Analize și opinii

Dan Diaconu: ”Dilema Colectiv şi noua lume”

Încă din momentul în care incendiul de la Colectiv a scos primele cadavre în stradă am spus că e o făcătură ocultă. Era o lucrătură cât se poate de limpede, cu o reţetă atent studiată.



Incendii în cluburi s-au petrecut cam peste tot în lume. Ba un dement pune benzină şi blochează ieşirea(New York, 1990), ba altul îşi aprinde ţigara cu un ziar pe care-l aruncă, în flăcări, sub propria-i canapea(Fuxin, 1994), etc. Există însă un incendiu tras la indigo cu cel de la Colectiv. La Station Warwick din Rhode Island, în 2003, artificiile au aprins spuma inflamabilă din interiorul clubului provocând moartea a 100 de persoane şi rănirea altor 200. E o reţetă identică celei de la Colectiv.

Nebunia care-a urmat tragediei de la noi a fost una care-a devoalat cât se poate de limpede scopul incendiului: răfuiala politică. Ponta trebuia să plece pentru a face loc „Guvernului meu”, având ca scopuri precise reîntronizarea lui Koveşi, aducerea uneltei Lazăr la Parchetul General(ambele acţiuni în aprilie 2016). Dar nu numai asta. S-a profitat de tragedie pentru a se desfiinţa secţiile de arşi din ţară, pentru blocarea oricăror iniţiative în domeniul sănătăţii şi, eventual, transferul bolnavilor la spitale externe unde preţurile erau de până la zece ori mai mari. S-a blocat accesul la fondurile europene, s-a întârziat nejustificat acordarea subvenţiilor în agricultură, s-au introdus ordonanţe care au dus la înfiinţarea echipelor mixte procuror-securist s.a.m.d. Să nu uităm că tot atunci guvernul lui Bubico-Cioloş a înaintat celebra „Lege Offshore” care permitea exploatarea hidrocarburilor din Marea Neagră aproape gratuit. Într-o perioadă record, România s-a transformat într-un stat mega-securist, în care adversarii politici erau eliminaţi în execuţii sumare, unde „completele morţii” asigurau condamnarea pe repede-înainte a nefericitului. O dictatură în toată regula susţinută de „partenerii euro-atlantici”.

Nu-ţi trebuie multă minte ca să înţelegi că lucrurile care s-au petrecut la Colectiv put urât de tot. Anchetatorii n-au făcut altceva decât să evite firul principal. Astfel în loc să se cerceteze corect cauzele, au mers pe calea „prescrisă” care a dus la picajul unor victime colaterale intens mediatizate, gen Piedone. Lumea Justiţiei a găsit o coincidenţă dubioasă. Anchetatorul de la Colectiv este acelaşi care-a anchetat şi evenimentele de la restaurantul Beirut din Constanţa. Acolo, trei fete au fost omorâte într-un incendiu cu cântec. Procurorul, bazându-se, ca şi în cazul Colectiv, pe expertiza INSEMEX(instituţie semnatară a unui protocol cu SRI) conchide că fetele au murit în urma incendiului, fără să explice cum nişte dansatoare profesioniste având vârste cam de 20 de ani(deci extrem de capabile din punct de vedere al formei fizice) n-au schiţat niciun gest pentru a ieşi din camera despre care se spune că era deschisă. Mai mult, nu s-a dat atenţie faptului că una dintre fete avea gâtul rupt, iar alta fusese clar lovită cu obiecte contondente.

În cazul Colectiv expertiza INSEMEX ne spune că atât buretele cu care a fost insonorizat spaţiul, cât şi adezivul folosit pentru lipire ar fi fost inflamabile. Cei de la Lumea Justiţiei au refăcut în mod independent expertiza. Au constatat că buretele acela pur şi simplu nu ia foc(de la flacăra unei torţe, nu de la o scânteie a unei artificii) şi că adezivul(nemţesc!) nu este inflamabil. Asta conform fişei de produs şi a testelor.

Este cât se poate de clar că s-a dorit o anchetă superficială în care să se găsească acari Păun şi care să se stingă discret, odată cu trecerea timpului. În fapt nu se doreşte decât o muşamalizare a faptului că la Colectiv a avut loc o operaţiune teroristă, executată după o reţetă luată de la manual.

Aşa cum #rezist-ul românesc e o copie a #resist SUA, aşa cum aprinderea telefoanelor la manifestaţia de protest e o copie a acţiunii similare petrecută în Ucraina la lovitura de stat care a spulberat de la putere regimul democratic ales al lui Viktor Ianucovici, tot la fel şi incendiul de la Colectiv e un eveniment „de manual”. O tragedie deturnată apoi politic pentru instaurarea unui guvern marionetă.

Ceea ce-a făcut acel guvern marionetă ştim bine. Ceea ce trebuie însă să înţelegem e că modalitatea de acţiune din timpul acelor evenimente va deveni un mod standard de operare în perioada care urmează. Aşa cum media a scos miile de îndobitociţi după incendiu pentru a protesta absolut aberant împotriva corupţiei, la fel îndobitociţii au fost ţinuţi în case pentru a boicota referendumul pentru familie. La fel cum s-au luat deciziile antinaţionale pe şest, la fel se iau şi-acum şi la fel se vor lua de-acum înainte.

Dacă aţi vrut o ţară ca afară, o aveţi. La fel de „ocultă”, la fel de tiranică, abuzivă şi la fel de vândută. Răul care trebuia făcut s-a făcut. Chiar dacă voi, cei care citiţi aceste rânduri, faceţi parte dintre cei care mai sunt capabili să înţeleagă ceea ce li se petrece, dintre cei care încă mai pot face un raţionament logic, înţelegeţi că sunteţi o minoritate. O minoritate care se va subţia din ce în ce mai mult în cele ce urmează. Malaxorul „Noii Lumi” a fost pus în funcţiune, iar vouă vi s-a rezervat doar rolul de victime colaterale. Din păcate asta e realitatea.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Tragedia de la Colectiv a schimbat cursul istoriei. Ne-am imbolnavit de glob-alism. Nu in zadar s-au identificat surse de finantare pt 3 spitale regionale. Suntem bolnavi! Raluca Pruna amintea de 7 PENITENCIARE. Corina Cretu vb de 3 SPITALE REGIONALE, omitand cu intentie sa se axeze pe finantarea la nivel national a serviciilor medicale directionate!!! catre CLINICI DIN STRAINATATE. S-a mers strategic pe CORUPTIE = DNA = LUPTA ANTICORUPTIE = CORUPTIA UCIDE = # REZIST = ETICHETA DE CORUPT = PENITENCIARE = MCV = RISC DE TARA = SUPRAINDATORARE = SUBMINARE = DISOLUTIE…LA PACHET!
    Se constata la niv UE ca ne-am imbolnavit subit, de unde surse de finantare pt 3 SPITALE REGIONALE = ETICHETA DE ETERNUL SUFERIND. Ne-au pus tot felul de etichete: corupti, penali, cersetori, nespalati, fanatici religiosi, analfabeti functional, bizoni, acu’ bolnavi. Mai crede cineva in intentiile paranoice emanate de oficiali apartinand unei organizatii fara constitutie, constiinta, Dumnezeu adevarat, lumina din lumina, mai crede cineva in UE?

  • Șahul este INCORECT POLITIC

    Incorect Politic
    Octombrie 30, 2017

    Jocul de șah în occident… deocamdată

    Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.

    Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.

    – Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și…

    Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:

    – E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
    – Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori…
    – Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie…
    – Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele…

    Clasa murmură. O fetiță ridică mână.

    – Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
    – Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc….

    Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.

    – Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.

    Fetele protestează.

    – Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
    – Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
    – Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
    – Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.

    Alte proteste.

    – Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
    – Ok, ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.

    Copiii se calmează. Mergem mai departe.

    – Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
    – Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.
    – Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?

    Băiețelul mă privește aiurit.

    – Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
    – Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele…). Este cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
    – Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.

    Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.

    – Așadar, regele…
    – Există un singur rege? Întrerupe un băiețel blond.
    – Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
    – Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
    – Nu, zic eu categoric.

    Un murmur de dezamăgire.

    – Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.

    Încep să îmi pierd răbdarea.

    – Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe…
    – Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.

    Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.

    – Așa, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
    – Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copiii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte piese.
    – Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
    – Așa da, se luminează copii.
    – Dar, dom profesor  – sare un alt băiat – nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele dintre oameni.

    Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.

    – Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem „cavaler”.

    Copiii simt că e doar un truc.

    – Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
    Simt că explodez.
    – Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?
    – Da, da! E bine așa. Avion e bine.

    Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.

    La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
    – Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
    – Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
    – Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
    – Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
    -Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).

    Ajungem în fine să povestim despre pioni.

    – Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine alba pe tablă.

    Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.

    – Un singur rege și nouă regine??? Femeia nu-i egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.

    Soneria mă salvează.

    Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
    Întreb un băiat:

    – Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
    – Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african…

    Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria.

    Nu contează ca în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni….Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala.

    Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu stiu dacă aș fi scăpat întreg….”

    Povestioară care circulă pe internet,  autor anonim

    https://www.incorectpolitic.com/sahul-este-incorect-politic/