C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Lumea lui Alexandru Petria și șocul unui predictibil viitor

Cred că, uneori, e frumos să vorbim și de prieteni, iar eu, nefiind un colecționar, am foarte puțini, înspre deloc. Ca orice om pe care îl consider prieten, bărbat sau femeie, Petria e o excepție. Mda, face 51 de ani, și o spune apăsat, ca un bun jurnalist, iar Petria a fost unul de anduranță, că globalizarea este dialectica lăcomiei, iar faptul că e împotriva globalizării este un alt lucru care ne apropie. Petria vine cu lumea lui, una urâtă în goliciunea ei, o lume în care fascismul neoliberal are un mariaj reușit cu marxismul cultural. 



Petria nu e un prieten amabil întodeauna, dar nu e un prefăcut. El nu cântă imnuri de slavă, nimănui, și nu e curios de cei care o fac, fiind un scriitor care își știe valoarea. Punct.

Petria nu scrie să dea bine, nu vrea asta și îl doare fix la cinci metri în fața bocancului de toate găștile literare. Nu îți va spune niciodată că ești scriitor, dacă nu ești. Nu vrea și nu poate! Aici, din nou, suntem de acord. Nici eu nu vreau într-o gașcă literară. Mi se rupe. Bun. Petria, pe lângă că e un bun scriitor, e un bun analist politic. Și, aici mă enervează. Credeam că sunt unicul împărțitor al sacului cu merinde politice. Petria știe ce scrie, iar omul e bun în ceea ce face. Și mai am încă un motiv uriaș să țin la Petria: e apicultor. Despre apicultori se spune că sunt oameni cu suflet bun, altfel, cică i-ar înțepa albinele mai mult decât trebuie. Acum, pe bune, mă gândesc, cum îl știu eu, că va spune: No, ce tot scrie Cordoș ăsta? Nu asta vreau de la el, vreau să scrie sincer despre cum văd eu lumea! Știe el ce știe, cartea asta mă roade, pentru că este un adevărat manifest antiglobalizare, pentru că descifrează în alte chei lumea.

Petria îi sperie pe simadicoși, el vorbește despre lucruri sensibile într-o Europă sufocată de amabile imbecilități și într-o Românie a non valorilor. Începe abrupt, de parcă ne-am afla în 1933, atunci când Adolf Hitler a devenit Cancelar, doar că nu e vorba de Cel de-al Treilea Reich, ci de un al diktat, cel al corporațiilor și al corectitudinii politice. Cu Petria mergem cumva pe o imperceptibilă linie a istoriei: de la dictaturile fasciste și comuniste la dictatul globalizării și al banului care a transformat factorul politic într-o anexă de plastilină a corporațiilor și a marilor interese de factorul economic. Sună dur, sună amenințător pentru mic-burghezul din voi, dar Petria nu e un scriitor comod pentru nimeni, nici măcar pentru el.

Taie în carne vie! Vă mai dau un exemplu: mulți comit greșeala capitală de-a confunda bunăstarea cu libertatea!!! Tare asta, nu? Dar Petria nu iartă nimic, continuând cinic: ”Totalitarismul financiar asigură o bunăstare relativă în Europa și America de Nord, în rest – Dumnezeu cu mila, adică exploatare fără remușcări. E un totalitarism prin intermediari, cu o singură ideologie reală- profitul”.

Revin la fraza care mă obsedează: Globalizarea este dialectica lăcomiei.

Marx şi Engels au preluat din dialectica hegeliană numai “sâmburele raţional”, i-au îndepărtat învelişul idealistic şi au continuat dezvoltarea sa pentru a-i acorda forma ştiinţifică modernă. Marx spune: “Metoda mea dialectică nu este numai fundamental diferită de cea a lui Hegel, ea este direct opusă. Hegel transformă procesul de gândire cu numele de Idee într-un subiect independent. Procesul de gândire este de demiurgul (creatorul) lumii reale iar lumea reală este numai forma exterioară, fenomenul noţiunii de Idee. Pentru mine, din contra, idea este numai lumea materială reflectată de spiritul uman şi transpusă în formele gândirii.” Știți cine a spus-o: Iosif Visarionovici Stalin, în 1938, arunci când pregătea epurările din Partid și Armată, idei, idei preluate, spune Petria, de globaliști: ” Îi întâlnești pe străzi, prin cluburi (…) Ascultă o muzică lălăită, fără personalitate. Vorbesc pretențios, dar majoritatea sunt tabula rasa în raționamente, dialectica fiindu-le apropiată ca extratereștrii. Exersează atletismul superficialității crase, confrundând tinerețea cu o virtute în sine. Acum, hipsterii vor sări în sus, chiar de turul pantalonilor, îl vor înjura pe Petria, pentru că el le-o spune în față: ”Au convingerile induse că-s buricul lumii, că-s o elită civilizatoare. Autoiluzionarea le vine ca turnată, erectă falsa importanță. Au credința că sunt liberi și frumoși, când, de fapt, reacționează precum subiecții din experimentele cu demonstrarea reflexelor condiționate. De unde au apărut? Din refluxurile globalizării și ale consumerismului tâmp, care au distrus pretutindeni învățământul și reperele culturale. Doar că pumnul în gura hipsterilor vine acum: idioți utili, după formularea lui Lenin!

Vă spuneam că Petria nu e un scriitor amabil, dar nici unul care să se sperie ușor, asta pentru că noii activiști culturali și filosofi – he, he, parcă îl văd pe Vișan în Cel mai iubit dintre pământeni – nu prea înțeleg ce spune Petria. Asta nu pentru că sunt idioți, ei sunt puțin mai mult: analfabeți funcțional. Vorbesc limba engleză, dar nu îl înțeleg pe Shakespeare, iar pentru JD Salinger au nevoie de mult, asta pentru că dacă te speli pe cap, e preferabil nu și pe creier…

Esențială pentru gânditorul Alexandru Petria este rușinea de prostia care s-a instalat la fiecare nivel al societății globaliste, i-ar fi rușine de cititorii săi dacă l-ar crede că îi este rușine să creadă în Dumnezeu, nu, Petria crede în Dumnezeu și o spune scurt, concis și obiectiv și nu cred că știți de ce: Petria e poet, e un poet care a înțeles că au revenit vremurile, le trăim acum când se încearcă să fim reeducați mental, spune el, ca în închisoarea de la Pitești, în anii stalinismului, vorbind și de Khmerii roșii. Metodele zilei sunt încă destul de soft, însă cine garantează că nu se va asuma o altă etapă?

Răspund eu: nimeni nu ne garantează nimic, iar etapa de care Petria face vorbire e în block starturi. Dacă l-ai citit și pe Gustave Le Bon, vei înțelege cât de bine îl completează și îl explică Alexandru Petria.

În ce privește sentimentele și etica maselor, Le Bon subliniază câteva elemente definitorii: impulsivitatea, mobilitatea și irascibilitatea maselor, capacitatea lor excesivă de a se lăsa sugestionate și capacitatea lor de a contagia un număr cât mai mare de indivizi, exagerarea și simplismul sentimentelor, precum și intoleranța, autoritarismul și conservatorismul acestora. „Masele nu cunosc decât sentimente simple și radicale, opiniile, ideile și convingerile ce le sunt sugerate fiind acceptate sau respinse în bloc, drept adevăruri absolute sau erori nu mai puțin absolute.” Știm cu toții cât de intolerante pot fi credințele religioase. Este evident, deci, că masele nu respectă anumite reguli ale eticii, mulți psihologi afirmând că masele au un nivel moral foarte jos.

Ce zice Petria, “mai” complet, mai direct, cumva invers proporțional: ”De la democratica voință a majorității, certificată prin vot, în societatea actuală s-a ajuns la acceptarea terorismului minorității. Aberația corectitudinii politice a dat nas unor marginali care, normal, n-ar merita să stea pe străzi fără să se rușineze. Ei acuză dictatul majorității, cu ochi exoftalmici și voci guturale, și în acest fel nu sunt de acord nici cu nucleul democrației, decizia în urma votului. Ar prefera o dictatură a intereselor lor imediate și ar denumi-o fără jenă culmea democrației. Ipocrizie multilateral dezvoltată. Dacă-s prea înfierbântați, merită să reglezi tulumbele cu apă pe ei și să le încingi bastoane pe spinare. Nu ai ce trata cu dușmanii democrației!”

„Cum văd lumea” a lui Alexandru Petria este o carte completă: nu uită pe nimeni, nu uită nimic, globaliști, gay sau lesbiene, soroșiști și neomarxiști, idioți, nevolnici și politicieni, ghiolbani, maneliști și creștini asexuați, sociopați și psihopați. Să nu credeți că uită de intelectuali, doar că, Petria, intelectual de stânga, le acordă ceva mai multe minute pentru întrevedere, pentru că la ăștia le-o spune de la obraz, așa ca într-o familie, una în care membrii ei se urăsc sincer: ”Prima datorie a unui intelectual este de-a nu tăcea. E un amănunt că adevărul său merge pe firul apei ori împotriva curentului. Dacă pune mai presus propriul confort, siguranța, decât nevoia de a-și exprima gândurile, devine o arătare perversă, jalnică (… ) Un intelectual, un scriitor care nu-i în stare să discute cu un șofer, cu un manipulant de cadavre, cu un pescar e un trist”. Aș vrea să continui, dar e bine să citiți cartea, să gustați din dreptatea împărțită de Metre (așa îl alint eu pe Petria), să vedeți cum distribuie în mod echitabil palme scriitorului fad și neobrăzat, fals, dar și intelectualului din fața unei catedre, unor profesoare de limba română ”nevizitate de har, care au încercat să ne transforme în automate de învățat și redat comentarii literare (…), femeile sărace cu duhul”. Le toacă Petria, mai mărunt ca macul.

Citind cartea „Cum văd lumea”, am mai aflat ceva: Alexandru Petria e om politic, unul care știe bine ce ar avea de făcut, păcat că lumea e construită prost: ”Nu omul contează pentru economie, ci invers- economia pentru om. Omul este scopul, nu mijlocul, după linia trasată de Kant”, spune, printre altele, dignitismul lui Petria. Pragmatic, Petria își face o profesionistă campanie electorală, știind că oul e dogmatic doar la Nichita Stănescu, Hrusciov fiind în altă dogmă: ”Ideologia dignitistă are trei trăsături principale:
1. alocația de demnitate, un venit livrat de stat fiecărui cetățean de la naștere până la moarte, pentru ca nevoile fundamentale să nu îi cenzureze libertatea,
2. votul direct, electronic, care duce la desființarea parlamentelor, oamenii neavând nevoie de intermediari, adică de parlamentari care să le reprezinte interesele,
3. suveranitatea statelor nu suportă discuții,
4. fiecare stat trebuie să aibă controlul asupra băncilor, a industriei de armament, a celei farmaceutice, a energiei și a rezervelor de apă.

Dacă aplicarea dignitismului ar reuși, nu ar putea schimba lumea foarte repede, dar, cu siguranță, ar face-o puțin mai bună, mai atentă cu omul, mai amabilă cu cel sărac: ”Alienarea prin muncă e o noțiune perimată. Astăzi omul se confundă cu însăși munca pe care o desfășoară într-o rețea specifică, orice altă activitate e secundară. Nu-i de mirare că a abandonat ființa, s-a retras din eternitate, iar istoria nu-l mai interesează defel.” (Ovidiu Hurduzeu).

Dacă citiți cartea, veți afla că Petria a furat cărți. Nu e singurul, în clubul acesta select al hoților de cărți mă înscriu și eu, dar, cred că, dacă Petria se năștea într-un loc unde inteligența, capacitatea de analiză, sinteză și predicție ar fi înțelese corect, iar intelectualii și-ar recunoaște valoarea, atunci dignitismul ar fi cel puțin o materie de predat la universități. Cel puțin… Dar un asemenea loc nu există, iar Petria, dincolo de lumea lui, mai stăpânește o lume: poezia, cu adevărurile ei ascunse bine de ochiul și creierul profanului și codurile ei greu de deslușit și care te duc direct la Dumnzeu. De aia scrie Petria așa de bine…

Autor: Alin Cordos

NOTA REDACȚIEI:

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss