C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Orbirea patimii

Nu știu alții cum sunt dar eu, de câte ori trebuie să critic pe cineva, am așa, un sentiment de automutilare. Am fost învățat cu măsura și toleranța față de greșelile celorlalți. Tata, de pildă, îmi spunea așa: înainte de a începe să vorbești pe cineva de rău imaginează-ți că persoana respectivă e de față, te vede și te aude. Foarte dur exercițiu! Și, cel puțin pentru mine, atenuator în bună măsură de excese și culpabilizări nemeritate.



O să spuneți că, după multele și acidele polemici purtate prin intermediul acestui blog, nu prea s-ar zice că am ținut cont de sfatul tatălui meu. Vă contrazic cu hotărâre! Și vă asigur că, față de personaje ce m-au incitat prin conduita lor să  le mușc și să le găuresc cu cuvântul, personaje gen Traian Băsescu (pentru a exemplifica prin everestul ticăloșilor), mereu mi-am impus ca atunci când scriu despre ele să îmi închipui că sunt prezente în fața unui monitor de unde mă aud și mă văd.

Față de acest fel al meu de a mă referi critic la alții, de a încerca să pun o surdină de civilitate între impulsul strident al patimii și persoana luată în vizor într-un articol sau altul, mărturisesc că rămân mereu contrariat cu câtă ușurință se lipsesc unii comentatori (din media sau de pe acest blog) de un astfel de filtru. Cu câtă ușurință jignesc, disprețuiesc, calomniază, vădit disproporționat în raport cu realitatea. Iar, pe de altă parte, lingușesc, idealizează, deifică în aceeași disproporție, în funcție de interesele și, mai ales, de patimile lor.

Toate aceste gânduri mi-au fost provocate de duelul de la distanță dintre Tudorel Toader și Augustin Lazăr și reverberațiile acestuia în presă.

Distanța reală dintre cele două personaje, în termeni de profesionalism, etică și comportament instituțional, mi se pare uriașă și de domeniul evidenței. Avem, într-o parte, competență, distincție, bună creștere si curaj, iar în cealaltă parte incompetență, servilism și apucături de aparatcic hârșit ce combină, într-o dizgrațioasă proporție, versatilitatea cu lașitatea.

Cât de orbit de patimă să fii ca, într-o astfel de inegalitate  stridentă între doi oameni total diferiți să răstorni pe dos balanța valorii și să încerci a-l pune la zid pe cel care lucrează cu legea și logica de partea lui doar pentru că celălalt, prin tertipuri rușinoase și descalificante, face tot ce poate pentru a perpetua spiritul de gașcă și abuzul care, în acest moment, ție îți convin.

Da, ministrul justiției Tudorel Toader încearcă să-l destituie pe procurorul general Augustin Lazăr care s-a dovedit a fi o unealtă a statului paralel, catastrofală pentru credibilitatea justiției române. În logica lucrului bine făcut (dar bine făcut cu adevărat, nu cu dispensa subiectivă de la Palatul Cotroceni) oamenii de bună credință ar trebui să-l susțină pe Toader sau pe Lazăr?

E atât de simplu!

Și atât de compromițător pentru haștagienii care, din patima urii față de PSD și Dragnea, nu mai sunt în stare să distingă între bine și rău.

Orbirea patimii distruge și lucrurile bune pentru care aceștia luptă. Cum să îi mai creadă cineva că sunt bine intenționați și că doresc, cu adevărat, legalitate, cinste și progres național, când, în lupta lor pentru aceste obiective nobile susțin politruci, canalii, torționari?

Sursa: Contele de Saint Germain

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss