-biologice-favoarea-genului/

[14] http://www.culturavietii.ro/2016/01/11/new-york-pedepse-aspre-pentru-discriminarea-transgenderilor/ sau http://www.breitbart.com/tech/2015/12/27/nyc-will-fine-you-250000-for-misgendering-a-transsexual/

[15] http://www.radioekklesia.com/stiri/religie/160-discriminarea-religioasa-la-moda-in-anglia

[16] http://moldovacrestina.md/news/franta-prima-condamnare-la-inchisoare-a-unui-opozant-al-casatoriilor-homosexuale.htmlhttp://www.liberonsnicolas.fr/

[17] http://www.telegraph.co.uk/news/religion/10159420/Christian-arrested-for-calling-homosexuality-a-sin-warns-of-real-life-thought-police.html

[18] http://www.straight.com/blogra/411046/anti-abortion-anti-gay-activist-bill-whatcott-admits-defeat-canada

[19] http://rivarol.over-blog.com/article-la-police-verbalise-pour-port-de-sweat-shirt-116968247.html

[20] http://stiripentruviata.ro/curtea-suprema-din-new-mexico-fotografii-crestini-sunt-obligati-sa-accepte-fotografierea-casatoriilor-homosexuale/ sau https://www.lifesitenews.com/news/photographers-guilty-of-discrimination-for-refusing-to-shoot-same-sex-weddi

[21] http://stiripentruviata.ro/de-ce-brusc-drepturile-crestinilor-au-devenit-mai-putin-importante-decat-cele-ale-homosexualilor/ sau LifeSiteNews

[22] http://www.culturavietii.ro/2015/04/27/doi-brutari-crestini-amendati-cu-135-000-usd-pentru-ca-au-refuzat-sa-serveasca-la-o-nunta-de-lesbiene/ sau http://dailysignal.com/2015/04/24/state-says-bakers-should-pay-135000-for-refusing-to-bake-cake-for-same-sex-wedding/

[23] http://stiripentruviata.ro/functionara-americana-arestata-pentru-ca-refuza-sa-elibereze-certificate-de-casatorie-pentru-cupluri-homosexuale/  sau LifeSiteNews.com

[24] http://www.evz.ro/razboiul-toaletelor-va-schimba-fata-lumii-cel-mai-mare-cutremur-ideologic-de-la-darwinism-incoace.html

[25] https://www.conservativereview.com/commentary/2016/06/massachusetts-house-overwhelmingly-passes-bill-legally-abolishing-biological-sex sau http://www.culturavietii.ro/2016/06/06/sua-massachusetts-primul-stat-care-legalizat-casatoria-unisex-abolit-prin-lege-sexele-biologice-favoarea-genului/

[26] Pastor Gets Prison for Sermon”, WorldNetDaily, 8 iulie 2004.

[27] http://semneletimpului.ro/social/gay/predicator-ambulant-arestat-pentru-ca-a-zis-ca-homosexualitatea-e-un-pacat.html

[28] http://stiripentruviata.ro/din-culisele-campaniei-scolilor-sigure-din-australia-stiu-parintii-cu-adevarat-ceea-ce-vor-invata-copiii-lor-despre-universul-lgbt-comunitatea-lesbiana-gay-bisexuala-transgender/ sau Michael Cook, 2 decembrie 2015, Mercator.net

[29] http://m.evz.ro/nici-stalin-nu-a-fost-atat-de-diabolic-statul-ii-arunca-pe-crestini-inapoi-in-catacombe.html

[30] https://www.lifesitenews.com/news/priest-who-denied-communion-to-lesbian-stripped-of-priestly-faculties

[31] http://www.activenews.ro/video/Episcopii-mexicani-isi-risca-libertatea-prefera-sa-mearga-la-inchisoare-decat-sa-incheie-casatorii-gay-119278

[32] http://semneletimpului.ro/necategorisite/liberalismul-fundamentalist-deformarea-conceptului-egalitatii.html

[33] http://semneletimpului.ro/social/discriminare/a-vrut-sa-evite-discriminarea-dar-a-negat-libertatea-religioasa.html

[34] http://www.activenews.ro/externe/Homosexualii-vor-mariaje-in-trei.-In-Brazilia-s-a-oficiat-prima-casatorie-intre-TREI-FEMEI-125907

[35] http://www.ganduridinierusalim.com/canada-un-copil-are-trei-parinti-in-certificatul-de-nastere-doua-lesbiene-si-prietenul-lor/ sau http://news.nationalpost.com/news/canada/vancouver-baby-becomes-first-person-to-have-three-parents-named-on-birth-certificate-in-b-c

[36]  http://www.nbcnews.com/health/health-news/britain-votes-allow-worlds-first-three-parent-ivf-babies-n299076

[37] http://www.independent.co.uk/news/world/europe/german-ethics-council-calls-for-incest-between-siblings-to-be-legalised-by-government-9753506.html

[38] http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/australiaandthepacific/australia/10958728/Australian-judge-says-incest-may-no-longer-be-a-taboo.html  ,

[39] http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/northamerica/usa/11195658/Marriage-between-uncle-and-niece-is-ruled-legal-by-New-York-Court.html

[40] http://www.independent.co.uk/news/world/europe/dutch-paedophile-club-to-fight-their-ban-at-the-european-court-of-human-rights-9622112.html  sau  http://www.culturavietii.ro/2013/04/30/uraciunea-pustiirii-olanda-deschide-calea-si-pentru-legalizarea-pedofiliei/#.UjqssMUp1he

[41] https://www.lifesitenews.com/news/apa-classifying-pedophilia-as-a-sexual-orientation-was-an-error

[42] http://www.activenews.ro/externe/Urmeaza…Un-documentar-al-televiziunii-de-STAT-din-Canada-si-a-propus-sa-arate-ca-daca-cineva-e-pedofil-nu-e-neaparat-o-persoana-rea-si-sa-demonteze-alte-preconceptii-gresite-despre-pedofili-133430 sau http://www.cbc.ca/firsthand/features/four-misconceptions-about-pedophiles

[43] http://www.activenews.ro/externe/Canada-a-legalizat-relatiile-sexuale-intre-oameni-si-animale-134072 sau http://www.independent.co.uk/news/world/americas/bestiality-legal-canada-supreme-court-a7073196.html

[44] http://www.culturavietii.ro/2016/06/04/dupa-trans-genderi-acum-si-trans-speciistii-vor-drepturi/

[45] http://coalitiapentrufamilie.ro/

Sursa: Justitiarul

Related Posts

12 Responses “Scrisoare deschisă către politicieni, jurnaliști și susținătorii căsătoriilor homosexuale”

  1. Gheorghe si Ion asupriti de straini says:

    alogenii, strainii, ne gonesc din tara noastra, ne jefuiesc, ne extermina pas cu pas ca un lucru bine facut… cu “valori” occidentale….
    si noi dormim….pana cand ?
    trezeste -te Gheorghe, trezeste -te Ioane !!!

  2. vlad tepes says:

    Apartenența la blocul euro-atlantic ne-a transformat într-o colonie second hand, exportator de forță de muncă ieftină pentru Vest, tarla de resurse minerale date pe degeaba „partenerilor”. Din punct de vedere cultural, blocul euro-atlantic este Sodoma și Gomora, ca ideologie, promovând agresiv drepturile homosexualilor, ideologia încălzirii globale, spectrul fals al suprapopulării planetei, teroarea terorismului, combinând „politicile fricii” cu cele ale utopiilor globaliste (guvernanță europeană, guvernanță globală etc.).

    De cealaltă parte, se află Rusia, uneori în tandem cu China și cu alte țări în relativă ascensiune. Rusia are meritul de a fi singura putere de anvergură mondială care, la nivel ideologic, propune o alternativă Sodomei și Gomorei euro-atlantice: accentuând valorile tradiționale ale familiei, respingând propaganda homosexuală, contrazicând teza suprapopulării și a încălzirii globale.
    Ne ajută la ceva apartenența la complexul euro-atlantic? În afara statutului de colonie – teren („poligon”) de experimente sociale și de teritoriu util pentru câteva garnizoane militare, nu. Din punct de vedere al securității naționale, apartenența la NATO și UE ne oferă doar ILUZIA protecției.

  3. Gina says:

    Recunoasterea legala a CUPLURILOR LGBT Q.
    Fenomenul exista, se amplifica. De ce recunoastere legala?! Demersuri legale, subiecte de campanie electorala, DE TINUT AGENDA, MINTEA OCUPATA. In folosul cui?! Cine cu cine se casatoreste, reproduce, creaza, face amor, ET C. Subiect fierbinte, clocotit, hibrid. Casatorie, parteneriat civil, act sexual. Atragerea unui potential partener: sexual, strategic, elector: sexual, strategic, votant: sexual, strategic. Sex si strategie. Drept sa va spun, am vazut animale care se “culca” unele cu altele in public, dupa ce in prealabil se curteaza, adulmeca, cad de acord in limbajul lor specific, animalic, dobitocesc. N-am vazut, auzit despre animale facand sex cu puii lor, cu obiecte in tema: zgarda, ciolan, castron, cotet, sau cu cadavre. O fi si omul un animal – dar un animal indumnezeit. Si aceasta este singura insusire dintre toate cate i se pot atribui omului, capabile sa-l SMULGA din lumea animala si sa-l INALTE deasupra ei. O ALTA VERIGA, rezultat al ingineriei de LABORATOR?! Un ALTFEL DE EXPERIMENT.
    Reproducerea este o caracteristica fundamentala a oricarei fiinte si se realizeaza prin participarea a doua organisme de SEX DIFERIT. Ea este rezultatul fecundarii ovulului de catre spermatozoid. Organizarea morfofunctionala a sist. reproducator la ambele sexe este extrem de complexa, gonadele avand si functia de a SECRETA HORMONI SEXUALI. GENETICA SEXELOR, ca si GENETICA in general, se gaseste intr-o perioada de continuu PROGRES, pentru ca … descoperile se succed cu o mare repeziciune, cercetarile se intensifica si se DIVERSIFICA pentru a patrunde in noi domenii, crea noi specii, rase, soiuri, ET C. GENETICA SEXELOR ESTE O PROBLEMA … DE BIOLOGIE … CU MULTIPLE IMPLICATII…TEORETICE SI … PRACTICE…ELECTORALE …POLITICE…CONTROL PLANETAR. RAZBOI ECONOMIC. RAZBOI CLIMATIC. RAZBOIUL STELELOR. RAZBOIUL SEXELOR. REVOLUTIA SEXUALA GLOBALA – PARTE INTEGRANTA A RAZBOIULUI HIBRID. Jihad, Armaggedon sau cum s-o mai denumi acest mod de viata, traiul de zi cu zi, pe minunata planeta.

    MAI, oameni buni, buni, buni, # buni, frumosi, luminosi, sclipiciosi…MAI DRAGILOR, # DRAGILOR, copilaria, copilaria, copilaria, # copilaria este ASEXUALA. Un copil sexualizat isi pierde copilaria. Privind la scene obsecene si pornografie, imagini sexuale, copilasul isi pierde simtul rusinii. Se excita, tulbura psihic, emotional, comportamental, devine violent, TRANSFORMA INTR-UN MONSTRU. UCIDE! Ucide de mic din motive cum ar fi ca bunica nu-l lasa ore intregi la calculator, sa se joace cu obiecte sexuale, vibratoare, catuse, bici sau, dupa cum evolueaza fenomenul, cercetarile in domeniu, ucide pt ca nu i se permite sa se masturbeze in public, supermarket, fast-food, ca asa-i fanny, cool, corect politic, democratic … legal!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!# !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Se vede treaba ca lucrurile venite din occident nu-s tocmai OK, nici din perspectiva aliantelor, parteneriatelor geo politice, strategice, UE, NATO, nici din pdv al evolutiei vietii in areal. Subminare ec, defrisare, devalizare, dezbinare, depersonalizare, atentat la identitate, individuala, nationala, planetara, atentat la credinta, la familie, obiceiuri, traditii specifice, atentat la iubirea de LOCUL in care am vazut lumina zilei, sfanta si binecuvantata Patrie, discriminare pe fata: sunt indusa in tara mea, in stare de teNbelizare cronica in puseu acut, sa iau de bun, corect, moral, legal, natural, divin, adevarat, tot ceea ce contravine moralei, bunului simt, legii divine.
    DEVIANTA SEXUALA: VERIGA INTERMEDIARA SEXUALA. # SEXUALA. # SEXOASA. # SEXUALIZATA.

    Intre NORMAL, NATURAL, de la Dumnezeul Cel Adevarat, Creatorul a toate cate sunt stiute si nestiute, vazute si nevazute, detectabile si nedetectabile cu capacitatile umane actuale!!! … la ANORMAL, PATOLOGIC, ARTIFICIAL-EXTREM, un alt fel de STAPAN, cu S, cu, M, cu D, cu X, A,ET C … prin … DEVIANT. HIBRID. Alta veriga in lantul trofic al sexualizarii. Pentru …?! VOTURI?! In numele legii electorale?! E de bine?! In situatii similare, de-a lungul vremurilor: ce s-a intamplat cu civilizatiile pe planeta Pamant?!
    Fenomenul exista, se extinde … Se impune analiza ATENTA de la caz la caz. In pace, intelepciune, iubire, # in sensul adevarat, divin al iubirii.

    Au DISPARUT…

  4. ... says:

    # COLIVA

  5. lex says:

    Distrugerea libertatii in numele libertatii. Un non-sens. In cazurile universale de non-sens, universul actioneaza “ope legis”, ca vrem-nu vrem, ne place-nu ne place.

  6. Lacramioara says:

    Sa votez cum ar veni, pentru DEVIANTA?!

  7. Violeta says:

    ………STITI CUM SPUNE CARAGIALE: FIEC VOTEAZA CU CINE VREA SI DIN URNE IESE CINE TREBUIE…IN STRATEGIA DE FATA… IESE DEVIANTUL, MUTANTUL, ZOOMBIZATUL DE SERVICIU PLANETAR…IN OP PERS O ANOMALIE EXTREMA. Fara sa generalizam, intram in derizoriu, TERENURI MLASTINOASE, MOCIRLOASE, exista-n lume cupluri de genu’ absolut incantatoare … insa, fenomenul nu se impune a fi extins, din ratiuni care privesc rasa umana intocmai cum este lasata pe fata Pamantului de catre Creator, Inteligenta Suprema datatoare de viata in infinitul univers, Allah sau cum doreste fiecare sa denumeasca.
    Reproducerea naturala e una, reproducerea artificiala, genetic hibridata, ET C, alta. Adica, in ce directie … cu reproducerea si rezultatele acesteia pe planeta Pamant?! Incotro….?

  8. unul says:

    Violeta – Creatorul este unul singur, bunul Dumnezeu. Allah nu este alt nume pentru Dumnezeu, ci este numele unui zeu al panteonului arab politeist (zeul al lunii), fiind preluat de acolo, iar islamul nu este o religie, ci un sincretism ideologic.

  9. ... says:

    Bunul Dumnezeu Dragutu’

  10. gheorghe says:

    Bine zis “unu” catre Violeta!
    Violeto! – cu ameteli, rataciri din astea “cum doreste fiecare”… am ajuns sa vedem idiotii si dobitoacele vorbitoare spurcand mintea, viata in jurul lor.
    Nici un cuplu de inchinatorin la fecale nu poate fi “minunat”:

  11. ... says:

    Mecanisme
    Mecanismele ereditatii
    Genetica – stiinta ereditatii, variabilitatii si reproducerii organismelor. Cercetarea biologica alaturi de OBIECTIVUL CUNOASTERII SECRETELOR VIETII, ale NATURII, TREBUIE sa foloseasca REZULTATELE CUNOASTERII in vederea transformarii naturii in folosul omului, sens in care se releva necesitatea crearii unor noi soiuri si rase de animale, mai productive si de calitate superioara. Reproducerea si variatia genetica (celula, gametogeneza, cromozomi, gena, sinteza acizilor nucleici “in vitro”, evolutia subst. ereditare, transmiterea si distributia genelor la descendenti, mecanisme, determinari, determinarea sexului, rolul cromozomilor X, Y, W in determinarea sexului heterogametic, anomalii in determinarea si dezvoltarea sexelor ET C). ANOMALII IN DETERMINAREA SI DEZVOLTAREA SEXELOR. GINANDROMORFISM. Uneori, datorita unor ANOMALII in SEGMENTAREA ZIGOTULUI sau in DIVIZIUNEA MITOTICA EMBRIONARA, apar INDIVIZI cu parti ale corpului tipic mascule si altele tipic femele. Fenomenul a capatat denumirea de GINANDROMORFISM ( de la grec. “gyn” – femela; “andro” – mascul). Acest fenomen apare destul de des la nevertebrate. Astfel, a fost descoperit la albine, fluturasi, musculite, paianjeni, crustacee. Indivizi ginandromorfi apar insa si la unele animale mai evoluate, inclusiv la om.
    La “Drosophila melanogaster”- musculita de otet, ginandromorfii provin din zigoti XX (SEX FEMEL), care au pierdut in unele dintre celulele embrionului un cromozom X in primele diviziuni; astfel, ca jumatate a corpului are structura XX – FEMELA, iar cealalta jumatate structura XO – MASCULA. Studiile au aratat ca frecventa ginandromorfilor la Drosophila este de aproximativ un individ ginandromorf la 2000 indivizi normali. Ginandromorfii sunt incapabili de a se reproduce, datorita dezvoltarii anormale a oeganelor sexuale.
    La om, ginandromorfii si “mozaicurile sexuale” se formeaza din zigoti XY (MASCUL) care pierd in cursul primei diviziuni mitotice un cromozom Y din una din celule. In acest caz, cele doua celule rezultate din segmentarea zigotului vor poseda: una 44 autozomi + XY, din care se va dezvolta jumatate de corp cu caracteristici mascule, alta 44 autozomi + XO, din care se va dezvolta jumatate de corp cu caracteristici femele. Despre ANOMALII DETERMINATE DE NON-DISJUNCTIA HETEROCROMOZOMILOR, vezi “Mecanismele ereditatii”, pagina 244 si urm. Editura Albatros, Bucuresti, 1978, prof. univ. dr. doc. Teofil Craciun, dr. biolog Minodora Patrascu.
    La “Bombyx mori”-viermele, viermele de matase, sexul este dependent de herezomii Z si W.

    Ca Adam a fost creat “dupa chipul si asemanarea” Creatorului, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, lumina din lumina, si Eva din “coasta” lui Adam … ar rezulta ca … ar fi gemeni unicelulari (monozigoti) urmand nota armonizarii stiintei cu religia in spiritualitate, in Adevar, pe Cale, traind constient Viata, “in spiritum sanctum reviviscimus”.

    “Frumos
    Este cerul
    Senin sau manios
    Un aforism celebru
    Te face sa TRAIESTI
    Nu-i maini,
    Nici azi
    Nici ieri –
    Timpul …”

  12. Gina says:

    INCOTRO CU MECANISMELE EREDITATII PE PLANETA PAMANT?!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss