C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ion Cristoiu: “Un stîlp de nădejde al Binomului SRI – DNA: denunțătorul de serviciu!”

Episodul al treilea din serialul care e interviul cu Sebastian Ghiță s-a ocupat pe larg și în chip insistent de ceea ce aș putea numi mecanismul Denunțătorului de serviciu în cea mai mare Diversiune postdecembristă de la cea cu Teroriștii din decembrie 1989: Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote.



Nu întîmplător continui să folosesc sintagma Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote și după apariția, prin imitare a procesului din America, a formulei Statul paralel. Deși mult mai spectaculoasă și cu mult mai multe semnificații metafizice, formula Stat Paralel sau Deep State, invocată de Donald Trump în campanie e practic inutilizabilă la noi. Candidatul la președinția Americii s-a referit la ceea ce s-a numit de mai mult timp Birocrația de la Washington, altfel spus, o structură alcătuită din instituții ale statului de drept, inclusiv cele de forță, cu ambiții de a decide în locul politicienilor aleși.

O structură alcătuită din mai multe instituții, deseori în conflict, care acționează în numele unor idealuri de Americă, văzute ca fiind neglijate de politicieni. Pînă acum nici măcar Donald Trump n-a putut dovedi existența unor altor interese – desigur, antidemocratice – din partea Statului paralel, decît cel de a conduce țara.

În cazul României din ceea ce eu aș numi, la sugestia lui Mirel Curea, Noul obsedant deceniu (voi explica altădată ce-am vrut să spun prin asta), n-am avut de a face cu o birocrație, ci cu o Gașcă, formată la început pentru soluționarea unor chestiuni de siguranță națională sub comanda lui Traian Băsescu, dar care, profitînd de structura constituită ad-hoc, a început să funcționeze, fără să știe Traian Băsescu și uneori împotriva acestuia (a se vedea afacerea cu fratele, primul semnal dat lui Traian Băsescu că Ei sînt mai puternici decît el, afacerea pozele de la Paris), și s-a sudat în timpul mandatului său și prin numeroasele sindrofii (petreceri, festivități, curvăsării). Acest Grup a folosit lupta împotriva corupției pentru a-și rezolva răfuielile lor politico-mafiote.

Abordînd cu Sebastian Ghiță tema denunțătorului, m-am confruntat cu tendința acestuia de a mă folosi în interesele sale, despre care n-am știre, deși le bănuiesc. Așa se explică desele și poate enervantele mele intervenții de aducere la subiect și de lămurire a unuia dintre cele mai importante mecanisme prin care lupta împotriva corupției a fost folosită pentru răfuieli politico-mafiote.

Instituția denunțătorului e folosită peste tot în lume de către organele de anchetă. Ca și la noi, organele de anchetă au la dispoziție prevederi legale prin care denunțătorul poate primi o pedeapsă mai mică decît ar merita-o dacă denunță și alte persoane decît cele deja anchetate de investigator. În Antimafia din Italia instituția se numește a Pocăitului. Așa cum se vede și din interviu, denunțătorul dintr-un dosar nu poate fi folosit decît în legătură cu dosarul respectiv. Spuneam în interviu că dacă un om de afaceri e convocat la DNA sub suspiciunea de a fi făcut afaceri de corupție cu lalele, firește că primul gînd al procurorului e să vadă dacă nu cumva afacerea, de regulă un contract dubios cu statul, n-a beneficiat de implicarea unui demnitar sau chiar a unui înalt demnitar. Întotdeauna, orice procuror care se respectă, cînd investighează o afacere de corupție, caută atît să descopere și sancționeze întreaga rețea, cît și să descopere și să sancționeze complicitățile la nivel înalt. Nu pentru că procurorul ține să-și facă din asta un motiv de glorie, ci pentru că afacerile de corupție sînt cu atît mai grave cu cît ele ating nivele înalte ale statului. E normal ca procurorul să vadă dacă nu cumva omul de afaceri a beneficiat de complicitatea unor miniștri, a unor șefi din Poliție. Descoperirea și sancționarea acestora e benefică pentru societate din două puncte de vedere. Pe de o parte pentru că scoate din joc un punct putred al statului, pe de alta pentru că descurajează pe alți demnitari să se apuce de furat.

Cum apare mecanismul Denunțătorului în interviul lui Sebastian Ghiță?

Ca un instrument de răfuieli politico-mafiote și nu de descoperire a adevărului.

Am încercat împreună cu Sebastian Ghiță, pe parcursul episodului, să deslușim cum a funcționat și funcționează mecanismul denunțătorului ca instrument de Poliție politică.

La un moment dat, eu am vorbit despre cazul Ovidiu Tender. Un caz căruia i-am consacrat două editoriale în 2015:

Cel din 1 martie 2015 și cel din 10 iunie 2015. În cel din 10 iunie 2015, scriam că în 28 ianuarie 2015 Binomul SRI-DNA era în mare încurcătură.

Alina Bica, arestată preventiv, fusese trimisă în judecată pe 15 decembrie 2014. Nu mai putea fi ținută după gratii. Binomul voia însă să rămînă mai departe. Îi supărase rău și pe Florian Coldea și pe Codruța Kovesi vorbind după ce fusese trimisă la pușcărie. Pentru asta era nevoie de un nou dosar. Acesta fusese pus la fiert pe 16 decembrie 2014. Un dosar avea nevoie de un denunț. S-a apelat în acel moment la Ovidiu Tender. Acestuia i se spune să se urce în mașină și să depună la DNA un denunț prin care o acuza pe Alina Bica de a fi fost mituită de el. Alina Bica rămîne la închisoare și se pricopsește cu un nou Dosar făcut de DNA. Ovidiu Tender avea un proces la Apel. Într-un dosar fără nici o legătură cu cel în care depune el denunț. În schimbul denunțului, de care Binomul avea nevoie, i se promite că va primi o pedeapsă mult mai ușoară ca la Fond. Pentru asta pe 16 aprilie 2015, Ovidiu Tender primește de la DNA, sub semnătura lui Gheorghe Popovici, procuror șef de secție, o țidulă prin care e anunțat că beneficiază de prevederile dispozițiilor art. 19 din legea nr. 682/2002. Denunțul lui Ovidiu Tender n-avea nici o legătură cu procesul de la Curtea de apel, pentru care primește celebrul 19. Era, cum spune Sebastian Ghiță în interviu un fel de mituire din partea DNA, pentru că făcuse un denunț la cerere, comandat de Binom. Ovidiu Tender devenise un denunțător la ordin.

Așa cum arată Sebastian Ghiță, prin această mituire în numele articolului 19, s-a ivit în România denunțătorul de serviciu, cel care e pus să scrie un denunț dictat de procuror împotriva unei ținte. Vlad Cosma a fost unul dintre acești denunțători. Pentru a obține hîrtia cu articolul 19, el a scris și semnat 12 denunțuri despre țintele stabilite de DNA Ploiești. În timp ce lucra cu procurorii DNA Ploiești, suspectînd că aceștia nu-i vor da 19, s-a autoînregistrat.

S-ar putea face o listă în toată regula cu denunțătorii aflați la dispoziția Binomului. Fiecare dintre acești are la activ zeci de denunțuri împotriva țintelor stabilite de Binom, fără nici o legătură cu dosarul pentru care au fost anchetați. Aceasta deoarece denunțătorii de serviciu au fost la început acuzați într-un dosar. După ce li s-a prezentat acuzația, de regulă fără avocat, procurorul a pus deoparte dosarul și i-a întrebat dacă n-au un denunț despre X sau Y, promițîndu-le că vor beneficia de articolul 19. Ca și în cazul Vlad Cosma, dacă acesta răspundea că nu știe nimic, procurorul îi spunea, nu-i nimic, îți voi dicta eu ce să conțină denunțul, tu nu trebuie decît să semnezi. E ceea ce fac procurorii de la Unitatea de elită Ploiești cu Vlad Cosma chemîndu-l să depună denunț ori de cîte ori au nevoie de un denunțător. Un alt denunțător de serviciu e Tiberiu Urdăreanu. De precizat că acești denunțători devin colaboratori ai DNA în operațiunile Binomului de Poliție politică. La ei se apelează ori de cîte ori Binomul vrea să scoată din joc un politician.

Putem vorbi astfel de o recrutare a denunțătorilor după modelul recrutării turnătorilor de către Securitate. Cei mai mulți informatori ajungeau colaboratori ai Securității după ce Securitatea îi prinsese cu ceva.

În cazul turnătorilor de la Securitate, recrutarea se făcea de regulă după nevoia de a avea un informator într-un mediu sau pe lîngă o personalitate. Dacă, de exemplu, era nevoie de un turnător în interiorul unui grup suspect, se căuta imediat un ins membru sau al apropiat al grupului care putea fi recrutat. Sebastian Ghiță a dezvăluit în premieră cum s-a procedat în cazul Victor Ponta, ales drept țintă în 2015, pentru că Binomul voia să-l forțeze să demisioneze din postul de premier:

Se cerea ca președintele Klaus Iohannis să aibă Guvernul meu. Pentru a ajunge la premier, a fost înhățat Vlad Cosma, care trebuia să-l dea în gît pe Sebastian Ghiță, care, la rîndu-i, să-l dea în gît pe Victor Ponta. Denunțătorii de serviciu stau acasă și trebuie să răspundă la orice convocare. Deosebirea de turnătorul de la Securitate e în favoarea acestuia din urmă la capitolul moral. Turnătorul la Securitate, mai ales în perioada Ceaușescu, avea drept principală condiție să nu născocească, să toarne adevărul. Denunțătorul de serviciu e mult mai ticălos. El are misiunea să mintă. Din acest punct de vedere, e incorect să -i spunem Binomului Noua Securitate. Binomul a fost mai ticălos decît Securitatea.

N.B. Ceea ce mi se părea de domeniul coșmarului dictatorial s-a produs în realitate:

Curtea de Apel Ploiești i-a condamnat pe jurnaliștii Mihai Gâdea, Bianca Nae și Mugur Ciuvică să-i plătească demnitarului Codruța Kovesi suma enormă de 300 000 de lei drept pagube morale suferite de distinsa. O triplă premieră sinistră în istoria postdecembristă care creează un precedent de un pericol mortal pentru libertatea de expresie:
Acela ca orice demnitar criticat – de la Liviu Dragnea pînă la Klaus Iohannis – să se pricopsească peste noapte cu o sumă frumușică de bani pe motiv c-a suferit moral din cauza presei, și orice jurnalist să devină, pentru activitatea sa profesională, ținta unui abuz echivalent intrării la pușcărie. Dar despre această aberație greu de imaginat într-un stat modern, într-un comentariu viitor, mai amplu.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss