Analize și opinii

DESFRÂUL, CAUZA PRĂBUȘIRII CIVILIZAȚIEI ROMANE

Marturia scriitorului bisericesc Salvianus despre degradarea vietii publice in Imperiului Roman de Apus – sec.V d.H



In Cartagina romana, chiar afisarea PUBLICA a homosexualitatii, practicarea travestiului, erau “tolerate” de autoritati, fapt pentru care Salvianus considera inevitabila cucerirea orasului de catre vandali. Paradoxal, cuceritorii vandali – Cartagina romana cade in anul 410 d.H – popor “barbar”, interzic afisarea publica a homosexualitatii, desfiinteaza bordelurile si impun casatoria ca singura forma de convietuire.

Ce vedea nemijlocit Salvianus in cetatea Cartaginei in capitala romana din N. Africii in jurul anului 400:

“Ce parte a cetăţii n-a fost plină de ticăloşii, care se petreceau în oraş pe străzi şi la răspîntii, nu în localuri de desfrînare ? Aproape toate uliţele şi toate străzile erau ca nişte capcane ale plăcerilor, ca nişte mreji, încît chiar cei care se înspaimîntau de aceste lucruri cu greu puteau totuşi să scape de ele (…) Miroseau, dacă pot spune astfel, toţi cetăţenii acelui oraş de spurcăciunile plăcerii trupeşti, respirîndu-şi unul altuia aerul infect al desfrînărilor comune.

Dar aceste grozăvii nu-i îngrozeau, fiindcă aceleaşi lucruri groaznice îi molipseau pe toţi. Puteai crede că acolo tot oraşul era o apă murdară a plăcerilor şi ticăloşiilor, un noroi adunat din toată tina maidanelor şi a canalelor de scurgere. Şi ce speranţa putea exista acolo, unde în afară de ceea ce era în templul Domnului nu se putea vedea nimic altceva decît murdării? (…)
Astfel că îarăşi trebuie să strig: ce speranţă putea avea acel popor acolo unde uneori unul singur, dacă este adulter, mânjeşte mulţimea bisericească, acolo unde între acele atîtea mii, dacă ai fi căutat cu mare atenţie, chiar în biserică, abia ai fi găsit un neprihănit?

Mai grav şi mai nelegiuit este că acelea despre care vorbeşte apostolul Pavel cu cea mai mare durere în suflet s-au petrecut aproape toate la afri (cetatenii romani din N. Africii – n.n.). Pentru că bărbaţii, părăsind obiceiul firesc al împreunării cu femeile, s-au aprins de dorinţe reciproce, săvîrşind josnicia bărbaţi cu bărbaţi, şi primind între ei înşişi plata rătăcirii lor.

Pentru că n-au arătat că-L cunosc pe Dumnezeu, i-a lăsat Dumnezeu în voia simţurilor rătăcite, ca să facă ceea ce nu se cuvine. Oare a spus acestea sfîntul Apostol despre barbari şi despre popoarele sălbatice? Nu, de bună seamă, ci despre noi, adică în mod deosebit despre romani, pe care afrii, fiindcă nu i-au putut învinge prin superioritate şi conducere, i-au învins prin singurul mijloc posibil pentru ei, adică prin imoralitate. Aşadar cine crede că are dreptul să se supere pe mine n-are decît să se supere pe apostol, fiind limpede că, tot ce spunem noi că au fost afrii, el spune că au fost stăpanii lor, romanii.

Ce putea fi, mă rog, mai nebunesc acolo? In oraşul cel creştin, în oraşul bisericesc, pe care odinioară apostolii l-au educat in învăţăturile lor, pe care martirii l-au cinstit cu patimile lor, bărbaţii făceau pe femeile între ei, si aceasta fără vreo umbră de rusine, fără vreun văl de sfială. Astfel, ca şi cum nu era cine ştie ce nelegiuire, dacă autorii atîtor rele se pătau de acel rău, prin mărturisirea publică a nelegiuirii toată cetatea devenea vinovata de o asemenea nelegiuire. Fiindcă vedea aeeasta tot oraşul şi-l tolera, vedeau judecătorii şi nu luau măsuri împotrivă, vedea poporul şi aplauda, fiind răspândită astfel în tot oraşul această tovărăşie la desfrinare şi nelegiuire. Chiar dacă nu toţi săvîrşeau asemenea blestemăţie, ea păta pe toţi în comun, fiindcă nu era interzisă (…)

Nimeni să nu caute alte pricini, nimeni să nu creadă că răul este în altă parte: singure viciile moravurilor noastre ne-au învins.”

S-a spus de multe ori că nu este deloc întâmplătoare asemenarea între marasmul trăit azi şi viaţa desfrânată din Imperiul Roman de Apus, care a însemnat şi distrugerea acestuia. Cred că mărturia lui Salvianus este mai mult decât concludentă în acest sens.

Merită citită toată marturia.

Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, EIBMBOR, PSB 7, 1992

Sursa: Iulian Capsali. preluare după Cuvântul Ortodox

 

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu