C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dreptatea și Justiția, cântărite cu „ocaua” calpă a infamului Timmermans

Declarațiile făcute ieri în cadrul dezbaterilor din „Comisia pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne” a Parlamentului European au umplut paharul răbdării. Să te declari îngrijorat de legi ce n-au produs încă vreun efect, de presupuneri și predicții stupide și vădit subiective, dar să ignori cu nonșalanță rele grave care deja s-au produs, abuzuri concrete, întâmplate și dovedite, asta arată că ești nedemn de funcția pe care o ocupi.



Ce înseamnă „dreptul la un proces echitabil” când hotărârea de condamnare e dată de un judecător obligat să nu divulge inculpatului și avocatului acestuia, o parte din probe?

Ce înseamnă „dreptul la un proces echitabil”, când se aplică proceduri secrete care derogă sau chiar încalcă direct garanțiile procesuale prevăzute de Constituție și lege?

Ce înseamnă „independența magistraților” când procurorii sunt subordonați, prin protocoale secrete, ofițerilor de informații în cadrul unor echipe comune de anchetă penală?

Ce „pași înainte” au fost făcuți când ai în fiecare an sute de persoane achitate pentru că „fapta nu există” și zeci dintre aceste persoane înainte de a fi achitate au fost și în arest preventiv? De ce trebuie apărați de lege cei care au încălcat-o?

Când susții abuzurile, ar trebui să ai măcar decența de a nu o face din postura de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și Comisar european pentru statul de drept și Carta drepturilor fundamentale. Ar trebui să ai bunul-simț de a nu rosti asemenea absurdități în Comisia pentru libertăți civile din Parlamentul European. Ai demonstrat că nu ai nici una, nici alta.

Noi, în România, am mai văzut mentalități ca a ta. În anii ’50. Sunteți puțini, dar în poziții-cheie ale deciziei. O fostă procuroare, școlită doctrinar în cei mai negri ani ai lui Ceaușescu, te aplaudă și gândește ca tine în Parlamentul European. Și mai sunt câțiva.

Totuși, de unde atâta infatuare, atâta aroganță și dispreț la un socialist? Acum înțeleg de ce în țara ta, partidul tău (Partidul Muncii) nu obține nici 6% din voturile cetățenilor. Ei te cunosc mai bine decât te cunosc concetățenii mei.

Te-ai acoperit deja de rușine. Demisionează, Frans Timmermans! Urgent!

Autor: Serban Nicolae

Sursa: Justitiarul.ro

Related Posts

9 Responses “Dreptatea și Justiția, cântărite cu „ocaua” calpă a infamului Timmermans”

  1. Lacramioara says:

    Independenta energetica si suveranitatea, domnule Frans!
    Legea Divina, domnule Frans!
    Povestea de la malul Marii Negre, domnule Frans!
    Gazele naturale, metalele rare, pretioase, rare pe fata Pamantului, naturale, domnule Frans!
    Formele de relief, tot naturale, domnule Frans!
    Resursele umane … naturale, domnule Frans!
    Copilul conceput prin uniunea dintre un BARBAT si o FEMEIE, tot natural, domnule Frans!
    NATURAL, DOMNULE FRANS, NATURAL, FIX NATURAL cum ne-a oferit Creatorul a toate cate sunt, vazute si nevazute, stiute si nestiute, detectabile si nedetectabile! Prin Sfintele Taine, domnule Frans! Nu inventam ordini mondiale ANORMALE, ca suferim cu totii, dovada ISTORIA CIVILIZATIILOR PE TERRA.

    Frica de NATURA, NATURAL, FIRESC, DIVIN, LEGAL, CORECT, MORAL, domnule Frans!

  2. lex says:

    “Ce cautati pe Pamantul StraBun?”

  3. ... says:

    Aveti copii, domnule Frans? Conceputi pe CALE NATURALA, in ADEVAR, pentru Viata?
    Gaze aveti? Gaze NATURALE?

  4. Gina says:

    Trebuie sa va marturisesc ceva: m-am nascut in mediul rural, intr-o familie de oameni simpli, trecatori de-o sfanta si binecuvantata clipa, nu fac parte din niciun partid, ONG, fundatie, federatie, sindicat, organizatie secreta, club, serviciu secret, comisie, consiliu, agentie, si totusi sunt foarte bine informata. Ma informeaza Sfantul Duh prin Sfanta Taina. Multumesc!

  5. vlad tepes says:

    Hmmm….., ce ti-e si cu sefii astia ai UE si implicit, ai Coloniei Romanica! Unul ne baga Jungherul in gat, iar celalalt ne baga in Pizddermans-ul mamii noastre!

  6. ... says:

    Sfantu’ PARAINDARAT. Binecuvantata MITA. Ocluzia intestinala. Daca nu ne vindecam de buna voie si nesiliti de nimeni, se recurge la terapia cu fenomene meteo extreme. Ce, n-ati mai auzit de cutremure, potop, ciclon, tornada, lichefiere, prapad?

  7. Gina says:

    Olanda 2001 – Manualul de Pedofilie, incontestabila, crancena, sinistra, dementa realitate. Miza: Copilul conceput natural. Gazele naturale: bomboana de pe coliva. Sa nu fim naivi!

    Laleleleeeee! Din cauza lalelelor mai tine Dumnezeu Olanda pe fata Pamantului.

  8. Gina says:

    Vaccinul HPV, domnule Frans! N-o sa ai liniste nici in mormant! Dumnezeu sa te ierte, domnule Frans!

  9. Lacramioara says:

    Aparitia MANUALULUI DE PEDOFILIE – Olanda 2001, nu este straina de ATENTATUL 9/11 2001, MOMENTUL ISTORIC in care conducerea planetei a fost preluata de niste entitati ciudate. Psihoza planetara. Dementa mixta, hibrida si cum doriti sa mai denumiti Hidra, Satan, cancerul globalist, mind control. Absolut nepermis in viziunea normelor universale.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss