Mare a fost înghesuiala la împărţirea câştigurilor în perioada boom-ului imobiliar! Bănci, companii din real estate, consultanţi, toate categoriile de proprietari exultau deopotrivă când cotaţiile mai urcau câte o tură. Acum însă nimeni nu este dispus să îşi asume responsabilitatea bulei imobiliare. Cât despre efectele negative, nici nu mai vorbim… Reprezentanţii sectorului găsesc fel de fel de explicaţii, băncile dau vina pe criză, politicienii ridică din umeri, în timp ce analiştii se întrec să dea explicaţii post-factum.
Dacă ar fi să aruncăm o privire printre declaraţiile personajelor din categoriile amintite ar trebui să tragem concluzia că singurii vinovaţi sunt cei care au contractat credite pentru a achiziţiona locuinţe şi terenuri la preţuri inflamate. Ei şi numai ei trebuie să suporte povara tranzacţiilor realizate la cotaţiile iluzorii din imobiliarul românesc. “Unde le-o fi fost capul?!”, se întreabă unii fără a se gândi măcar că aceştia s-au repezit în El Dorado-ul imobiliar cu bani acordaţi cu o complicitate suspectă de către bănci. Care este vina creditorilor? Dar cea a evaluatorilor? Dar care este responsabilitatea companiilor de consultanţă care ne povesteau despre cum se vor aprecia la infinit cotaţiile din real estate doar pentru că România a devenit membră a UE? Dar a “profesioniştilor” din industrie care aruncau în piaţă, fără să clipească, estimări de creşteri de 20%, 50%, 60%, pentru ca apoi să amintească – nu se putea altfel! – că preţurile din imobiliare nu scad niciodată?
Spargerea bulei imobiliare deocamdată pare a-i avea ca victime doar pe developerii care au construit neglijent şi scump, pe speculatorii care au rămas cu terenuri în braţe şi – desigur – pe nefericiţii care au contractat împrumuturi ipotecare în vârf de curbă speculativă. Băncile – ai căror bani inflaţionişti au ridicat cotaţiile pe paliere total nesustenabile – joacă rolul instanţei morale care îi dojeneşte pe clienţii rău-platnici. De ca şi când aceştia de capul lor au făcut tranzacţiile respective şi ar fi luat cu de la sine putere sacii cu bani de pe holurile băncilor.
Absenţa unei legi a falimentului personal a încurajat, fără îndoială, politica agresivă a băncilor de finanţare a bulei imobiliare. Aprobarea ieri în Senat, prin trecere tacită, a unui astfel de proiect legislativ, într-un context de stress financiar, nu schimbă deocamdată peisajul insolit în care toţi actorii din piaţă încearcă să boicoteze reglajele acesteia care să conducă la corijarea aberaţiilor curbei speculative din imobiliar şi piaţa creditului.
Din păcate, vedem că proiectul din Parlament este departe de a corespunde necesităţii unei dispersii echitabile a responsabilităţii împrumuturilor acordate aiurea în etapa de boom. Procedura greoaie a declarării insolvenţei şi posibilitatea introducerii unei etape tranzitorii de supraveghere judiciară care să ajungă chiar şi la trei ani, dublate de apariţia (inutilă) a unor intermediari, nu este în măsură să ajute piaţa să corecteze dereglările la care se ajunsese pe vârf de bulă imobiliară.
Aşa cum arată proiectul legislativ menţionat, acesta se apropie mai puţin de legea americană care sancţionează drastic (inclusiv) creditorul pentru neglijenţa în acordarea împrumuturilor. Dimpotrivă, prin anumite stipulaţii este mai apropiată de ideea moratoriului, avansată atât de politicieni, cât şi dinspre mediul bancar în momentul în care tendinţa de creştere a volmului creditelor neperformante a devenit evidentă. Ceea ce nu spun nici bancherii, nici legislatorii şi nici imobiliarii este că perioada de trei ani nu va ajuta la redresarea situaţiei clienţilor, ci doar va amâna agonizant o situaţie aproape fără ieşire. Iluzia cultivată că preţurile de bulă vor reveni la capătul acestui interval este, de departe, cel mai perfid şiretlic al iniţiativei. Dimpotrivă, cum bula speculativă din real estate mai are încă ani buni până să deflateze până va ajunge la valori de susţinere fundamentale, este de aşteptat că valoarea recuperată din executarea garanţiilor va scădea în termeni reali.
Răstimpul moratoriilor, dincolo de sumele pe care şi le vor atrage supraveghetorii, nu va ajuta probabil decât băncile să ia şi ultimele piei de pe debitorii a căror soartă probabil este oricum pecetluită. Din acest punct de vedere, legea insolvenţei persoanelor fizice pare a favoriza sistemul bancar în detrimentul clienţilor, în pofida a ceea ce se pretinde în momentul de faţă. Implozia creditului rămâne necruţătoare cu optimiştii ultimilor ani.
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu