C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Pensii private şi iluzii”

Beneficiind de o campanie PR agresivă(probabil bine finanţată deoarece la mijloc sunt o grămadă de bani), cei din „industria” pensiilor private, vânează orice mişcare a Guvernului care le-ar putea ştirbi ceva din purcoiul de bani pe care îl păstoresc. Pentru a elimina confuziile o să mă opresc astăzi asupra acestui domeniu deoarece sunt extrem de multe petarde împrăştiate de către cei interesaţi.



Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegeţi este acela că domeniul pensiilor private este unul nu prea privat în sensul adevărat al cuvântului. S-o luăm cu începutul: ce înseamnă o afacere privată? Înseamnă că eu mă apuc să produc ceva sau să ofer un serviciu şi, de asemenea, că mă apuc să vând ceea ce fac altora. Atât produsul, cât şi clienţii mei sunt un efect al eforturilor proprii, eforturi care sunt răsplătite prin profitul pe care-l încasez.

Cum funcţionează pensiile private? Nişte băieţi aleşi pe sprânceană primesc cu regularitate bani de la stat(o fracţiune din contribuţia obligatorie la fondul de pensie) pe care trebuie să-i plaseze în ceva active şi să-i gestioneze. În urma acestei operaţiuni(clasice pentru un fond de investiţii), băieţii care administrează pensiile obligatorii private, încasează nişte bani cu regularitate(comisioanele de gestionare). Cu alte cuvinte, ăştia nu fac mare lucru pentru atragerea clienţilor şi pentru colectarea banilor de la ei. Statul e cel care colectează banii şi le face viramentele sumelor cu borderoul de rigoare în spate. Fiecare intrare de bani trebuie plasată conform unui algoritm. Chestia e de-o banalitate crasă, chiar şi o maimuţă antrenată putând să facă ceea ce fac marii specialişti din pensiile private. La sfârşitul fiecărei luni, pentru intensa muncă depusă, băieţii deştepţi ai pensiilor private îşi trag comisioanele de administrare. De unde-şi trag ei banii ăştia? Fix din contribuţiile pentru pensie ale fraierilor. Tradus, întreaga afacere arată aşa: statul îţi dă clienţii(contribuabilii), îţi colectează banii şi ţi-i trimite însoţiţi de borderou, iar tu n-ai de făcut decât două operaţiuni: plasamentul care e standard şi încasarea comisionului de administrare. Trai neneacă! Mai mult, clienţii ăştia sunt captivi în sistemul de pensii private pe termen lung, mai precis pe întreaga lor viaţă activă! Ţi-i dă statul pe tavă! Ce-i privat în afacerea asta? Priviţi cu atenţie şi veţi înţelege că, în realitate, este o suveică având ca scop extorcarea fondului de pensie.

Singurele fonduri private sunt cele din Pilonul 3, dar nici acelea nu sunt complet private deoarece statul dă o scutire de impozit pentru o anumită componentă a contribuţiei(400 EUR pe an, dacă nu mă înşel), iar prin legislaţie facilitează viramentul la fondurile care administrează aceste pensii.

Şi-acum hai să vedem care-i raportul dintre pensiile de stat private(Pilonul 2) şi cele cu adevărat private(Pilonul 3). În timp ce la Pilonul 2(adică cei duşi cu japca la privat) avem aproape 6 milioane de participanţi şi un activ total de aproape 12 miliarde lei, la Pilonul 3 avem doar puţin peste 300 mii de participanţi şi un activ total de 712 milioane lei! Da, aţi citit bine! Pilonul 3 – adică afacerea cu adevărat privată – are doar 5% aderenţi faţă de Pilonul 2, iar în ceea ce priveşte activele aproape 6%! Putem lesne deduce că din purcoiul de participanţi la Pilonul 2, doar vreo 5% ar fi dornici de pensie privată. Restul de 95% sunt aduşi de stat cu japca. Vă imaginaţi totuşi că nişte băieţi deştepţi au pus mâna pe 11 miliarde(sumă care creşte continuu încă vreo 20 de ani şi din care, în această perioadă, nimeni nu scoate niciun şfanţ), bani pe care-i taxează cu regularitate lună de lună? Ia calculaţi cât încasează un şmecher de-ăsta lunar doar pentru că le face „asiguraţilor” privilegiul de-a sta cu curul pe scaun!

Ţinând cont de faptul că tot ceea ce înseamnă Pilonul 2 e, în realitate, o afacere a statului, trebuie să înţelegem că naţionalizarea sa e o chestie cât se poate de normală, care oricum nu poate fi contestată de nimeni. Într-o ţară normală, cred totuşi că o autoritate ar trebui să investigheze cum de-au ajuns nişte băieţi inteligenţi s-o pună de-o asemenea schemă şmecheră? Totuşi, se încasează nişte sume imense pentru nişte operaţiuni destul de rudimentare.

Cu toate acestea, în ceea ce ne priveşte, nici nu se pune problema naţionalizării pensiilor private, aşa cum au făcut-o ungurii sau polonezii. Nu! Ministerul de Finanţe îşi propune doar să dea posibilitatea participanţilor să aleagă dacă vor să rămână la stat sau să cotizeze în continuare la băieţii deştepţi. Deci ce-şi propune statul român? Repet: doar să le dea posibilitatea oamenilor să aleagă dacă vor cu japca la privat sau vor să rămână tot la stat. Atât! De-aici a venit o întreagă nebunie în media. Toate suneriile pământului au început să sfârâie că se naţionalizează „că comuniştii” s,.a.m.d. Văzând aceste isterii cred că ar trebui să se dea şi o lege a transparenţei operaţiunilor de PR. Asta pentru ca publicul să fie conştient atunci când vede un isterizat de tip cetepistic la TV că sursa lui de finanţare e direct proporţională cu gradul de influenţare a proştilor care i se uită-n gură.

Revenind la pensii, partea proastă pe care-o face Ministerul de Finanţe este aceea că amestecă aiurea lucrurile. Din punctul meu de vedere, n-ar trebui ca cei de la MF să le solicite participanţilor să rămână cu toată contribuţia la Pilonul 1, ci să-şi facă un fond de tip Pilonul 2 care să aibă ca plan investiţional doar finanţarea statului. Astfel întregul activ ar fi garantat 100%, gestionarea ar fi simplă, iar statul n-ar încasa comision de administrare. În acest fel n-ar fi probleme de autorizare, iar istericii de serviciu n-ar avea de ce să se mai plângă.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss