C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Sociologul Septimiu Chelcea, replică la afirmațiile șefului de campanie al lui Trump: ”Dacă renunţăm la identitatea naţională, la suveranitate şi la caracterul unitar al statului român în favoarea `tortului`, desertul nu mai are niciun gust!”

Săptămâna trecută, mai precis joi 21 martie, şi-a început vizita în ţara noastră, împreună cu soţia, Brad Parscale, membru în stafful campaniei electorale a lui Donald Trump la alegerile din 2016, desemnat şef al campaniei actualului Preşedinte pentru alegerile din 2020, la invitaţia prietenului său, fostul prim-ministru al României din anii 2000-20004, Adrian Năstase. În aceeaşi zi, Brad Parscale a ţinut o conferinţă în Aula Academiei Române la ora 18 şi a acordat un interviu lui Mihai Gândea, transmis la ora 21 p.m. în exclusivitate de Antena 3. Relatând campaniile prezidenţiale, strategului „i-au scăpat” câteva informaţii pe care, cu siguranţă, a dorit să ni le transmită cu tot dinadinsul.



Astfel, cu privire la campania din 2016, ne-a spus că echipa lui a făcut 5,9 milioane de spoturi publicitare vizuale, în timp ce echipa lui Hillary Clinton a făcut numai 66 000, că 50% din bugetul campaniei a mers pe digital.

Despre viitoarea campanie prezidenţială, Brad Parscale a spus: „Am început să ne construim o reţea în întreaga ţară. În 2016, aveam 700 000 de voluntari în echipă. În 2020, vom avea 1,6 milioane de voluntari. Pe lângă asta, soluţiile noastre digitale vor fi mai mari şi mai bune”. Deja, cu 20 de luni înaintea alegerilor, s-au identificat 60 de milioane de adrese ale susţinătorilor Preşedintelui Trump. La aceste adrese se vor trimite mesaje pentru a se asigura prezenţa la vot. Se va cheltui în campanie un miliard de dolari, din care o treime cu propaganda digitală.

Din perspectiva teoriei comunicării, două lucruri mi se par deosebit de importante pentru înţelegerea mecanismului votului în era digitală: atenţia ce trebuie acordată construirii mesajului şi alegerea canalelor de comunicare. „Oamenii vor slujbe, vor securitate, nu le pasă deloc cum obţin aceste lucruri. Nu le pasă ce e în tort, ei vor doar tortul. Aşa că nu explica, doar fă-o!” –  susţine Brad Parscale. Cât priveşte modul de transmitere a mesajelor propagandistice, experienţa din precedenta campanie prezidenţială îl îndreptăţeşte pe strategul campaniei lui Donald Trump să afirme:

Cine controlează digitalul controlează alegerile; nu canalele de comunicare tradiţionale (afişajul, radioul, televiziunea), ci noile tehnologii de comunicare (Facebook, Twitter, Instagram, reţelele sociale) conduc la victoria în alegeri a unui candidat, fireşte, dacă ştii cum să-l „vinzi” electoratului.

Întrebat de un reporter (DC News) cum ar proceda dacă ar fi şeful de campanie al unui candidat în alegerile prezidenţiale din România, Brad Parscale a răspuns: „Soluţiile sunt în digital, nu în media mainstream. M-aş concentra pe obţinerea banilor de la marile corporaţii, nu din donaţiile mici ale cetăţenilor de rând”.

Sunt de admirat ideile novatoare în proiectarea şi organizarea campaniei prezidenţiale, tenacitatea şi loialitatea strategului campaniilor lui Donald Trump, dar nu cred că strategia urmată şi recomandată de Brad Parscale – pe care unele media de la noi îl recomandă ca „geniul din umbra lui Donald Trump – dă rezultate la fel de bune oriunde în lume, în niciun caz în  România. Rata ridicată a analfabetismului funcţional, accesul relativ redus la tehnologiile digitale, bugetul restrâns al campaniilor electorale sunt doar câţiva factori care mă fac să mă îndoiesc că şi la noi „soluţia stă în digital”. Nu cred că alegătorilor nu le pasă deloc cum obţin „tortul”, despre care vorbea Brad Parscale. Dacă renunţăm la identitatea naţională, la suveranitate şi la caracterul unitar al statului român – atribute consfinţite prin Constituţie – în favoarea tortului, desertul nu mai are niciun gust. Și apoi, tortul american este la noi o plăcintă cu brânză şi cu puţine stafide. În SUA, marile corporaţii sunt americane; în România, marile corporaţii sunt străine. Pot oare organizatorii campaniilor pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale să se concentreze pe obţinerea banilor de la ele?!

Brad Parscale a declarat „cu multă modestie” că a revoluţionat campaniile electorale. Nu-mi dau seama dacă a revoluţionat sau nu campaniile electorale, dar cu siguranţă a schimbat paradigma influenţării opiniei publice. În campaniile electorale anterioare lui 2016 din SUA şi din celelalte societăţi democratice se apela la modelul „Liderii de opinie”. Brad Parscale a aplicat cu succes pentru prima dată un alt model: modelul „Influenţialii” (s-ar putea ca această traducere a termenului de „influentials” să nu fie cea mai fericită). În literatura anglo-americană de specialitate, termenul de „opinion leaders” tinde să fie înlocuit cu cel de „influentials”. Între cei doi termeni nu există o echivalenţă deplină. „Influenţialii” (substantiv la plural, derivat de adjectivul „influenţi”) sunt persoane care exercită o influenţă asupra altor persoane, care înrâuresc opinia şi comportamentul altora.

Conform  modelulului „Glonţul magic”, influenţa mass-media s-ar exercita direct asupra fiecărui individ, izolat de relaţiile cu ceilalţi. În modelul „Fluxul comunicării în două trepte”, anumite persoane, care sunt mai bine conectate la mass-media şi au trăsături de personalitate care îi deosebesc de cei din jurul lor, devin lideri de opinie, transmiţând informaţia receptată şi prelucrată de ei altor persoane, care, la rândul lor, retransmit informaţia pe orizontală, în lanţ.

Modelul „Fluxul comunicării în două trepte” s-a conturat, aşa cum îndeobşte se ştie, în cadrul unei cercetări care urmărea să constate impactul campaniei electorale din 1940 din SUA asupra comportamentului de vot al cetăţenilor, cercetare coordonată de Paul F. Lazarsfeld, Bernard R. Berelson şi Hazel Gaudet. Acest model „sugerează că, cel mai adesea, ideile migrează din radio şi ziare către liderii de opinie şi de la aceştia ajung la segmentele mai puţin active politic ale populaţiei” (Lazarsfeld et al., 1944/2004, p. 201). În cadrul comunităţilor puţin numeroase şi în absenţa televiziunii şi platformelor digitate, modelul „Fluxul comunicării în două trepte” corespundea destul de bine realităţii. În „era digitală”, cum este adesea denumită realitatea socială de azi, teoria despre liderii de opinie, cu toate reformulările şi îmbogăţirile aduse ei, este depăşită. Campaniile electorale digitale şi-au dovedit eficacitatea în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, câştigate de Donald Trump.

Considerând că vechile modele „Glonţul magic” şi „Fluxul comunicării în două trepte” nu corespund erei digitale, Duncan J. Watts, profesor de sociologie la Columbia University, şi Peter S. Dodds, profesor de matematică şi statistică la University of Vermont, au construit, pe baza unor calcule matematice sofisticate, două noi modele ale influenţării în luarea deciziilor, inclusiv în alegerile electorale: „Fluxul comunicării în mai multe trepte” şi „Fluxul comunicării în grupuri aleatoare”.

Fig. 1. Fluxul comunicării în mai multe trepte (după Watts, Dodds, 2007, p. 444)

Fig. 2. Fluxul comunicării în grupuri aleatoare (după Watts, Dodds, 2007, p. 450)

Pe baza celor două modele ale comunicării se poate măsura puterea de influenţare pe Twitter (Cha et al., 2010), se poate prognoza viteza transmiterii infomaţiilor în cascade, ca şi mărimea cascadelor.

_____________________________________

Bibliografie

Cha,  Meeyoung et al. (2010). „Measuring user Influence in twitter: The million follower fallacy”, în Proceedings of the Fourth International AAAI Conferince on Weblogs and Social Media (pp. 10-17). Menlo Park, CA, AAAI Press.

Lazarsfeld, Paul F., Berelson, Bernard, Gaudet, Hazel [1944] (2004). Mecanismul votului. Cum se decid alegătorii într-o campanie prezidenţială. Bucureşti, Editura Comunicare.ro.

Watts, Duncan J., Dodds, Peter S. (2007). „Influentials, networks, and public opinion”, Journal of Consumer Research, 14, 12, pp. 441-458.

Autor: Septimiu Chelcea

Sursa: România socială

Septimiu Chelcea (n. 1940) este professor emeritus (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti). În 1974 a obținut titlul ştiinţific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie. A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R. S. România (1980). În 2004, a primit Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare științifică, acordat de Consiliul Național al Cercetăriii Științifice din Învățământul Superior. A publicat numeroase articole, studii şi monografii, dintre care Chestionarul în investigaţia sociologică (1975), Experimentul în psihosociologie (1982), Personalitate şi societate în tranziţie (1994), Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat,un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (2000, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, 2007), Un secol de cercetări psihosociologice. 1897-1997 (2002), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (2001, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, 2007), Opinia publică: gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? (2002), Enciclopedie de psihosociologie (coord., 2003), Comunicarea nonverbală în spaţiul public (coord., 2004), Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura (în colab., 2005), Psihosociologie: Teorie şi aplicaţii (coord., 2006, ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2010), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor (coord., 2008), Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare (2006), Psihosociologia publicităţii. Despre reclamele vizuale (2012), Fricile sociale ale românilor (coord., 2015), Psihosociologie aplicată. Publicitatea (2016), Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015 (2016, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2017). În 2017 semnează prefața la ediția a II-a a cărții Propagandade Edward L. Bernays, moment la care începe colaborarea cu editura suceveană Alexandria Publishing House, unde a publicat în 2018 volumul de eseuri Elogiu plictiselii. Eseuri psihosociologice.

Liviu Pleșoianu în cartea sa: ”Visul meu este despre o țară care reacționează și își apără suveranitatea atunci când ambasadorii altor țări o ceartă!”

“România – Țara unui vis posibil” (discursul integral de la lansarea cărții). Cartea se poate comanda AICI.



Visul meu este despre o țară în care poporul e acela care își decide, prin vot, propriul Destin, iar nu o mână de oameni închiși într-o sufragerie.

Visul meu este despre o țară în care, atunci când poporul votează ca un copil cu voce de înger să reprezinte România la Eurovision, nu vin alți inși, dintr-o altă sufragerie, să le întoarcă votul. Visul meu este despre o țară în care Laura Bretan nu e pedepsită pentru că s-a exprimat în favoarea familiei tradiționale, în condițiile în care Laura Bretan nu îi pedepsește pe alții pentru propriile lor opțiuni.

Visul meu este despre o țară care reacționează și își apără suveranitatea atunci când ambasadorii altor țări o ceartă și îi spun ce e bine și ce e rău, ce are dreptul și ce nu are dreptul să facă.

Visul meu este despre o țară în care societatea reacționează sănătos, uman și demn, așa cum a făcut-o în 2004, atunci când toată lumea s-a arătat revoltată de faptul că pușcașul marin american care l-a omorât într-un teribil accident rutier pe basistul Teo Peter e scos rapid din țară și spălat de orice răspundere.

Visul meu este despre o țară în care președintele Comisiei Europene nu își permite să vină și să certe presa pentru faptul că a relatat despre abuzurile unității de paraditori de elită Haules-DNA-Ploiești.

Visul meu este despre o țară care nu tace atunci când autoînchipuiții zei ai noului Olimp de la Bruxelles ne scot la careu în fiecare dimineață și ne bat cu rigla peste degete. Visul meu este despre o țară unde, atunci când ne ceartă pentru microcorupția noastră, le vorbim și noi cu fermitate despre macrocorupția lor. Visul meu este despre o țară în care propunem și noi mecanisme de cooperare și verificare pentru statele central și vest-europene care exportă corupție, care dau mită în străinătate în valoare de zeci de miliarde de doalri în fiecare an. Visul meu este despre o țară care nu se teme să-i pună oglinda în față directorului din România al băncii Raiffeisen, cel care protesta împotriva Guvernului român. În oglindă, distinsului bancher trebuie să i se arate cum banca pentru care lucrează a spălat sute de miliarde de dolari. Tot în oglindă, trebuie să i se arate și marelui cavaler olandez al dreptății, Frans Timmermans, cum bănci olandeze (inclusiv o bancă de stat) au spălat, de asemenea, sute de miliarde de dolari.

Visul meu este despre o țară în care nu confundăm diplomația cu slugărnicia, o țară care nu se teme să spună că e nepermis să fie Președinte al Comisiei Europene un individ care, pe lângă crizele dese de sciatică, a trecut printr-o mega-criză în propria sa țară, acolo unde Juncker – premier timp de 18 ani – a trebuit să demisioneze în urma scandalului legat de interceptările ilegale operate de serviciile secrete aflate sub directa sa autoritate.

Visul meu este despre o țară în care societatea își recâștigă sănătatea care îi permitea, cu ani în urmă, să împingă spre periferii indezirabile comportamentele agresive și chiar fasciste ale unor indivizi care urinează pe sediile partidelor, aruncă muștar, ouă și ketchup pe instituții ale statului, îi hărțuiesc pe jurnaliștii care nu le convin.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc limitarea mandatelor șefilor din servicii. Visul meu este despre o țară în care un șef de serviciu secret nu stă în funcție mai mult decât un Președinte ales prin vot democratic.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc transparentizarea finanțării ONG-urilor și depolitizarea ONG-urilor de utilitate publică.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc asanarea Justiției prin excluderea din magistratură a tuturor procurorilor și judecătorilor care au lucrat în celebrele echipe mixte, în baza unor sinistre protocoale secrete încheiate cu SRI.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc interzicerea ocupării funcției de judecător al CCR de către o persoană care fie a lucrat în echipe mixte cu SRI în baza unor protocoale secrete, fie a generat un conflict juridic de natură constituțională, fie a atras condamnarea României la CEDO.

Visul meu este despre o țară în care Președintele nu e Dezbinator, ci Inspirator. Visul meu este despre o țară în care Președintele nu-și aruncă nervos paltonul pe mașină atunci când nu vine cineva repede să-l slugărească, o țară în care Președintele se percepe pe sine ca slujitor al statului, iar nu ca șef al statului, o țară în care Președintele nu este o emanație a Noii Securități, nu este o creație a unor entități transnaționale, metastatale.

Visul meu este despre o țară care are curajul de a se autodetermina, de a se reașeza în făgașul propriului Destin, o țară care își propune să devină un spațiu al dialogului dintre națiuni, iar nu doar o altă moleculă aruncată în acceleratorul dement de particule beligerante.

Visul meu este despre o țară care le vorbește celorlalte țări despre nebunia de a aloca 1,7 trilioane de dolari anual pentru înarmare și activități militare, în condițiile în care suma estimată care ar fi necesară pentru a eradica sărăcia extremă pe Pământ e de 3,5 trilioane de dolari. Cu alte cuvinte, în doar doi ani în care banii pentru moarte ar fi folosiți ca bani pentru viață, am ajunge în situația în care nu ar mai muri milioane de oameni (mulți dintre ei copii) de foame sau din cauza bolilor asociate sărăciei extreme. Visul meu este despre o țară care propune lumii ca, dacă 2% din PIB merg către înarmare, cel puțin 2% să meargă către dezînfometare!

Visul meu este despre o țară în care sistemul educațional îi oferă elevului-om posibilitatea de a se dezvolta în complexitatea sa umană. Un sistem educațional în care nu contează doar inteligența rebusistică, ci și inteligența emoțională. Un sistem educațional în care nu înveți doar pentru a avea un loc de muncă de unde să obții bani pentru a trăi, ci înveți și pentru a ajunge să muncești având mereu în minte binele celorlalți. Un sistem educațional care încurajează munca în echipă, astfel încât spiritul concurențial să nu eșueze în conflict. Un sistem educațional pentru care elevul e omul care va construi societatea, nu robotul care trebuie asamblat de către societate. Un sistem educațional care încurajează empatia și simpatia, nu doar critica îngâmfată și desconsiderarea tuturor celor care au alte opinii.

Visul meu este despre o țară în care nu mai acceptăm să ni se spună că orășeanul trebuie să fie dușmanul țăranului, că ardeleanul trebuie să fie dușmanul moldoveanului și al munteanului, că romanul din exteriorul Romaniei trebuie să fie dușmanul romanului din interiorul Romaniei, că tanărul trebuie să fie dușmanul bătranului, că părintele trebuie să fie dușmanul profesorului, că pacientul trebuie să fie dușmanul medicului și așa mai departe…

Visul meu este despre o țară în care tot mai mulți vom înțelege că Romania noastră nu poate fi cu adevărat o țară decat dacă fiecare dintre noi, în unicitatea sa, își găsește sensul propriu întru marele sens comun. O colectivitate de ființe libere care își susțin reciproc prosperitatea…

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că bătălia pentru Romania se dă in jurul multor tabere de altitudine. E o bătălie pentru economie. E o bătălie pentru democrație. E o bătălie pentru ființa omenească. Iar timpul nostru este timpul decisiv al unei bătălii finale – Romania va deveni „Țara unui VIS posibil”croindu-și drum prin istoria mare sau va eșua lamentabil in subsolurile intunecate și jilave ale istoriei mici!

Visul meu este despre politicieni care înțeleg că trebuie să devină OAMENI politici, este despre demnitari care înțeleg că e timpul să acționeze cu DEMNITATE! Colegilor mei din toate partidele le doresc cu toată sinceritatea să se bucure de AERUL CURAT al LIBERTĂȚII! Să ia mereu decizii din libertatea propriului for interior. Eu asta am făcut, chiar cu riscul de a fi considerat „imatur politic”, chiar cu riscul de a mi se spune uneori că „nu sunt om de partid”. E foarte, foarte important să fim oameni politici liberi, care ințeleg problemele timpurilor și care caută soluțiile alături de oameni, iar NU alături de „ELITELE”care manipulează oameni! Bolul omului politic trebuie să rămană mereu acoperit atunci cand autointitulatele „ELITE” se oferă să il umple și mereu descoperit atunci cand oamenii simpli și vii pun acolo un dram din painea lor și o picătură din apa lor. Decat să beau un butoi de apă moartă, prefer să-mi umezesc buzele cu cateva picături de APĂ VIE!

Visul meu este despre un popor care înțelege că nu e premoniție, ci e doar privire cu ochii larg deschiși atunci când spun că, dacă nu repornim inima acestei națiuni acum (nu anul viitor, nu anotimpul următor, nu luna care vine), atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii. Și nu o putem reporni decat dacă ne administrăm, colectiv, un sens. Singurul liant e noua perspectivă pe care ne-am putea-o da și pe care lumii i-am putea-o propune. Iar de un lucru sunt ferm convins – Romania poate renaște doar dacă iși acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de neutră țară umanistă care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivatoare nu doar de grau – ci și de SENSURI. Dacă vom continua, din contră, să pășim cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora, atunci vom ajunge, foarte curand, o ruină. – Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni…

Visul meu este despre o țară în care, tânăr fiind, nu poți alege să rostești cuvinte precum „boșorogii ăia fără dinți”. Dacă ești CU ADEVĂRAT TANĂR, nu vei face niciodată asta pentru că vei ști că „boșorogul ăla” e tanărul de ieri care gătea la 1:00 noaptea pentru tine sau pentru părinții tăi intr-o vreme cand gazele ajungeau in bucătăriile familiilor de romani doar după acea oră. …Vei ști că „boșorogul ăla” este cel care te ținea pe tine in brațe sau ii ținea pe părinții tăi in brațe, noaptea, nu doar pentru că vă iubea, ci pentru că dorea SĂ NU VĂ FIE FRIG! …Vei ști că „boșorogul ăla” este cel care lua paine și ulei pe cartelă, care stătea ore intregi la coadă, in fiecare zi, pentru ca tu sau părinții tăi SĂ AVEȚI CE MANCA!

Visul meu este despre o țară în care încetăm să ne mai văităm că e beznă peste tot in jurul nostru și că nu reușim să strangem tot intunericul intr-o roabă. Facem asta pentru că așa ne-am obișnuit și pentru că așa am fost obișnuiți. Insă jelirea repetitivă a propriei situații și condiții nu ne va duce nicăieri. Tot in intuneric vom trăi. E momentul să ne oprim din a tot incerca la nesfarșit aceleași căi. E timpul să facem gestul simplu de a apăsa intrerupătorul pentru a face lumină in incăpere.

Visul meu este despre o țară în care, după 15 ani de falsă luptă împotriva corupției, nu vom mai avea parte de încă 15 ani de falsă luptă împotriva abuzurilor. Lucrurile trebuie reglate rapid, fără rezerve. Nu poți învinge Hidra dacă îi lași mereu timp să se regenereze. LASĂ-I SĂ LUPTE ALĂTURI DE TINE PE CEI CARE TE-AU ALES SĂ LUPȚI PENTRU EI! …Sau refugiază-te la raionul de scutece! …Iar dacă optezi pentru raionul de scutece, măcar ai DECENȚA de a nu te mai plange că ești HĂITUIT și ABUZAT! E dizgrațios… Bărbații de stat NU se refugiază la raionul de scutece!

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că falsul proiect de țară al luptei anticorupție a prins doar pentru că spațiul era liber. Pentru că cine ne-a aruncat niște buruieni și ne-a pus apoi să le adunăm de pe jos A GĂSIT LOCUL LIBER! Romania nu-și va reveni decat atunci cand va incepe să meargă pe drumul său, cand va planta pomi roditori și flori in grădină, reducand astfel drastic spațiul pentru buruieni. Trebuie să lucrăm pentru ca libertatea noastră să insemne mai mult decat „șansa”de a alege intre diverse forme de sclavie…

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că lumea este condusă superficial, voit superficial. Tot ce ne inconjoară, școală, loc de muncă, spațiu de recreere (cu prea rare excepții) este menit să ne adoarmă UMANITATEA, să ne exproprieze sensurile, să ne deporteze rosturile, să ne cufunde in uitarea de sine și de celălalt.

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că dacă rămanem doar adepți ai retoricii prafului de pușcă, tocmai avansul tehnologic in domeniu ne va risipi spre deloc șansele supraviețuirii ca specie! Dincolo de economic și praf de pușcă (strâns legate, în fapt), există o LUME întreagă de explorat, un tărâm nesfârșit care ne definește dar pe care nu am pășit niciodată. Copiii Pămantului nu trebuie invățați doar să devină roboți utili ai unei societăți care nu vede in ei decat elemente de statistică economică și militară.

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că, dacă munca noastră e DEZUMANIZATĂ pană intr-acolo incat lucrătorul devine doar o „resursă umană”, fructul muncii – doar „un produs”, iar destinatarul acestuia – doar un „client”, atunci nu mai putem vorbi despre o „lume a OAMENILOR”!

Visul meu este despre un popor care consideră că este cazul să reașezăm relațiile Romaniei cu celelalte state. Să fim parteneri, DA! Să fim doar o colonie administrată de un guvernator? NU! Eu incă mai sper că Administrația TRUMP va reprezenta cu totul altceva față de Administrația OBAMA. Pentru că Administrația OBAMA a acționat catastrofal in această țară, prin toți ambasadorii și emisarii săi! Sub stindardul „luptei anti-corupție”, au creat in această țară un MONSTRU sinistru, o HIDRĂ la ale cărei zvarcoliri disperate asistăm chiar in aceste luni! Am crezut și incă mai cred in faptul că noua administrație, sub conducerea lui Donald TRUMP, va desface ce a făcut Administrația OBAMA. Partenerilor noștri din UE și din SUA li s-a tradus ani de zile greșit! In realitate, suntem „PRIMITORI”, nu „PRIMITIVI”… Poate că dacă li se va traduce corect, ne vor și trata corect. Măcar de aici inainte…

Din păcate, am devenit victimele „corectitudinii politice”. Dacă ințelegi să fii un om LIBER și să nu accepți nicio lesă (fie ea și una de aur strălucitor), atunci ești, desigur, „naționalist retrograd”. „Normalul” a fost redefinit și impus de-a lungul ultimelor decenii. Intr-un asemenea hal am ajuns ca „bărbați de stat” incat, dacă Baiazid și Mircea cel Bătran ar călători in timp, dialogul ar suna așa: „Tu ești Mircea?” … „Cum vrei tu-mpărate!”. …După care, fericit că e adaptat la noile timpuri, că e un politician #modern, că nu il poate acuza nimeni de „naționalism”, Mircea s-ar duce la cantina Parlamentului și, cu gandul la sultanul Baiazid, și-ar comanda o… „shaorma cu de toate”…

Visul meu este despre un popor care înțelege că, în mod evident, nu e o soluție bună să aduci laolaltă, brusc, două civilizații, două culturi, două religii complet diferite. Dialogul dintre culturi și civilizații e absolut necesar și voi pleda și lucra mereu in acest sens. Insă nu despre așa ceva este vorba aici. Aici este vorba despre niște păpușari care, din umbră, au decis exact contrariul – anume CIOCNIREA frontală a două culturi și civilizații foarte puțin asemănătoare. Criza refugiaților a fost creată exact cu acest scop! Rezolvarea crizei refugiaților e foarte simplă. – Tot ce trebuie e ca marile puteri să nu mai caute să genereze profit de pe urma războiului purtat in toate aceste țări. Atunci, in loc de „cote de refugiați”, puterile Vestului militarizat ar trebui să vorbească despre „cote alimentare”, despre bani investiți in dezvoltarea acestor țări, iar nu in inarmarea lor… Așa se rezolvă lucrurile. Doar așa și foarte repede… Iar noi, ca țară, ar trebui să vorbim deschis in acest sens și să propunem soluții in această direcție, nu să acceptăm stupid tot ce ni se impune de la centru.

Visul meu este despre un popor care înțelege că maladiile foarte grave ale Uniunii Europene nu vor putea fi vindecate făcând mătănii și rostind teatral, cu plecăciune cvasi-religioasă, „Uniunea Europeană”. Pană la urmă, din ce anume a ieşit Marea Britanie? Care sunt pietrele de temelie reale, solide, menite să dăinuie pentru secole sau măcar pentru decenii? Care e, de fapt, adevărata piatră unghiulară, singura capabilă să menţină unite puterile Europei? O „uniune” reală a țărilor europene ar presupune o apropiere reală intre cetățenii respectivelor țări. Tocmai in acest sens, al unei UNIUNI reale, profunde, UMANE, nu s-a făcut ABSOLUT NIMIC! Dacă vrem să continuăm joaca de-a marile instituții, nu ne impiedică nimeni s-o facem. Dacă vrem insă o imbunătățire profundă a traiului european, suntem obligați să ne dăm jos căștile de REALITATE VIRTUALĂ pe care ni le-au așezat pe nas marii dregători de instituții cu nume pompoase. …Și să privim realitatea drept in ochi: UE e un colos cu picioare de lut, care nu are la bază OMUL și grija față de OM! Ființa omenească a fost sacrificată pe altarul unei BIROCRAȚII INTERESATE! …Iar singura șansă de a schimba asta e intoarcerea la fundamentele corecte. Care inglobează economicul, dar il depășesc cu mult…

Cată vreme vom reduce totul la ECONOMIC, nu vom avea nicio UNIUNE. Ci doar niște instituții folosite de conducătorii catorva țări pentru a subjuga economic și politic toate celelalte țări…

Nu ne putem intoarce la națiunile privite ca monade de sine stătătoare, ermetic inchise, fără comunicări și schimburi cu exteriorul. Umanitatea e firesc și necesar să evolueze către a deveni o mare comunitate. Insă nu in sensul globalizării așa cum a fost ea concepută de către cei care vor – și in mare măsură reușesc – să dirijeze orchestra lumii. Nu in sensul unui singur stat global, unde nimeni nu mai are identitate și unde toți sunt clonele aceleiași matrici – idealul ultim corporatist. Ci in sensul unei umanități alcătuite din miliarde de picături interdependente, care aleg LIBER să compună un ocean. Nu un neam de clone, nici miliarde de monade de sine stătătoare, ci o pluralitate de ființe libere care iși asigură reciproc prosperitatea.

…Avem nevoie de reaprinderea OMENESCULUI – in noi și in instituțiile noastre, naționale și internaționale. Este singura cale reală. Orice altceva e doar concert de sticle goale… Și tocmai aici văd rolul Romaniei, adevăratul său Destin european și mondial – acela de PUNTE, de punte intre oamenii Europei, de punte intre oamenii lumii celei mari. Inainte de a pune problema unei ieșiri din Uniunea Europeană, ar trebui să ne intrebăm dacă am fost vreodată cu adevărat acolo! Eu asta vă propun – o țară VIE, care are curajul de a refuza simulacrul de destin care i-a fost impus și de a incepe cu adevărat să conteze pe scena lumii. Avem tot ce ne trebuie, trebuie doar să ne depășim complexele de inferioritate care ne-au fost in mod sistematic induse.

Visul meu este despre un popor care respinge atitudinile de vătaf luminat de tipul Macron! Sunt incă victima unei stării de uluire, stare generată de un discurs recent al lui Macron din Parlamentul European! Președintele Franței a spus, nici mai mult nici mai puțin, decat că intenționează să facă totul pentru „apărarea in mod ferm a unei suveranități europene reinventate, in fața tentației autoritare in unele țări ale Uniunii Europene”!

…Oameni buni, noi chiar o luăm razna cu totul!? Adică nu suveranitatea țărilor trebuie apărată in fața globalismului nivelator, ci Uniunea Europeană (așa cum o vede domnu’ Macron) trebuie apărată de țările ale căror popoare văd altfel viitorul decat il vede EL, Macron, LUMINA Mileniului III… Fabulos!

Eu vă spun așa: absolut NIMIC nu se va schimba pe plai dacă nu vom pricepe, la nivel de oameni de stat, că Romania nu poate prospera ca anexă a altor puteri, indiferent care ar fi acestea!

Declarația lui Macron este nu doar revoltătoare, ci și emblemă a unui viitor care ni se construiește de multă vreme și care iși atinge chiar in acești ani punctul culminant: o lume nivelată și nivelatoare, unde nu sunt acceptate decat „principiile”, „conceptele” și „adevărurile” dictate de cateva state, indiferent de ce cred, vor sau votează celelalte state. Ce spune Macron este că trebuie acționat, la nivelul Uniunii Europene, impotriva conducerii democratice (rezultate prin VOT) a țărilor a căror traiectorie nu corespunde „adevărurilor” sale. Ei bine, eu chiar nu am de gand să accept această atitudine de „vătaf luminat”! Romania trebuie să aibă curajul de a se AUTODETERMINA in această lume dominată din ce in ce mai mult de reducționismul de tip „Macron”, un reducționism care sună cam așa: „Cine nu urmează intocmai și la timp linia trasată de noi cu creta pe asfalt trebuie numaidecat pus la punct, sancționat și chiar repudiat! Noi suntem PRINCIPIILE, noi suntem CALEA, noi suntem BINELE!”… Țările Europei de Est nu sunt copiii inadecvați ai Vestului! Nu suntem niște imbecili care trebuie puși mereu in banca lor, scoși dimineața la careu și loviți in pauze cu rigla peste degete! …Sau suntem, dacă nu respingem FERM astfel de tratamente!

„Romania – Țara unui VIS posibil!” nu e nici platforma politică a cuiva, nici „societatea civilă” a altcuiva. „Romania – Țara unui VIS posibil!” este platforma dumneavoastră, a oamenilor obișnuiți ai acestui neam, a adevăratei „societăți civile” pe care NU O POT REPREZENTA DECAT OAMENII, cetățenii. Adevărata „societate civilă” romanească este insăși societatea romanească, cu bunele și relele ei! Adevărata „societate civilă” nu este monopolul nimănui. Ea este a oamenilor și e reprezentată de OAMENI! „Romania – Țara unui VIS posibil!” este inceputul unui nou drum pentru Romania. După decenii in care ni s-a tot spus ȘI AM FOST INVĂȚAȚI SĂ NE TOT SPUNEM că suntem „cei mai leneși”, „cei mai corupți”, „cei mai nepregătiți”, a venit vremea să spunem STOP! Nu „STOP și de la capăt”, cum ar zice un ins bizar, ci „STOP și cu SENS”!

Paradoxal, utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată in bine, ci să consideri că ea mai poate continua așa cum e acum…

Acesta este Visul meu. Dacă e și al dumneavoastră, atunci vă invit să dăm mână cu mână, cei cu inimă – nu de cyborg – ci ROMÂNĂ, și să strângem rândurile. Fie să FIM, oameni liberi!

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu Facebook

Liviu Pleșoianu, o nouă scrisoare către Gabriela Firea: ”A ține la suveranitatea țării tale și a respinge ferm atitudinea sfidătoare, plină de aroganță a unor funcționari care se cred guvernatori ai coloniei România nu înseamnă a fi retrograd!”

Stimată doamnă Firea,



Spuneți că vă revoltă faptul că unii colegi au o atitudine nepotrivită în ceea ce îi privește pe mai marii de la Bruxelles și că PSD nu mai este un partid „modern”, cu „mentalități occidentale”. Repetați de vreo cinci ori că un coleg „care nici măcar nu e membru CEx” l-a zugrăvit în culori urâte pe Sanctitatea Sa Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. Aceste afirmații mă determină să iau din nou poziție. Îndrăznesc să vă scriu din nou, deși „nici măcar nu sunt membru CEx”…

Nu știu cine este colegul la care faceți referire, mai ales că n-am participat niciodată la o ședință CEx. Însă vă pot garanta ceva, din calitatea mea de umil „nemembru CEx”: nimeni și nimic nu mă va opri să spun EXACT ce cred despre marile VIP-uri de la Bruxelles sau de peste ocean. Am reacționat ferm de nenumărate ori față de atitudinea de stăpân venit în vizită pe plantația cu sclavi a acestor distinse personaje la care faceți referire. Ba chiar am să vă oripilez:

1.Am cerut expulzarea ambasadorului SUA în România, prea-nedistinsul Hans Klemm. Am afirmat despre neexcelența sa că este exponentul perfect al acelui „deep state” creat de administrația Obama-Hillary. Am spus că ne jignește inteligența și că ar trebui să folosim adresarea corectă: „ambasadorul Homer Jay Simpson”. …#BLASFEMIE!

2.Am reclamat atitudinea de vătaf a lui Frans Timmermans. Am spus că „îl detest sincer”, că n-am să accept niciodată să fim tratați ca niște rude imbecile ale Vestului, numai bune de plesnit cu rigla peste degete și de scos la careu, în curtea școlii europene, pentru a fi date ca exemplu negativ. Am spus că îl voi reclama pe Timmermans la comisia de etică de la Bruxelles pentru faptul că a avut inimaginabilul tupeu de a certa presa românească pentru că face dezvăluiri despre abuzurile DNA. Și nu numai că am spus, dar voi și face asta! …#BLASFEMIE!

3.Vorbiți despre marele Juncker? Serios? Atunci aflați că am spus despre Zeitatea Sa că e un ”impostor” și că „este o #RUȘINE pentru Uniunea Europeană faptul că un astfel de personaj se află la vârful ierarhiei comunitare”! …#BLASFEMIE!

…Dacă nu v-a oripilat deja dincolo de suportabil discursul meu „antieuropean”, puteți citi la sfârșitul acestei scrisori câteva rânduri despre somitatea Juncker. Sunt informații pe care sunt convins că nu le cunoașteți, pentru că nicio persoană rezonabilă care află așa ceva despre Juncker NU îl mai poate privi altfel decât îl descriu eu aici…

Stimată doamnă Firea, detest #IPOCRIZIA și discursurile vide. E motivul pentru care n-o să sprijin niciodată un PSD care ucide adevărul în discursul său în favoarea unei pseudodiplomații sterile. Dacă suntem drepți ca brazii munților noștri, pur și simplu nu vom accepta ca tot soiul de inși cu un nivel intelectual/moral/profesional precar să ne spună ce avem voie și ce nu avem voie să facem în propria noastră țară. Apartenența la Uniunea Europeană nu înseamnă obligativitatea transformării într-un neam de #clone! NU trebuie să înghițim pe nemestecate tot ce ni se servește-n bol cu polonicul de la Bruxelles. UE nu este un centru de unde trebuie să primim comenzi sau certificate de bună purtare. UE SUNTEM NOI! Nu suntem cu NIMIC mai prejos decât ceilalți, nu suntem mai leneși, mai prost pregătiți, mai corupți. Dimpotrivă, noi NU exportăm corupție, noi NU le impunem celorlalți mecanisme odioase de control precum MCV-ul, noi NU exportăm în VEST produse de calitate mai proastă! Și, mai presus de toate, noi suntem depozitari ai unui substrat național de care VESTUL are nevoie ca de aer, dat fiind deșertul spiritual care îl sufocă.

Prin urmare, vă scriu pentru a vă spune că sunt în total dezacord cu ceea ce spuneți. A nu fi ipocrit și servil în relație cu autointitulatele elite de la Bruxelles nu înseamnă a nu fi „modern”. A spune lucrurilor pe nume, a sta perpendicular pe sol și a nu te târî salivând după bocancul „eliberator” al… stăpânului nu înseamnă a fi „antieuropean” sau „antiamerican”. A ține la suveranitatea țării tale și a respinge ferm atitudinea sfidătoare, plină de aroganță a unor funcționari care se cred guvernatori ai coloniei România nu înseamnă a fi „retrograd”. A nu te închina în fața icoanei noilor Zei ai noului Olimp (Bruxelles-ul) nu înseamnă a fi „iliberal”.

Din păcate, constat că avem viziuni fundamental diferite… Am crezut o vreme că nu. Dar m-am înșelat…

Închei aici, nu înainte de a vă oferi o perspectivă nouă asupra înaltei și mirificei personalități a distinsului Juncker:

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER – un mare iubitor de interceptări ilegale și evaziune fiscală

Stimată doamnă Firea, știați că…

1. Actualul Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost nevoit să demisioneze în 2013 din funcția de prim-ministru al Luxemburgului (funcție pe care o deținea de 18 ani) din cauza implicării sale într-un mega-scandal legat de spionaj? …În decembrie 2012, în Luxemburg a fost înființată o Comisie Parlamentară de Anchetă, ca urmare a unor dezvăluiri referitoare la grave nereguli și practici ilegale comise între anii 2004-2009 de către Serviciul de Informatii din Luxemburg, plasat sub autoritatea directă a premierului Jean-Claude Juncker. În raportul parlamentar s-a arătat că servicile secrete ale Luxemburgului au supravegheat ilegal politicieni și membri ai societății civile, au folosit autoturisme în scopuri personale și au cerut bani și alte favoruri în schimbul influențării unor oficiali. Potrivit comisiei parlamentare de anchetă, abuzurile ar fi cuprins şi plantarea ilegală de microfoane în spațiile ocupate de politicieni!

…Vă sună, pe undeva, cunoscut?

– Abuzuri ale serviciilor comise în perioada 2004-2009 (poate de aceea îi pupa Juncker lui Băsescu pielea lustruită a capului, probabil se află într-o afinitate de idei despre cum se conduce, cu ajutorul serviciilor, o țară).
– Plantare de microfoane și interceptarea/supravegherea ilegală a politicienilor (tocmai suntem în plin scandal chiar în România, într-o speță similară).
– Raport al unei Comisii parlamentare de Anchetă care vorbește în clar despre abuzurile serviciilor (tocmai am făcut publică partea mea de raport privind alegerile din 2009, în care exact la implicarea abuzivă, nelegală, neconstituțională a SRI fac referire).

2. În perioada în care a ocupat funcția de premier al Luxemburgului, distinsul domn Jean-Claude Juncker s-a implicat direct într-o uriaşă schemă de evaziune fiscală, care vizează multe dintre cele mai mari companii din lume. International Consortium for Invetigative Journalists a dezvăluit că autorităţile luxemburgheze sunt o parte esențială a unei uriaşe scheme de evaziune fiscală, colaborând cu cele mai mari patru companii de audit din lume – Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers – şi cu clienţii acestora, companii multinaţionale precum Apple, Amazon, Pepsi şi Ikea, pentru ca acestea să ocolească plata unor impozite în valoare de miliarde de euro în ţările în care au operaţiuni. Aceste companii îşi rulează profiturile prin Luxemburg, cu ajutorul unor instrumente contabile complicate, astfel încât să plătească impozite aici şi nu în UE sau SUA. Astfel, giganţii globali ajung să aibă o rată de impozitare mai mică de 1%, faţă de 21% – media în UE.

Aceste operaţiuni se pot derula în Luxemburg doar prin încheierea unor acorduri fiscale individuale cu entităţile respective, care trebuie semnate de Guvern. Cele mai multe astfel de acorduri au fost semnate în timp ce Juncker conducea guvernul luxemburghez…

Conform investigațiilor, în perioada în care Juncker era premier şi ministru de finanţe al Luxemburgului, acesta a orchestrat opoziţia din grupul de lucru privind taxarea afacerilor, astfel încât nicio măsură mai serioasă de impunere fiscală corectă a marilor corporaţii să nu fie adoptată de Uniunea Europeană. Poziţiei Luxemburgului, cel mai important potrivnic al impunerii fiscale a corporaţiilor, i s-au raliat şi alte state europene, printre care şi… Olanda (de unde vine distinsul domn Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, fost ministru de Externe).

Fabio de Masi, vicepreşedintele Comisiei privind spălarea banilor, evitarea taxării şi evaziunea fiscală din Parlamentul European, care a examinat cu atenţie documentele, a cerut insistent demisia lui Juncker:

„Juncker este parte din problemă şi nu din soluţie. Este absurd ca milioane de europeni care au suferit de pe urma politicilor de austeritate … să îl aibă acum pe naşul evitării taxării ca preşedinte al Comisiei!”…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Haideţi să ne luăm înapoi demnitatea şi suveranitate din care au făcut preş sub tălpile marilor puteri!

În bucătăria prezidenţială fierbe la foc mic ciorba de Cotroace. Masa manipulării e pregătită la „ore” exacte pentru ospăţ! Cutreierat de îngîmfare şi ură de la un capăt la altul al fiinţei sale de fizician, profesoraşul meditativ îşi aşteaptă nervos porţia de papară, cu gîndul că dacă ar reedita un Colectiv, cine ştie?, Viorica o va lua la fugă!



Firea sa încăpăţînată îi dă motiv de nesiguranţă. Şi nu numai ea! Şi Firea de la pesede, care-l depăşeşte cu mult în sondaje. Sau poate îl macină gîndul la cît de bine şi de liniştit era cînd îşi administra în mod fizic şi metafizic banii din meditaţii şi cei 320.000 de euro fraudaţi cu apartamentul subtilizat ilegal şi închiriat băncii Transilvania. Ce mai la deal la vale, e expert în toate Bolovanul, dar e urmărit pas cu pas de ghinion. Norocul a fost ghinionul lui! Altceva nu poate face, constrîns de regulile şotronului koveşist.

Bolovanul îşi doreşte pe faţă încă o porţie de demisie, ca să aibă trei demisii de premier în farfurie. Acum, ce-i drept, dacă teroriştii de la Al-Fabet n-o vor răpi pe Viorica lu’ Pablito, are motiv. Ofensiva sa furibundă i se trage de la teama că Luluţa va fi pusă pe fugă, nu fără a-l decapa.

Mai nou, a devenit şi medium. „Aude voci” anti-europene de la pesede-alde, şi musai trebuie controlat în ureche. Precis are un bluetooth în care îi şopteşte Bundesnachrichtendienst (B.N.D). – Serviciile Federale de Informaţii ale Germaniei. Dacă n-are, e mai grav şi necesita tratament de specialitate! Cei care aud voci, aşa din senin, sînt eminamente săriţi dincolo de cerinţe şi n-au cum face prea mulţi purici pe funcţie, aşa că drumul spre următorul mandat prezintă grave alunecări de teren! Cel mai adesea cînd silabele i se strecoară printre maxilare, el lasă impresia unui bichon care latră la un pitbull, iar dacă doreşte cu ardoare o amplă manifestaţie în stradă, îl anunţăm că cea mai potrivită manifestaţie pentru el, ca preşedinte, e demisia. Apoi poate merge liniştit la schi, în Tenerife, cu bicicleta, după gratii… depinde de ghinion. Dacă vrea să se mai bucure puţin de confortul funcţiei e musai să ia cu împrumut nişte sinapse.

E vreo deosebire între groparii de top ai României, Iohannis, Isărescu, Koveşi şi Dragnea? Toţi aparţin unor cluburi de mafioţi acoperiţi, care se asmut şi se îngroapă unii pe alţii cînd contextul o cere. Cu cîteva luni în urmă, cînd Marele Blond l-a bătut pe umăr, i se aprinseseră călcîiele după S.U.A., apoi, în urma duşului rece de la Curtea Europei, s-a rostogolit supus în palma Germaniei, principalul jucător care controlează economia românească, conform ultimelor datelor Institutului Naţional de Statistică şi-l controlează şi pe Bolovan. Isărescu, unul din marii gropari al României, un dictator care a cooperat şi a permis băncilor să fure după bunul plac, rămas nu în funcţie ci pe ea, din ’89 încoace, dovedeşte că securitatea cloceşte perpetuu şi face doar pui bolnavi. Numai naivii cred că în funcţii publice se ajunge prin merit şi competenţă. Omul caracatiţei financiare mondiale şi al sistemului, „uitat” la B.N.R., în pofida atîtor grave deservicii aduse românilor şi României, Isărescu şi cei ai lui au angajat, vreme de aproape trei decenii, atacuri speculative asupra Monedei Naţionale. Toate devalizările bancare din anii ’90, făcute de oameni ai serviciilor pentru SRI, nu puteau fi date fără consimţămîntul său. Ar fi fost imposibil să rămîi pe această funcţie fără sprijinul serviciilor interne sau fără ajutor extern.

B.N.R. a fost şi este un fel de stat în stat. Cea mai mare parte a rezervelor de aur ale României a luat calea străinătăţii tot cu încuviinţarea sa. Chipurile, aurul românesc ar fi mai în siguranţă în buzunare străine. N-ar fi de mirare să-l vedem revenind acasă asemenea Tezaurului de la Moscova… la Paştele Cailor. Cum poate fi numită bancă a României, cînd pare o societate cu capital autohton, sub control străin, potrivnic intereselor Ţării. Cum creştea un pic salariul minim, Isărescu creştea cursul valutar, leul scădea exact cu procentul cu care a crescut nivelul de trai, chiar şi mai mult. Prin aceste manevre isăriste, stăpînii noştri din afară au tras tot caimacul valoros din România. Şi dacă viticultorul pleacă de la B.N.R., nu vă faceţi speranţe deşarte, va fi adusă o clonă de aceiaşi stăpîni.

Realitatea din ţară e mult mai gravă decît îngrijorările noastre, iar Bolovanul intrat deja în competiţie electorală, cu atacuri extrem de acide, nu este decît un duşman ascuns al naţiei române. Este, ca şi opozanţii lui aparenţi, azimutul iresponsabilităţii şi instabilităţii în România, al prostirii pe faţă a românilor, azimutul dezordinii constituţionale şi religioase, iniţiatorul revoltelor şi răspîndac al practicilor imorale proprii sau comandate, cu privire la familia tradiţională. Acest individ trebuie să ştie că nu slugărnicia lui ţine România în U.E. Noi sîntem în Europa înaintea multor ajunşi europeni. Însă el practică sportul minciunii ca mersul pe bicicletă, minte să-l creadă naivii, folosind aceleaşi metode staliniste ca să dea guvernele jos. Bolovanul iubeşte competiţia neortodoxă, şi-a însuşit bine lecţia avantajelor care decurg din lupta contrariilor şi ne dă lecţii de călătorie cu bicicleta, cu avionul sau însoţit de coloane de maşini în navetă săptămînală.

Pentru el şi pentru gaşca de profitori, românul e o maşinărie de pus ştampila, un filon de stors bani de pe spinarea românului pentru marile corporaţii, pentru trupele americane de ocupaţie, pentru organizaţiile financiare de tip mafiot; statul invizibil adună impozite grase apoi le prăduiesc cu metodă. Va urma cea mai nocivă, de pînă acum, campanie prezidenţială. Privită ca o xilogravură, campania Bolovanului scorneşte deja scenarii de groază printre analiştii manipulatori. Mai avem a-l auzi strigînd „Alah ahbar!”, odată cu sosirea cotelor obligatorii de migranţi indicaţi de Mutti Merkel, dar un proverb popular spune: „nu-ţi ridica poalele pînă n-ajungi să treci gîrla”, unde bolovanul declară cu mîndrie că se simte foarte confortabil!

Fiţi atenţi români! Individul acesta n-a făcut nimic pentru România! A făcut doar politică externă prin vacanţe private şi a înarmat ţara, cheltuind miliarde pe armament second hand! De aia l-a şi bătut Trump prieteneşte pe umăr, pentru banii daţi industriei americane de armament, de aia îl ţine Europa în palmă! La Curtea Europei ar trebui să se ştie că românii au intrat în istorie nu cu opinca sau cu plugul, ci cu marii cărturari şi învăţaţi, cu marii inventatori şi inovatori, care au schimbat cursul omenirii, nu cu slugoi ca Bolovanul, iar acum occidentalii vor să ne copieze pînă şi opincile şi să calce încălţaţi pe harta Ţării.

Nu-l lăsaţi să recidiveze la Cotroceni! Faceţi rost de cătuşe pe măsura pacienţilor despre care am vorbit mai sus, că tot îi place Luluţei cîntecul ăla cu Chilia. Aşadar, „românii v-au văzut, v-au auzit, vor ţine cont” la vot, tovarăşe bolovan, de fraza miracol pe care aţi rostit-o în mijlocul mistificatorilor, la marşul de după focul pus în Colectiv! Vedem de un mandat cum onestitatea Bolovanului scîrţîie din toate încheieturile, precum osiile neunse ale unei căruţe. Voi, ceilalţi trădători de Neam şi Ţară, la muncă, la spart de pietre pentru autostrăzile tip Bechtel! Cetăţenii români, cu zăbale la gură şi greutăţi în spinare, storşi de 80% din salarii, prin numeroasele şi marile taxe şi impozite şi cheltuieli utilitare, ţin în cîrcă o clasă politică extrem de numeroasă şi coruptă. Haimanalele astea ne-au făcut chiriaşi în propria ţară! Haideţi să ne luăm înapoi demnitatea şi suveranitate din care au făcut preş sub tălpile marilor puteri! Haimanalele astea şi-au construit palate furînd cărămizi din casele românilor. Sînt nişte stricaţi ce vor şă-şi îngroape Patria şi Credinţa.

Cel mai de preţ bun al românului este Patria! Aşa trebuie să ştie generaţia tînără. Patria este veşnică! Neamul meu a fost încercat de milenii! Peste noi au trecut toate uraganele barbarilor, dar noi tot aici am rămas şi vom rămîne! Să audă şi Europa şi Marele Blond de la Casa Albă, înroşită pînă la acoperiş cu sîngele popoarelor atacate în propria lor ţară, că niciun lanţ şi niciun imperiu nu ne-au sugrumat de-a lungul istoriei, pentru că românul a adăpostit pe Dumnezeu în casa lui cu mai multă demnitate, cu mai multa credinţă decît alte popoare, că românii sînt cei care au mîncat şi vor mai mînca coliva imperiilor! În patriotism stau mulţi ani de credinţă, iar voi corupţilor l-aţi jefuit pînă şi pe Dumnezeu! Bolovanul n-a catadicsit să înveţe că rănile Patriei nu se pot lecui cu reţeţe străine. Aceşti tîlhari şi gropari ai lui Dumnezeu vor să fure sufletul ţării noastre, însă eu îmi recunosc Patria încă de la intrare, după turlele bisericilor, după sfinţii din calendar şi după Dumnezeul românilor. Poţi smulge pe om din ţara lui, dar nu-i poţi smulge niciodată patria din suflet.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Art-Emis

Ilie Șerbănescu: ”Falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice!”

Istoriografia românească tinde să prezinte faptul că, în secolele de dominaţie otomană asupra ţărilor române, acestea n-au fost transformate în paşalâc (adică nu au fost preluate în administrare turcească directă), ca un fel de dibăcie victorioasă a românilor pentru supravieţuire în vremuri de restrişte, în timp ce în realitate nu era nimic altceva decât o modalitate prin care opresorul străin obţinea acelaşi efect, dar cu un cost infinit mai mic, în măsura în care – şi este de accentuat! – exista o administraţie românească gata să-şi oprime propriul popor chiar mai abitir decât o administraţie străină. Forma juridică prin care puterea străină își impunea condițiile o constituiau așa-numitele „capitulații“.



La bază, regimul „capitulațiilor“ a izvorât din ­necesitatea reglementării într-un fel a relațiilor dintre statele europene creștine și Poarta Otomană (islamică), inclusiv a prezenței cetățenilor celor dintâi pe teritoriul acesteia din urmă, unde dreptul comun se confunda cu cel religios.

Și atunci Poarta consimțea să acorde un ­statut intermediar (ahdname) – respectiv nici teritoriu înglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) –  care consta într-o serie de privilegii privind ­practicarea negoțului sau drepturi pentru cetățenii din statele europene prezenți în ­Imperiul Otoman (de a fi judecați de consulii proprii ori de a-și profesa religia etc.). Dacă însă țara europeană creștină (cum a fost cazul Ţărilor Române) era una slabă în raport cu puternica Poartă Otomană, statutul intermediar (ahdname) acordat era citit și opera în cheie inversă: respectiva țară era considerată ca acceptată într-un fel de vasalitate, ­presupusele privilegii (precum ­autonomia administrativă și alegerea ­domnilor) erau în fapt ­contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, în funcție de conjunctura politică din zonă), iar adevăratele privilegii erau ale ­otomanilor prezenți pe teritoriul țării respective (practic, nu intrau sub jurisdicția locală).

Nu seamănă tulburător de mult situația aceasta din ­Ţările Române medievale cu situația actuală din România, parte a NATO, membră a UE și care mai împlinește și centenarul existenței sale întregite de sine stătătoare?!

După ce au simțit, veacuri de-a rândul, strânsoarea brațelor estice, românii au ajuns, din anii 2000, în mult râvnitele brațe vestice. Acestea, în numai câțiva ani, ­le-au luat totul de atâta iubire: resursele subsolului, industriile, băncile, telecomunicațiile, utilitățile, comerțul, pădurile și cea mai mare parte din pământurile agricole. Ca urmare, în baza proprietăților dobândite, au preluat, în virtutea regulilor capitaliste însele, decizia, transformând rapid și, foarte important de menționat fără ocupație militară, România într-o biată colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, așa cum ar fi firesc, și administrarea, după preluarea proprietății și deci deciziei. De ce ? Păi, brațele vestice, care combină inteligent forța cu eficiența (de trăiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lăsând administrarea în cârca românilor, stăpânii străini ies mai ieftin (o ­administrație străină plătită ca la ea acasă ar necesita cheltuieli copleșitor mai mari). Dar, mai ales, stăpânul străin nu răspunde de nimic, ba poate arunca în capul românilor toate relele din lume. Românul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanentă este condiția jecmănirii culpabilului. Neasumarea administrării de către stăpâni nu înseamnă cumva delegarea către vătafii români a vreunei fărâme din decizie, ci doar lăsarea acestora să fure ceva milioane pentru ca stăpânii să poată fura ei, în liniște și în aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Și mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadrează“ a mai pune pe tapet în secolul XXI existența cu acte în regulă a unor colonii, și încă unde, în Europa! De fapt însă, falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice, care ar fi descalificante și ­compromițătoare dacă ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pildă, guvernări de „tehnocrați“ fără parlament și fără partide politice sau deresponsabilizarea socială completă a capitalului prin transferul integral al contribuțiilor sociale asupra muncii).

Cât privește statutul în ­periferia România al străinilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fără echivoc. Există peste 30.000 de firme din aceste centre în România. Folosesc, bineînțeles, salariați ­români (peste un milion), dar șefii fiecăreia din firme sunt străini. Aceștia ­manevrează jumătate din economia din România și, atenție mare, 70-80% din contractele din bani publici românești. Ținând cont de rata de randament la care lucrează, dispun de peste două treimi din profiturile obținute în România. ­Raportează însă Fiscului doar vreo 10-15% din ­acestea. Restul, adică grosul, îl evazionează înainte de fiscalizare, în total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF și DNA nu descoperă niciun evazionist străin, niciun corupt străin! Acești șefi, venind din țările „mântuitoare“, sunt, desigur, niște îngeri! Dar chiar toți?! Și de te calcă vreunul din ei cu mașina pe trecerea de pietoni, este scos repede din țară de ai lui, să nu-i pună cumva nici măcar o întrebare vreun polițist sau procuror român! Trai nineacă în România centenară în virtutea unor „capitulații“, scrise sau mai ales nescrise, dar operaționale, din Evul Mediu. Chiar și pentru salahorii români este mai bine: oricum, e altceva să te calce în picioare un „mister“ în ­numele democrației, ­decât un „tovarișci“ în numele dictaturii proletariatului sau un „bey“ în numele Sublimei Porți.

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Dan Diaconu: După golănia „privatizărilor” fantomatice, a urmat nebunia cedărilor de suveranitate

Ceea ce s-a petrecut ieri la FRF este simptomatic şi mai mult decât relevant pentru ceea ce înseamnă amestecul securităţii în orice. Gândiţi-vă ce-a însemnat Federaţia Română de Fotbal şi ce mai înseamnă acum.



Mai ţineţi minte marile victorii ale Naţionalei autohtone? Mai ţineţi minte perioada de glorie a fotbalului nostru? Ironia amară face ca reprezentantul singurei generaţii care a făcut cu adevărat performanţă la nivel mondial să fie învins la scor de către un tablagiu de care n-a auzit nimeni niciodată nimic. Un tablagiu care conduce de ceva vreme destinele Federaţiei spre prăbuşirea definitivă.

Ce-a făcut Burleanu la Federaţie? Singurul lucru remarcabil e angajarea la naţionala de fotbal a unui antrenor neamţ cu faţă de alcoolic drogat, de care nimeni nu auzise vreodată şi care n-a făcut altceva decât să ne transforme în ciuca bătăilor. Dar era neamţ! Ţara trebuia să vadă şi în fotbal, aşa cum vede în politică, dezastrul pe care-l poate face o nulitate numită doar „pentru că e neamţ”. În rest, meritele lui Burleanu constau în prăbuşirea definitivă a audienţelor campionatului intern şi la picajul iremediabil a sportului care, altădată, era sport naţional. Ce se întâmplă acum e un adevărat dezastru. Centrele de juniori sunt în paragină, numărul suporterilor a scăzut dramatic, iar sumele atrase sunt din ce în ce mai anemice. Drumul pe care se merge este acelaşi pe care l-am văzut, din nefericire, de fiecare dată după Revoluţie: boala din ce în ce mai gravă, moartea şi dansul final pe cadavrul în putrefacţie.

Mai ţineţi minte fosta economie a României? Ce s-a întâmplat cu ea? A intrat pe mâna securiştilor incompetenţi care, incapabili să înţeleagă noţiunea de piaţă, aşteptau până la sufocare să vine cineva să le cumpere produsele sau să-i salveze şi, eventual, să le mai bage şi niscaiva bani în buzunare. Cum salvarea nu venea, compania „privatizată” murea, iar marelui patron nu-i rămânea altceva de făcut decât să-şi tragă câţi bani mai putea din vânzarea la fier vechi a echipamentelor care costaseră milioane de dolari şi apoi, tunul final, vânzarea pământului cu destinaţia rezidenţială sau comercială. Aşa s-a transformat România dintr-o ţară aproape independentă, cu industria destul de bine integrată cu necesităţile ţării, într-o ţară dependentă de orice. După golănia „privatizărilor” fantomatice, a urmat nebunia cedărilor de suveranitate. Comerţul a fost acaparat de marile reţele europene, transformându-se la momentul actual într-un monopol aflat în mâna câtorva companii, industria nu mai există, ceea ce mai vedem fiind doar „terminaţii” ale unor companii multinaţionale, extrem de simplu de mutat de-aici. Agricultura e şi ea controlată de monopoluri care impun preţurile produselor după bunul lor plac, ca să nu mai vorbim de viermii care profită de preţul mic al pământului şi cumpără de la amărâţi pentru Dumnezeu ştie cine din afara ţării. Ce-a ajuns România? O chestie care nu mai contează, care-i penetrată până la rădăcină de buruieni otrăvitoare, susţinute şi implantate cu voioşie fix de cei care trebuiau să fie nucleul de apărare, anticorpii, platoşa ţării. Aiurea, ăia au fost şi sunt primii trădători, împinşi de propria incompetenţă la blaturi umilitoare şi cedări criminale de suveranitate.

Revenind la Federaţia Română de Fotbal, putem spune că şi aici se va urma acelaşi destin plat şi banal: uşor, uşor publicul va dispărea, finanţările se vor subţia până la dispariţie şi toţi tablagiii care conduc acum destinele fotbalului vor aştepta – la fel ca patronii anilor 90 – ca cineva să-i salveze. Dezastrul lor va fi reprezentat de faptul că nici măcar nu vor avea ce să vândă la fier vechi. Poate niscaiva tribune, dar şi ălea aparţin municipalităţilor, deja mult prea largi la buzunare cu fotbalul, în detrimentul altor sporturi care, cel puţin, arată mai multă performanţă pe plan mondial.

N-aveam mari aşteptări, dar să-l văd pe unul dintre reprezentanţii de frunte ai fotbalului autohton, om care în tinereţea lui a demonstrat ceva, acum fiind un profesionist respectat, cu relaţii la nivel internaţional, umilit de un neica nimeni venit probabil direct de la vreo UM, mi se pare un lucru atât de scârbos încât aproape îmi provoacă voma. Dar trebuie să privim cu atenţie pentru a mai vedea încă odată ce înseamnă lăsarea „la liber” a unor derbedei incompetenţi. Ceea ce e hilar e că gaşca de-acum vorbeşte despre corupţia care-ar fi fost în fotbal pe vremea lui Sandu şi-a lui nea Mitică. O fi fost bre corupţie, dar cel puţin atunci se făcea performanţă şi se-nvârtea banul. Acum, canci! Astfel încât cred că ar trebui s-o mai repet încă odată: oameni buni, credeţi-mă, decât cu proştii e infinit mai bine cu corupţii! Coruptul ştie să-nvârtă banul, să ceară performanţă pentru a-şi justifica scaunul. Prostul nu ştie nimic, ci doar să ne ducă în bălării sau la groapa cu rahat!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Mircea Malița: “România şi-a cedat suveranitatea!”

Omul învaţă singur



Aveţi experienţa ministeriatului în Învăţământ. Cum vedeţi reforma Educaţiei în România de azi?

Învăţământul de astăzi este în criză aproape în toată lumea, nu doar în România, din cauza neadecvării la transformările sociale, economice sau de altă natură.

În toată perioada sa de tranziţie, România nu a folosit niciuna dintre şansele mari pe care le-a avut. Am ajuns să predăm aproape toate atribuţiile unui stat independent şi suveran. Am exportat trunchiuri întregi din suveranitatea noastră şi din capacitatea noastră de a avea un interes. Interesul naţional nu a fost niciodată programat sau anunţat ca obiectiv al acestei tranziţii.

Chestiunea, pentru mine, nu este atât de complicată, fiindcă am trăit-o în perioada când am fost ministru al Învăţământului (1970-1972 – n.r.), şi ulterior, când m-am ocupat de faimosul raport al Clubului de la Roma, tradus în opt limbi străine, care afirma că învăţarea nu are limite, ca un fel de răspuns la teza potrivit căreia creşterea are limite. M-am ocupat cu plăcere de problemele educaţiei şi cred că neuroştiinţele au făcut un pas important pentru soluţionarea acestei crize. Unul dintre răspunsurile care s-au dat ar fi că „omul învaţă”. Această frază scurtă înseamnă că nu profesorul îl învaţă pe elev, acesta poate doar să îl îndrume, însă procesul are loc doar în mintea pupilului. El este cel care învaţă, în mintea lui are loc procesul de inoculare şi înţelegere a informaţiei. Elevul trebuie profesionalizat, el învaţă prin experiment, nu prin lecţii. Pe cale de consecinţă, rolul clasei îl preia laboratorul. Aceasta este însă o reformă ideală a învăţământului, sprijinită pe experienţe personale şi pe concluzii ale studiilor din neuroştiinţe.

Așadar, așezați metoda didactică şi manualele pe plan secundar.

Educaţia nu este esenţială. Nici profesorii şi nici sistemul nu contează. Învăţarea este cea care contează. Profesorii nu sunt factor fundamental în procesul de învăţare. De acum înainte, ar trebui numiţi călăuze, moderatori, monitori.

Minimizaţi destul de mult rolul profesorilor. Ei sunt nu doar mentorii unor generații întregi reușite, ci şi ai unor oameni-simbol pentru România.

Enorm! Aproape îi desfiinţez. Aproape desfiinţez clasele, şcolile şi chiar sistemul. Copilul trebuie să învețe pentru el, pentru viitorul său. Se autoformează. Programul său de învăţare trebuie să fie personalizat în funcție de scopul său, care se poate schimba, desigur, în timp. Sursa învăţării rămâne la nivelul experienţelor personale şi al stagiilor de pregătire în laboratoare, spitale, fabrici, companii, oriunde se practică o profesie. Motorul învăţării se va baza pe experienţa personală şi pe stagiile de pregătire, iar punctul de inflexiune se va produce când se va trece la o învăţare individuală, cu un scop profesional bine precizat. Deocamdată, suntem departe de acest moment.

„Școala românească produce tâmpiţi”, cum a spus preşedintele Traian Băsescu la un moment dat?

Poate. Dacă şi el este produsul şcolii româneşti, atunci da, de ce să nu admitem această autocalificare?! Revenind acum, afirmaţia nu este adevărată. România a avut, de-a lungul timpului, elite şi minţi excepţionale, l-a avut pe Spiru Haret, un mare om de şcoală. Se spune că un pedagog adevărat îşi dă măsura după modul în care sunt generaţiile următoare. Imediat după război, la noi se produce o sclipire a cercetării ştiinţifice şi intelectuale care vine de la Haret.

Sunteţi om de învăţământ şi om de politică externă. Cum vi se pare politica externă la nivelul ministerului de resort, al corpului diplomatic?

Politica externă se face de către factorii politici, diplomaţii doar o implementează. Eu m-am ocupat foarte mult de problema negocierilor, am scris cărţi pe această temă, despre teoria negocierii, despre diplomaţie.

Mai avem astăzi buni negociatori?

Nu pot să mă pronunţ, nu i-am văzut. Observ în schimb că aparatul diplomatic nu se mai formează după criterii profesionale, ci politice. Toate partidele îşi trimit oamenii pentru a fi numiţi ambasadori, fără să aibă o pregătire în domeniu.

Ştiţi vreun actual ambasador român pe care să îl preţuiţi, despre a cărui activitate să fi auzit?

Dacă în prezent numirile se fac pe criterii politice, atunci îmi vine greu să vă zic unul. În primul rând, nu sunt formaţi cum trebuie, nu au tehnici de negociere, fiind sub nivelul din trecut, când se făceau cursuri pentru diplomaţie. Eu, de pildă, am făcut un curs seral de doi ani pentru formarea corpului diplomatic, un fel de masterat. Ce a ieşit de acolo timp de cinci ani a fost aur!
Cursul s-a ţinut din 1962 până în 1967, când a venit dispoziţia să se unească cu Universitatea de Partid „Ştefan Gheorghiu”.

De-a lungul vieţii m-am luptat cu această dihotomie între politicianism şi profesionalism. Făceam ceva pe linie profesională şi după aceea venea directiva de la partid care anula acţiunea. În aşa fel, cam cinci sau şase iniţiative personale au fost mutate sau desfiinţate pe altarul politicianismului.

Ar trebui să depolitizăm politica externă la nivelul aparatului diplomatic…

Politica externă este trasată de guvern, sunt o mulţime de factori care trebuie să se pronunţe în acest proces, iar Ministerul de Externe trebuie să se ocupe de aplicarea sa. În trecut, a existat acest mare beneficiu, că cel care conducea guvernul, respectiv Gheorghe Maurer, în perioada despre care vă vorbesc eu, îl avea în subordine pe ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, iar eu eram adjunct la Naţiunile Unite, astfel că informaţiile ajungeau, deseori, direct de la Maurer, de la care am învăţat enorm ca om de diplomaţie.

România şi-a cedat suveranitatea

Cum vedeţi relaţia cu Statele Unite ale Americii, ca fost ambasador al României în SUA (1982-1985) şi ca diplomat care a fost prezent la fiecare Adunare Generală a ONU timp de 10 ani?

Au existat şi împrejurări când am condus eu însumi delegaţia, chiar în perioada crizei rachetelor cubaneze. Pentru mine, ONU a fost o şcoală de diplomaţie, completată ulterior de faptul că am fost delegat la Comisia permanentă de dezarmare. Acolo am învăţat practic substraturile strategice, militare, foarte amănunţite.

Ne-am dezarmat atunci şi ne înarmăm în prezent!

Atunci au fost momente când s-au luat decizii importante, precum încetarea experienţelor nucleare. Marile puteri au ales însă să nu ţină cont de rezultatul negocierilor, purtând în subsidiar propriile lor tratative. Acest fapt a determinat-o pe colega mea de scaun, Alva Myrdal, din Suedia, să publice o carte intitulată „Jocul dezarmării”, care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace. Un alt coleg care a fost laureat al Premiului Nobel este Alfonso García Robles, pentru iniţiativa denuclearizării Americii Latine. Aveam de la cine să învăţ. Erau oameni care acceptau dialogul şi ne-am înţeles foarte bine.

Ar fi putut România să obţină mai mult din relaţia cu SUA?

În 1963 am fost negociatorul secret cu Averell Harriman (reprezentant special al președintelui SUA – n.r.), pentru ca Statele Unite să ne scoată din coş, adică să nu ne mai trateze ca sateliți moscoviţi. Imediat după discuţii s-a produs deschiderea. Ulterior, am obţinut şi clauza naţiunii celei mai favorizate. De atunci, am luptat mereu pentru obţinerea clauzei, pe care nu ne-o dădeau orişicum, ci condiţionată de anumite comportări legate de drepturile omului.

Dar din perspectiva ultimilor 25 de ani, ce ne-a adus parteneriatul strategic cu SUA? România a oferit SUA tot ceea ce i s-a cerut: a pus la dispoziția americanilor trupe, baze militare, baze mobile, posibilitatea tranzitării teritoriului. Putea să negocieze mai bine? Sunt SUA partenerul pe care ni l-am dorit? Realitatea economică dintre SUA şi România este una destul de slabă. America este abia pe locul şapte ca investitor la noi în ţară.

În toată perioada sa de tranziţie, România nu a folosit niciuna dintre şansele mari pe care le-a avut. Am ajuns să predăm aproape toate atribuţiile unui stat independent şi suveran. Noi am exportat trunchiuri întregi din suveranitatea noastră şi din capacitatea noastră de a avea un interes. Iar interesul naţional nu a fost niciodată programat sau anunţat ca obiectiv al acestei tranziţii. A fost un vid de obiectiv naţional. Nu doar în tranziţie, dar nici acum nu ştim către ce să ne îndreptăm. Şi acum mergem fără să ştim încotro ne îndreptăm.

Un personaj din „Alice în Țara Minunilor” spune că atunci când nu ştii unde te îndrepţi, orice drum este bun. Noi nu am ştiut decât drumuri. A trecut un tanc, hai şi noi în NATO, a trecut un autobuz frumos şi elegant, hai şi noi în America. A trecut nu ştiu ce maşină franţuzească, hai şi noi în UE. Am sărit, cum zicea Charles de Gaulle, ca ţapii, bătând într-o masă: „Europa, Europa”, şi nu se întâmplă nimic. Niciodată, în ultimii 25 de ani, nu am avut ţeluri, nu am avut interes naţional şi nu am formulat politici de atingere a vreunui obiectiv de ţară. Politicile au fost inspirate de aliaţii noştri, deciziile le luau tot ei pentru noi. Am ajuns un fel de serviciu de funcţionari ai Uniunii Europene.

Nu este vina SUA că nu ne-au dat, ci este vina noastră că nu am ştiut ce să cerem!

Aşa este. Nu poţi să obţii ceea ce nu ceri. Nu ceri dacă nu ştii ce-ţi trebuie. Perioada de tranziţie a fost extrem de pierzătoare, mai ales în câmpul principalelor funcţii ale statului român, al intereselor sale.

Rusia nu va tolera vecini ostili

În partea opusă se află relaţia cu Rusia. Ne putem repoziţiona faţă de Kremlin sau rămâne o stare de „îngheţ” între cele două state?

Eu sunt format în viziunea unor oameni mari care au făurit politici pentru România, printre care Nicolae Titulescu. Politica lui era următoarea: un stat mic ca România trebuie să se afle în raporturi bune cu toate marile puteri. El a fost omul care a spus că în ceea ce am intrat, am plătit timp de 45 de ani. Titulescu a avertizat că dacă România va hotărî să atace URSS în problematica Basarabiei, cu ajutorul Germaniei – ceea ce s-a şi întâmplat –, vor trage clopotele în ţara noastră.

Gestul mareşalului Antonescu de a se alătura hitlerismului ne-a costat toate necazurile care au urmat, inclusiv predarea noastră rușilor de marile puteri, devenind sateliţi ai Moscovei.

Ar trebui să reevaluăm relaţia cu Rusia?

Nu ştiu, relaţia cu Rusia este slabă, dar nu alterată. Într-adevăr, facem declaraţii de pomană, la dispoziţia Europei care vrea ca Rusia să fie mereu înţepată. Planul este să se ajungă la frontierele ei. Se ştie foarte bine că în materie de politică externă, Rusia poate admite orice, mai puţin vecini înarmaţi sau ostili. Noi suntem ostili în mod gratuit cu Rusia. Care este litigiul cu ea, care este problema, în fond?

Putem avea un rol geostrategic mai important decât cel pe care îl avem acum?

O revistă americană pe care o citesc, şi care se ocupă mai ales cu supremaţia SUA, a publicat recent un articol intitulat „De ce criza din Ucraina este vina Vestului?”, care spune răspicat că vinovat de criza ucraineană este chiar Occidentul. Autorul analizei precizează că SUA şi aliaţii europeni au în faţă alegerile politice pentru Ucraina. Este vorba de poziţia curentă care va exacerba ostilităţile faţă de Rusia, devastând Ucraina în acest proces. În acest scenariu, toată lumea va fi pierzătoare. La fel de bine, însă, există şi varianta schimbării macazului, ducând la crearea unei stat ucrainean prosper, dar neutru, care să nu ameninţe Rusia, permiţând Vestului să refacă relaţiile cu Moscova. Dacă acest lucru este enunţat chiar de un american, atunci de ce să pretind eu că am inventat roata?

Rusia rămâne, aşadar, o mare putere pe care nu ar trebui să o provocăm.

Rusia a fost dintotdeauna o mare putere, una nucleară chiar, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Acolo sunt prietenii pe care ar trebui să ni-i facem, în rândul acelor cinci naţiuni, ele fiind şi cele care dictează politica mondială.

Se lucrează la Europa federalizată

Aţi vorbit de cele cinci ţări cu statut permanent ale Consiliului de Securitate, dintre care face parte şi China. Statul chinez a cunoscut o ascensiune economică extraordinară. Cum vedeţi rolul acesteia la nivel internaţional? Există deja un curent promovat extrem de virulent de George Friedman, potrivit căruia statul chinez va intra în declin.

Nu este decât o speranţă vană că această ţară va intra în declin. China a decis, după o lege nescrisă, să facă mari schimbări în materie de economie, complet capitaliste, dar conform acestei reguli factorul de ordine şi disciplină trebuie întărit mai mult decât oricând, ca să poată parcurge liniştită traiectoria propusă. Partidul Comunist chinez păzeşte capitalizarea societăţii într-o manieră ordonată şi disciplinată.

Sunt destul de mulţi analişti care nu „văd” cu ochi buni relaţia dintre România şi China, şi care resping integral ideea investiţiilor chineze la noi în ţară.

Mulţi se pronunţă fără să cunoască realităţile geopolitice, geoeconomice şi geostrategice, într-un fel de eurasianism ieftin alimentat de mitul anti-chinezesc sau anti-rusesc, în opoziţie cu mitul pro-american şi pro-european.

Sunteţi eurosceptic?

Da. Scopul celor care conduc de la Bruxelles este crearea unei Europe federale, iar eforturile sunt continue, universaliştii sau mondialiştii lucrând la realizarea ei. Noi îi spunem Europa Unită, dar ea este cât se poate de federală. Acest lucru presupune crearea Uniunii Statelor Europene. Şi chiar dacă statele îşi vor putea păstra denumirea, ele vor ceda suveranitatea, li se va anihila puterea de decizie şi de autodeterminare.

Mai putem ieşi acum din UE pentru a ne apăra caracterul naţional?

Dacă ne-a mai rămas atâta putere de decizie, atunci o vom face. Depinde de capacitatea de decizie a statului.

Pledaţi pentru statul minimal sau pentru unul mai puternic?

Conceptul de stat minimal nu există.

A existat în viziunea neoliberalismului, la Friedman.

Curentul neoliberal a fost o doctrină falsă, o doctrină-capcană. Bătălia s-a dat între două mari centre de putere, politicienii şi statul pe de-o parte, şi economiştii şi marile companii pe de altă parte, care fugeau de stat să nu plătească taxe. A fost mai degrabă un complot de tip piaţă împotriva statului, de slăbire de conţinut a celui din urmă. A fost o luptă de degradare a conceptului de stat. Am citit într-o teză scrisă de o tânără de la ASE că statul este cel mai mare duşman al individului. Statul a fost creat de cetăţeni ca să protejeze interesele lor comune. Acesta este rolul statului. Dacă dai în el, atunci loveşti în capacitatea lui de a te ocroti. Devii o victimă rătăcitoare a pieţei. Așadar, sunt pentru un stat puternic.

SUA au cheltuit, potrivit unor rapoarte independente, circa cinci trilioane de dolari pentru combaterea terorismului, în ultimii 10 ani. Şi totuși, înregistrăm o escaladare a terorismului în care el nu mai are forma individuală, singulară, de tipul organizațiilor care acționează prin atentate oarecum izolate, ci iată, ia forma unor structuri care cuceresc teritorii. Cum vă explicați acest eșec al luptei americane împotriva terorismului?

Aproape toate acţiunile Americii din Asia, din Orientul Mijlociu au fost un eşec, pentru că SUA au tehnică militară avansată, excelează la capitolul inovaţie, au o deschidere foarte mare, dar în chestiunile psihosociale nu dau dovadă de foarte multă înţelegere faţă celelalte naţiuni. Nu le înțeleg, pur şi simplu, filosofia şi de aceea nu le pot combate.

M-aş întoarce la România, care pare un pic pesimistă, nevrozată, deprimată. Ce ne-a adus aici?

Dacă îmbrăţişezi unele sisteme, iei şi bolile sale, riscând să te contaminezi.

De 10 ani ducem această luptă anticorupţie tutelată de Traian Băsescu.

Nu este o luptă sinceră, pentru că dacă toată lumea este coruptă, atunci şi şefii luptei anticorupţie sunt la fel.

Simţiţi că trăim într-o ţară mai puţin coruptă decât acum 10 ani?

Nu, deşi mă uimeşte dinamica acestor noi procese, care poate să fie un semn că lupta este serioasă, dar deocamdată ea s-a făcut numai pentru a lovi în duşmani politici. Dacă se ocupă de toţi şi nu este o manevră politică, atunci va fi bine.

Nu mă interesează cine vine președinte, ci mai mult cine pleacă!

Preşedintele Traian Băsescu este la finalul mandatului. Cum apreciaţi aceşti 10 ani?

Pierzători.

Pentru cine?

Pentru societatea românească, pentru populaţie şi pentru civilizația ţării.

Nu ne-a tras înainte?

Nici înainte, nici înapoi. Aş zice că ne-a tras în lături. Ne-a îndepărtat de orice interes naţional. Şi acum, când îl vedem la televizor, ce zice… că nu avea informaţia nu ştiu care ca să manevreze el. Asta este obsesia lui. L-aţi auzit vorbind de interesele de bază ale românilor, de probleme legate de condiţiile şi nivelul de trai? A fost omul combinaţiilor, al manevrelor şi al manipulării României.

A fost un preşedinte jucător, implicat. N-aş spune că nu s-a aplecat asupra problemelor oamenilor! A condus multe ședințe de Guvern în care s-au luat decizii importante pentru viața românilor. Ce aşteptaţi de la viitorul preşedinte?

Am speranţe foarte mari. Nu mă interesează atât de mult cine vine, cât cine pleacă.

Sursa: QMagazine

Liviu Dragnea, discurs de mare forță la Congresul PSD: „Defăimarea propriei țări prin minciună este o faptă foarte gravă! Este nevoie să protejăm suveranitatea României!”

„Am tot auzit, în ultimele zile, și de la colegii din partid și nu numai, întrebarea: ce rost are să facem un Congres? Acesta este un moment dorit, cum să nu își dorești să faci un Congres al partidului? Vă voi da cel puțin opt motive pentru care trebuia să facem Congresul astăzi.


Un prim motiv ar fi acela că ar trebui să ne vedem mai des, să ne vorbim mai des. Ne aflăm la capătul primului an de guvernare PSD-ALDE și se impune un bilanț. Avem nevoie de concluzii, concluzii pe care societatea le așteaptă și pe care noi trebuie să le formăm.

Trebuie să prezentăm rezultatele programului de guvernare și este nevoie de un răspuns real.

Avem un nou guvern și este important să găsim calea prin intermediul căreia această echipă poate îndeplini programul de guvernare.

Discuțiile din exterior sufocă societatea și o dezbină. Această situație o știm cu toții. Este o atmosferă deteriorată de ură, de suspiciune și conflict. În cazul legilor justiției, noi vrem să aducem normalitatea în secolul 21. Între noi, cei care vrem să modificăm niște legi, care uzurpă drepturi și libertăți fundamentale și cei care continuă. Astăzi trebuie să ne convingem dacă vrem să mergem înainte cu acest proces. Eu vreau, fără ezitare.

Vreau să stabilim, azi, niște direcții clare, pentru a reuni România, pentru o dezvoltare pe termen lung și pentru a stabili prioritățile acestei țări.

Le-am spus colegilor să mă ia în serios când am spus că voi susține cât mai multe femei să atingă funcții de conducere.

Am organizat Congresul pentru a spune apăsat ideile pe care noi le considerăm benefice pentru România și pentru a spune ce înseamnă, pentru noi, Centenarul Marii Unirii și ce facem pentru asta. Se vor prezenta 100 de obiective pentru România”, a mai declarat Dragnea.

Despre anul Centenarului, liderul PSD a declarat că îl consideră un moment prielnic pentru efectuarea unor schimbăr benefice în ceea ce privește toate ariile României.

„E momentul să rupem acest blocaj și să redăm acestei națiuni dorința de modernizare și dorința de a merge mai departe cu pași mari, fără șovăieli. E un prilej încărcat cu emoție și speranță și sunt convins că marea majoritate a românilor își pun mari speranțe în acest an Centenar. Toți știm că istoria ne trage de mânecă și ar fi bine să nu stăm cu mâinile încrucișate, altfel vom fi cu toții îngropați în războiul prezentat la știrile de seară.

Defăimarea propriei țări prin MINCIUNĂ este o faptă foarte gravă! Atacul asupra propriei țări este un atac la adresa tuturor românilor. Este nevoie să protejăm suveranitatea României.

„România trebuie să încurajeze natalitatea și femeile trebuie să aibă motive pentru a-și dori copii. Vreau să fie încurajate în acest sens și să aibă parte de condițiile necesare pentru a-și crește copiii. Până la urmă, România este țara copiilor noștri”, a mai spus președintele PSD, Liviu Dragnea.

„Această dezbatere își va continua cursul și va fi dusă până la capăt. Este un pas de modernizare a societății și vom merge înainte, parcurgând toate etapele constituționale. Toate acestea vor continua după un calendar strict, respectând legile europene”, a mai completat liderul PSD. „Vreau, ca atunci când vom spune NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE, să nu fim luați în râs de un alt Portocală sau de șefii lui”, a tunat președintele Camerei Deputaților.

În ceea ce privește relațiile externe, Liviu Dragnea a declarat: „Vom întări parteneriatul strategic cu SUA, dezvoltând și componenta economică. România are dreptul să beneficieze de acest lucru! Noi ne-am respectat toate angajamentele militare și vrem să avem și beneficii economice. Vrem să construim o relație specială cu Germania, Franța și Marea Britanie, în ceea ce privește colaborările. Absolut toate țările doresc să aibă relații comerciale, economice. La noi, în condițiile în care există o deschidere foarte mare, au tot fost ezitări și șovăieli și vreau ca aceste lucruri să nu mai existe. Regiunea noastră, țările din jurul nostru, cooperarea cu aceste țări are un potențial despre care s-a vorbit prea puțin până acum. De aceea, vreau să construim un sistem de cooperare cu Bulgaria, Ungaria, Serbia și Republica Moldova”.

În ceea ce privește relațiile cu Republica Moldova, liderul PSD a declarat, în cadrul Congresului, că România ar trebui să-i acorde sprijin Republicii Moldova atât în vederea apropierii de Uniunea Europeană, cât și în ceea ce privește apropierea de români.

„Hai să recuperăm tot ceea ce am pierdut! O atenție specială vreau să o acordăm relațiilor cu Republica Moldova, printr-o susținere fermă pentru apropierea față de Uniunea Europeană și față de România. Trebuie să-i ajutăm să se apropie de Uniunea Europeană dar și de noi, de frații lor”, a mai spus Liviu Dragnea.

Despre salarii, președintele Camerei Deputaților a spus că salariul minim pe economie va continua să crească și că se gândește, pentru anii următori, și la mărirea pensiilor.

„Cu toții știm că programul de guvernare al PSD a adus o schimbare majoră în țara noastră în relațiile cu investitorii străini. Tinerii noștri au plecat să lucreze în alte țări și să contribuie la dezvoltare acelor țări. As vrea să se schimbe asta. Am majorat salariul minim pe economie și vom continua să-l majorăm. Vom mări și pensiile în anii următori.”

Sursa: EvenimentulZilei