C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Deutsche Welle: “Ce nu trebuie să afle românii? Discursul lui Emmanuel Macron, cenzurat de serviciul de presă al Palatului Cotroceni”

După discursul de la Sorbona al președintelui Franței Emmanuel Macron, România poate vedea mai clar ce i se pregătește dacă asistă pasiv și bovaric la cursul evenimentelor.



Arătam încă de la debutul acestei dezbateri că România dă impresia ciudată că mizează pe eșecul integrării nucleului dur. Ideea unui avans solidar al tuturor celor 27, susținută de oficialii români și care a primit o încurajare din partea președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, nu suscită însă un interes real în vestul Europei. Am văzut de altfel reacția premierului Olandei care nu s-a sfiit să-l numească pe Juncker ”un romantic”, un eufemism pe care alții l-au întărit imediat. Președintele Macron nu a spus în acel moment nimic și la Sorbona a simulat că îmbrățișează anumite idei ale lui Juncker (tema produselor de calități diferite), dar și-a continuat proiectul care vizează integrarea mai strânsă a zonei euro, cu un buget propriu și o guverananță bine definită.

Era limpede însă de la bun început că nu opoziția Estului va bloca sau întârzia proiectul integrării Vestului, ci chiar obstacolele interne din societățile occidentale. Alegerea unui candidat al dreptei în Franța (François Fillon, de exemplu) ar fi frânat continuarea integrării, dar odată cu alegerea unui integraționist entuziast, numai în Germania s-ar mai putea găsi obstacole.

Deocamadată e greu de spus ce poziție va adopta noul guvern federal încă neconstituit, dar știm deja că liberalii (FDP) se opun proiectului Macron. Declarația lui Christian Lindner din preajma alegerilor a fost fără echivoc: ”Este pentru noi de negândit un buget al zonei euro prin care banii noștri să aterizeze în Franța pentru cheltuieli publice sau în Italia ca să repare greșelile lui Berlusconi”. Iar după alegeri, același lider liberal Christian Lindner a făcut cunoscut că nu sa va alătura unei coaliții guvernamentale fără o schimbare semnificativă de curs politic. Or, după toate calculele, o majoritate fără FDP nu poate fi concepută.

Este posibil așadar ca viitorul cabinet de la Berlin să spună că e gata să continue integrarea zonei euro dacă Franța se va dovedi la înălțime și va reuși să adopte un model economic mai competitiv, ceea ce ar putea echivala cu o suspendare a proiectelor schițate până acum.

Dar întrebarea esențială este dacă eșecul momentan al unui proiect de tipul celui formulat de Emmanuel Macron ar însemna o victorie pentru cei care speră într-un avans solidar al Europei cu toți cei 27. Și, mai înainte de a încerca un răspuns să observăm că cele care doresc acest lucru nu sunt de fapt decât România și poate Bulgaria și Croația. Ungaria, Polonia , Cehia (Slovacia e într-o postură ambiguă) speră să ia locul Marii Britanii, întruchipând vocea critică a opoziției suveraniste și prin urmare ele nu împărtășesc speranțele formulate la București.

Să ne amintim (cât de repede a fost dat uitării acest episod!) că fostul premier al Marii Britanii, David Cameron, negociase o nouă structură politică a Uniunii, una care ar fi însemnat o consolidare a puterii guvernelor naționale în detrimentul Comisiei de la Bruxelles și care ar fi devenit o realitate europeană dacă referendumul ar fi avut un alt rezultat. Germania agrease atunci acel aranjament din dorința de a păstra Marea Britanie în Uniune, ceea ce ne arată că istoria nu e scrisă în avans.

Ungurii și polonezii se manifestaseră de pe atunci ca partizani entuziaști ai lui David Cameron, dar România tăcuse. Prin urmare românii au cu adevărat o poziție cu totul distinctă în Europa. Dacă pentru  țările din Grupul de la Vișegrad, eșecul lui Macron ar fi, indirect, o victorie a suveranismului, pentru București ar fi mai curând o șansă în plus acordată colectivismului european. Mai exact ungurii și polonezii se opun lui Macron vizând o resuscitare a proiectului Cameron (fără englezi), în timp ce românii se opun aceluiași Macron sperând sa fie preluați într-o integrare colectivă, fără rest.

Problema este că românii speră să fie preluați și că nu mizează pe forțele lor proprii. Semnalasem recent analiza unui economist de la Banca Națională (Valentin Lazea) care demonstra cu date statistice că ceea ce ține țara departe de Europa este în primul rând structura economiei sale și că o integrare europeană reală nu depinde atât de anumite decizii politice, cât de capacitatea sa de a-și reforma economia.

Ca să ne dăm seama de situația moralmente dificilă a României: integraționiștii germani și cei francezi ar fi fost gata să asocieze Polonia în proiectul lor de unificare dacă polonezii ar fi dorit acest lucru. În schimb proiectul avansat de Emmanuel Macron e gata să ofere românilor posibilitatea de a se înrola în armata franceză reconvertită în forță de reacție europeană. Nu e ceva cu totul nou, căci un batalion românesc activează deja sub comandă germană, dar nu putem să nu remarcăm că situația aduce mai mult cu condiția politică a românilor transilvăneni din secolul al XIX-lea. Lucrătorii români ieftini nu pot concura pe piața muncii din Franța, dar unii dintre ei se pot înrola în armata care va lupta pe diferite fronturi, în Africa sau Orientul Mijlociu și care, în plus, va fi suverană față de NATO.

Să deschidem o mică paranteză. Emmanuel Macron spunea la București, în declarația de presă comună cu președintele Iohannis, că detașarea lucrătorilor are efecte negative și în România, căci – explica el – ”problema lucrătorilor detașați stă astăzi în faptul că (…) duce la angajarea în Franța a unor cetățeni din alte țări ale Uniuii și cu deosebire din țări cu costuri scazute, (…) răpind, în cazul de față, talentele României și provocând o concurență neloială.”

Pasajul subliniat a fost eliminat din traducerea în limba română oferită de serviciul de presă al Palatului Cotroceni, dar el a fost rostit și reținut în transcrierea Ambasadei Franței la București. Ne-am fi așteptat să se fi întâmplat exact invers, căci pasajul sună destul de ipocrit. Dar cu toată prefăcătoria sa, președintele Macron are partea sa de dreptate, căci de când lucrătorii români pot obține angajamente lungi în Occident, nu mai găsești în România niciun zidar, faianțar, instalator, iar prețurile au crescut enorm. Prin urmare România are și ea de pierdut într-un anumit sens, iar în aceeași logică să ne gândim că armata română cu angajamentele sale în NATO nu va mai face față sarcinilor în cazul în care bărbații tineri cu vocație militară vor avea atâtea variante la dispoziție.

Revenind la problema de ordin general, integrarea aceasta pe anumite segmente care se oferă astăzi României riscă de fapt să producă noi vulnerabilități. Ar fi cu siguranță mai profitabil pentru România ca, în loc să viseze bovaric la aspirarea ei în ”nucleul dur”, să adopte cu hotărâre politici de creștere economică sustenabilă. Iar integrarea europeană va veni de la sine.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss