C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Adevăratul “Proiect de ţară” al României ar trebui să fie reîntregirea ţării!

Este uluitor cum întreaga clasă politică din România nu înţelege că manifestările pregătite pentru 1 decembrie 2018 vor fi doar nişte spectacole banale dacă pînă atunci nu va fi lansat „Proiectul de ţară” numit „Reîntregirea României”! Altfel, în loc de sărbătoare, toate acţiunile se vor transforma într-o comemorare!

tricolor

Ceea ce s-a întîmplat sîmbătă în Piaţa Universităţii, cînd manifestanţii paşnici pentru unirea României cu Moldova au fost bătuţi, amendaţi şi chiar arestaţi pentru cîteva ore, arată că autorităţile de prim rang ale României nici nu se gîndesc să lanseze public un asemenea proiect, ci, din contră, sînt dispuse să facă orice pentru a împiedica impunerea în rîndul opiniei publice a unui asemenea orizont de aşteptare.

Cine le „ordonă” o asemenea atitudine nu ştim, deşi bănuielile noastre cam ştim spre cine se îndreaptă. Atitudinea dezinteresată a preşedintelui Iohannis şi a liderilor principalelor partide lasă să se înţeleagă faptul că Marile Puteri se opun Unirii şi că „nu e momentul” să se pună în discuţie un asemenea subiect pentru că ne-am face singuri rău!

Oamenii aceştia nu înţeleg că ei reprezintă România şi poporul român, nu interesele altora – oricare ar fi ele. Istoria arată că marile evenimente se produc atunci cînd condiţiile istorice permit punerea în practică a unor proiecte deja existente. Sigur că şi reîntregirea României nu se va putea realiza decît atunci cînd acele condiţii istorice vor apărea, aşa cum s-a întîmplat şi la 1 Decembrie 1918, dar această realitate nu împiedică pe nimeni să-şi pună în proiect un astfel de deziderat, aşteptînd apoi ca, la momentul oportun, să fie pus în practică!

Aşa a făcut Germania. Cînd ţara s-a împărţit în Republica Federală a Germaniei şi Republica Democrată Germană, nemţii au decis ca, în locul Constituţiei (Verfassung), să adopte acea Grundgesetz (Lege fundamentală), care avea un caracter temporar tocmai pentru a nu recunoaşte că RDG ar fi o altă ţară! După căderea Zidului Berlinului, mai exact în 03.10.1990, Constituţia Republicii Federative a Germaniei a fost extinsă şi pe teritoriul Republicii Democrate Germania, după ce încă din 26.07.1990, Parlamentele din RFG şi RDG deciseseră ca Parlamentul german să fie ales prin vot unic! Toate acestea s-au făcut cînd trupele ruseşti, pe de o parte, şi cele anglo-franco-americane, pe de altă parte, încă staţionau pe teritoriul Germaniei, ele urmînd să plece definitiv abia în 1994!

Cu alte cuvinte, Germania a avut totdeauna ca proiect reunificarea şi a avut grijă ca, prin acte administrative, să nu dea impresia că acceptă ca definitivă împărţirea ţării! Astfel, cînd condiţiile istorice au permis, reunificarea Germaniei s-a produs imediat prin modificarea acelei Grundgesetz (Lege fundamentală), înlăturîndu-se următoarele puncte:

– caracterul provizoriu al Grundgesetz,

– toate referirile la împărțirea Germaniei în cele 2 state RFG și RDG

– şi articolul 23 referitor la modalitatea de unificare a celor două state, chestiune rămasă fără subiect după 1990.

Ca un corolar, este clar că Germania a avut mereu ca „Proiect de ţară” reunificarea celor două state, chiar dacă pentru împlinirea acestui deziderat s-a aşteptat trecerea unei jumătăţi de secol!

Acest model german trebuie să fie preluat şi de România, mai ales după ce s-a dat semnalul că extinderea UE s-a încheiat şi, deci, reunificarea României în spaţiul Uniunii Europene nu se mai poate face.

Declaraţia recentă a ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, în care spunea că „Moldova nu este România”reprezintă doar punctul de vedere al SUA, în lumina intereselor SUA în regiune, dar nu este un „ordin” care să împiedice depunerea în spaţiul public românesc, ca „Proiect de ţară”, reunificarea României! De altfel, chiar ambasadorul SUA şi-a nuanţat ulterior declaraţiile, constatînd, cum este firesc, dreptul românilor de a nu abandona nici o clipă acest proiect.

Înfăptuirea „României Mari” la 1 Decembrie 1918 nu este nici pe departe echivalentă cu crearea unor state artificiale în urma Primului Război Mondial, aşa cum s-a întîmplat cu Iugoslavia sau Cehoslovacia, căci, spre deosebire de acestea, care nu erau locuite de „iugoslavi” (ci de sîrbi, bosniaci, croaţi) sau „cehoslvaci” (ci de cehi şi slovaci), toate cele trei provincii româneşti erau locuite de români! În Transilvania, cu mult înainte de 1 Decembrie 1918, existau asociaţii care militau pentru unirea acestora, una dintre cele mai puternice fiind Societatea „Carpaţii”, în care activa însuşi Mihai Eminescu! „Marea Unire” din 1918 nu a creat artificial statul România, ci doar a împlinit aspiraţia de veacuri a românilor, realizată întîia oară prin Mihai Viteazul în 1600!

Că James Pettit declara că „Moldova îşi are propria sa istorie” nu este decît ignorarea realităţii istorice care arată că Ştefan cel Mare, de pildă, a fost domnitorul întregii provincii care, în sec. XV, se numea Moldova şi cuprindea inclusiv teritoriul aflat acum în graniţele României, numit regiunea Moldova! Pettit nu e nici istoric, nici comandant militar, aşa încît lipsa lui de cunoştinţe în materie de istorie nu-l face „guvernator” al României decît prin slugărnicia autorităţilor române!

Dacă autorităţile din România pregătesc de pe acum sărbătorirea unui secol de la Marea Unire, cum cred ele că acest lucru se poate face prin abandonarea Moldovei, ştiindu-se că atunci, în urmă cu un secol, teritoriile din spaţiul Republicii Moldova făceau deja parte din România?

Nu zice nimeni că reunificarea se poate face „mîine”, însă „Proiectul de ţară” care să bată în cuie ideea reunificării trebuie să se facă „astăzi”! Cu chestiunile acestea nu este de glumit, căci nici un guvern nu are voie să decidă definitiv pentru toate generaţiile de români ce vor urma în veac!

O greşeală asemănătoare a făcut fostul preşedinte Emil Constantinescu, alături de preşedintele Senatului Petre Roman şi preşedintele Camerei Deputaţilor Adrian Sevrin, cînd au semnat acel Tratat cu Ucraina, despre care academicianul Florin Constantiniu scria: „În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”. Motivul semnării acelui Tratat este cunoscut: promisiunea că România va fi primită în NATO la Summit-ul de la Madrid din 1997, lucru care nici măcar nu s-a întîmplat. Consecinţa a fost cedarea definitivă a Cetăţii Albe, Hotinului şi Ţinutului Herţa, deşi nici unul dintre semnatarii Tratatului nu avea dreptul să decidă în numele tuturor generaţiilor ce vor veni şi care s-ar putea să dorească să facă recurs la adevărul istoric!

Nu am habar cîtă istorie ştiu Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, Alina Gorghiu sau Liviu Dragnea, însă, în onoranta calitate de conducători ai României, ei trebuie să ştie că, dacă vor să nu fie trecuţi în banca trădătorilor de ţară, nu au nici un drept să abandoneze proiectul revenirii Moldovei în graniţele României! Acesta nu este un moft naţionalist al cuiva, ci respectarea adevărului istoric pe care nimeni nu are dreptul să-l ignore! Aceasta este principala definiţie a interesului naţional!

Ar fi culmea ca tocmai aceia care au fost votaţi de români să apere interesele naţionale ale României să decidă ca teritorii întregi să fie cedate fără ca vreo ameninţare cu agresiunea să planeze asupra ţării!

Revenind la mitingul paşnic de sîmbătă, cînd oameni simpli, care arborau drapelul României, au fost agresaţi de autorităţile române, aşteptăm ca ministrul de Interne, în subordinea căruia se aflau jandarmii agresori, să-şi dea demisia, astfel încît să se poată spune că a fost vorba doar de un ordin greşit al cuiva din subordinea sa. În caz contrar, intervenţia în forţă a jandarmilor va fi interpretată ca o decizie a Guvernului, tolerată de preşedinte, acceptată tacit de partidele care susţin Guvernul. Nu trebuie multă carte pentru ca, într-un anumit moment, cineva să invoce art. 394 din Noul Cod Penal!

În mod paradoxal, cînd vine campania electorală, absolut toată lumea vorbeşte despre „fraţii noştrii de peste Prut”, însă imediat după ce se anunţă rezultatele, „moldovenii” nu mai sînt nici măcar „verişorii noştri de departe”! Cui foloseşte o asemenea perpetuă ipocrizie?

P.S. Ilie Ilaşcu şi întreg lotul său de patrioţi sînt uitaţi de autorităţile din România, care nu au găsit o cale de rezolvare a situaţiei lor, astfel încît ultimii ani ai vieţii lor să nu fie unii de umilinţă. Cîndva, liderii politici urcau în cuşcă în semn de solidaritate cu ei.

Guvernul şi preşedintele de azi se uită cu seninătate cum jandarmii îi bat pe cei care susţin unirea României cu Moldova! Ce s-o fi schimbat în aceşti ani?

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss