C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Despre ce ”consolidare” a democrației vorbim?

Criza democrației reprezentative este o realitate. Motivul principal al crizei este faptul că în jocul politic au apărut cel puțin patru noi actori, în afara partidelor politice, actori ilegitimi, care, practic, pot anula rezultatele votului și pune între paranteze suveranitatea cetățeanului.



Este vorba despre ”justiție”(în principal despre procurori), ”societate civilă”(grupuri de presiune și de lobby, care promovează interese strict de grup, în defavoarea interesului public), servicii de informații(statul paralel), și mari entități economice, care-și promovează interesele fie direct, prin coruperea politicului, fie indirect, prin intermediul ”societății civile”, pe care o finanțează. Nu am pus și presa în această listă, pentru că ea și-a pierdut puterea și relevanța, este doar un executant, un ”ucigaș plătit”, a ieșit din jocurile de putere.

Mă tem că această criză nu are soluție, câtă vreme cetățenii refuză să-și reclame suveranitatea însușită fraudulos de pomeniții actori informali din jocul politic. Și nu o vor face, oricum nu prea curând, câtă vreme sunt convinși că sursa răului economic și social este politica, și prin ricoșeu, democrația.

Răul social care se va accentua, pentru că niciunul dintre actorii cvasi-politici nu pot fi controlați de cetățeni, nu au capacitatea de a gestiona statul, ei având doar un singur scop: drenarea de resurse publice, și sunt în concurență pentru accesul la resurse, deci nu se vor coordona în acest efort de gestiune.

În aceste condiții, despre ce ”consolidare” a democrației vorbim?

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss