C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cozmin Gușă, un biet interpus

Realitatea TV se comportă, de câțiva ani buni, ca un veritabil „oficios“ al lui Klaus Iohannis, precum și al Binomului SRI – DNA. Până să ajungă aici, respectiva televiziune a fost și o afacere care a trecut, din mână în mână, pe la diverși patroni. Patroni care s-au străduit să obțină de pe urma ei maximum de profit, dar și de influență asupra vieții noastre politice. Un drum întortocheat, pe care îl prezentăm în continuare.



„Traiectoria“ financiară și administrativă a afacerii care stă în spatele postului Realitatea TV a trecut prin alte câteva episoade interesante. Începută în birourile unor personaje care au fost cândva deosebit de influente, precum Sorin Ovidiu Vîntu și Elan Schwartzenberg, afacerea Realitatea TV a ajuns pe mâna unor personaje obscure, precum Mircea Mirel Amariței. La un moment dat, acesta a fost un directoraș mărunt al uneia dintre firmele implicate în evoluția acestei afaceri labirintice. Ajuns pe mâna justiției, tot el a fost anchetat, pe post de ,,acar Păun“.

O vânzare fictivă

Ceva mai târziu, pe 18.07.2012, S.O. Vîntu a recunoscut că în cazul contractului din 7.11.2011 a fost vorba despre o vânzare fictivă a acțiunilor, o operațiune al cărei scop a fost să ascundă identitatea proprietarului real (așadar, a lui însuși). Dar el a mai afirmat că i-a ales pe Cozmin Gușă și pe Maricel Păcuraru ca să-i fie fie persoane interpuse atât pentru faptul că aceștia erau niște oameni în care avea încredere, cât și pentru că era convins că nimeni nu putea să-i asocieze cu el însuși. Ulterior, urma ca, după ce motivele acelei tranzacții fictive vor fi încetat să existe, Cozmin Gușă să demisioneze la cererea lui Vîntu. Motiv pentru care acesta i-a cerut o demisie în alb. Semnat de Cozmin Gușă, acel document urma să fie utilizat atunci când emitentul (S.O. Vîntu) avea să considere de cuviință. În continuare, procurorul Carmen Damian menționează, în cuprinsul ordonanței din 21.03.2018 că, între 24.04.2012 și 27.08.2012, Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă au aflat că nu mai au calitatea de persoane interpuse pentru S.O. Vîntu în cadrul PSV Company, precum și motivul pentru care s-a produs această schimbare de situație: instrumentul de transfer și demisiile în alb semnate anterior au fost înregistrate la Registrul Companiilor din Cipru. Opoziția lor la această schimbare s-a concretizat într-o serie de acțiuni: Neil Magon, reprezentantul firmei Elbahold Limited, a fost împiedicat să participe la adunarea generală a acționarilor PSV Company SA din 6.06.2012 (i s-a furat împuternicirea și nu i s-a permis accesul în clădire). Tot atunci s-a încercat schimbarea acționariatului nominal al societății Berhil Limited la Registrul Companiilor din Cipru și s-a formulat o acțiune care constituie obiectul dosarului nr. 4090/2-12 la Tribunalul din Nicosia. Dar în niciun moment nu s-a invocat existența unui contract de cesiune de acțiuni în urma căruia Strategies Research Investments SRL ar fi devenit acționarul PSV Company SA. Iar asta, în condițiile în care existența unui astfel de contract ar fi fost suficientă să justifice pretențiile lui Maricel Păcuraru.

Vîntu, rămas în pagubă

Schimbarea acționariatului societății PSV Company i-a adus lui Sorin Ovidiu Vîntu o pagubă deosebit de consistentă: firma lui, Elbahold Limited SA, n-a mai putut participa la procedura insolvenţei ca acționar majoritar al firmei, deși, potrivit înțelegerii din 7.11.2011, el ar fi trebuit să primească cel puțin 40.000.000 euro. Prin falsificarea Registrului acționarilor și înregistrarea modificărilor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, folosirea calității de proprietar a fost posibilă pentru societatea Strategies Research Invetments SRL, fără să mai fie nevoie să achite vreo sumă de bani. Toate acestea au fost posibile prin falsificarea Registrului acționarilor. De fapt, această afacere deosebit de încâlcită a mai avut și un episod legat de SNP Petrom SA, dar acela a avut o cu altă miză decât mișcările desfășurate în jurul Realitatea Media, de care a legat-o doar implicarea lui Mircea Mirel Amariței.

Ancheta penală: ,,prima strigare”

Către partea finală a ardonanței din 21.03.2018, procurorul Carmen Damian menționează „date privind urmărirea penală“, prin care anunță că „prin rezoluția nr. 161/P/2013 din 4.10.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale  față de o foarte lungă listă de persoane și firme“.

Primul nume este Emilian Schwartzenberg, despre care aflăm că este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: spălare de bani, instigare la infracțiunea de bancrută frauduloasă, trafic de influență, tentativă la infracțiunea de înșelătorie, complicitate în participație improprie la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Tot pe acea listă este menționată SC ,Realitatea Media SA, cercetată pentru spălare de bani.

Maricel Păcuraru, colaboratorul lui Cozmin Gușă, ar fi cercetat pentru spălare de bani, complicitate la participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru contractul de cesiune încheiat pe 16.04.2012 cu Liviu Luca), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (este vorba despre contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 16.04.2012, încheiat de Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited cu SC Strategies Research Investiments SRL.

Baciu Gabriel, reprezentantul legal al firmei Strategies Research Investments SRL, anchetat pentru fals în înscrisuri private, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat, pe 16.04.2012, de către Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited cu SC Strategies Research Investiments SRL), fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru depunerea, la data de 22.02.2013, a extrasului din Registrul Acționarilor Realitatea Media SA) și complicitate în participație improprie la abuz în serviciu  contra intereselor persoanelor.

SC Strategies Research Investments SRL, firmă coordonată de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru, este anchetată pentru: fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, tentativă la participație improprie la abuz contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semănătură privată. Dar această listă este cu mult mai lungă: Manolache Marius, Bercea Florin, Sfrija Roxana Elisabeta, Radu Adrian, Stăncescu Carmen Antonela, Schwartzenberg Fabian (rudă cu Emilian Schwartzenberg), Barbu Sorin-Ionuț, Neagoe Geraldina Elena, Hofman Monica-Ingrid, Bătrînache Tamara Dumitra, Nadolu Ioana, SC BDV Media Housa SRL și Vâlsan Adriana au fost cercetați sub acuzații de aceeași natură cu cele anterioare.

Schimbări „din mers“

Anul acesta, prin Ordonanța nr. 161/P/2013, anchetatorii au dispus o serie de schimbări de încadrare juridică, atât pentru Baciu Gabriel, cât și pentru Maricel Păcuraru și Amariței Mirel Mircea. În general, a fost vorba de schimbări care țin, mai curând, de anumite nuanțe procedurale. Dar au existat și situații în care s-a dispus extinderea urmăririi penale. Despre Maricel Păcuraru se afirmă că „a determinat, cu intenție, formularea cererii de mențiuni nr. 590455/31.08.2012, însoțită de înscrisuri falsificate, pentru a obține efectuarea unei înregistrări contrare legii de către Oficiul Registrului Comerțului, fapt care a avut ca urmare vătămarea intereselor societății Elbahold Limited – proprietarul acțiunilor – și crearea unui folos injust societății Strategies Research Investments SRL, care s-a pretins proprietarul acțiunilor începând cu 31.08.2012 până la 15.01.2014“. Un fals care  i-a adus lui Păcuraru acuzația de „participaţie improprie la infracțiunea de abuz în serviciu“. Tot pentru întocmirea unor acte falsificate, urmărirea penală declanșată împotriva lui Gabriel Baciu s-a extins cu infracțiunea de uz de fals. Baciu este acuzat, printre altele, pentru faptul că a folosit diferite acte false privitoare la acționariatul  firmei Strategies Research Investments SRL. Până la urmă, s-a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale faţă de Mircea Mirel Amariței. În cazul acestuia, ordonanța din 21.03.2018, întocmită de procurorul Carmen Damian, stabilește: „Punerea în mișcare a acțiunii penale față de Mircea Mirel Amariței (…) sub aspectul săvârșirii următoarelor fapte:

– Participare improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, (…) prevăzut de art. 52, alin. 3 din Codul penal în referire la art. 13 (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

– Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut de art. 322 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

– Participare improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. 3 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

– Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal“.

În ciuda faptului că  numele lui Cozmin Gușă este deseori menționat în acest document, în postura de beneficiar al unui întreg lanț de operațiuni, lanț bazat deseori pe documente falsificate, el nu  apare printre cei acuzați de organul de anchetă. Iar asta, în condițiile în care, prin politica sa editorială, postul Realitatea TV continuă să se comporte exact precum un veritabil „oficios“ al președintelui Iohannis, dar și al  Binomului SRI – DNA.

Autor: Vasile Surcel

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss