C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alexandru Petria: ”România își are de ales parcursul, fără lozinci, cu pragmatism”

Aud- suntem pentru valorile europene. Care valori?, n-am cum să mă abțin. Ale Revoluției franceze de la 1789, ale catolicismului, ale protestantismului militant, ale social- democrației scandinave, ale austerității atee a nemților posaci, cele din mai 1968, ale vestelor galbene protestatare la Paris, ale corectitudinii politice, în care fiecare aschimodie se simte discriminată și pretinde dreptul de a-și bate joc de majoritari?



Valorile europene sunt ca o cameră cu nu știu câte ieșiri. Nu-s o omogenitate, ca portretele cu Iisus produse în China, care trag cu ochiul. La limită, hai să luăm de bune că referirea la „valorile europene” e a optiunilor pentru democrație, dar e o forțare pentru Dorei, pentru cei cu strălucita inteligență a roabei și betonului.

E mai cinstit să ne înscriem pe-o scală de valori în care credem, punctual. Generalizarea e o erecție a habarnamismului, reflexul slugii care nu a înțeles mare lucru, însă vrea să fie în ton cu stăpânii. Gângăveala tutei de la marginea satului. Un fanion al atmosferei provinciale, dacă vrem să ne păstrăm în eleganța eufemismelor.

România își are de ales parcursul, fără lozinci, cu pragmatism. Cu oameni, dacă mai are oameni.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria Facebook

NOTA REDACȚIEI:

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Related Posts

One Response “Alexandru Petria: ”România își are de ales parcursul, fără lozinci, cu pragmatism””

  1. gina says:

    In conformitate cu dispozitiile normei divine, universal-valabile, valoarea recunoscuta in viziunea limbajului multidimensional este data de bogatia zestrei spirituale. Spirit. Si-atat.

    Europa este bogata din pdv spiritual?
    UE, organizatie fara constitutie, cu dublu standard, dubla masura, doua viteze, “n” inginerii strategice?!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss